Ținutul Zimbrului, prin ochii și amintirile unui om de-al locului

Felicia Aron este acel ochi care surprinde Ținutul Zimbrului în nuanțe de poveste. Felicia este de-a locului, iar legătura ei cu fiecare fir de iarbă din zona Vânători-Neamț unde s-a născut și unde locuiește și acum cu copiii ei se vede în fiecare cadru. Și-a descoperit pasiunea pentru fotografie în urmă cu patru ani când și-a pierdut soțul, iar fotografia s-a transformat pentru ea din terapie în sport: petrece ore în șir pe coclauri să surprindă momente speciale.

“Știu toate găurile și toate văile din zona aia. De mici. Mergeam după bureți, mergeam cu vaca pe dealuri, că asta era responsabilitatea copiilor pe vremea aia. Din clasa întâi până într-a opta asta era responsabilitatea noastră, a mea și a fratelui. Acolo făceam temele, acolo desenam modele de rochii. Știu toate locurile. Și sunt locuri frumoase”, spune Felicia.

Vânători-Neamț, văzut de pe dealul Pipirigului. foto Felicia Aron

Felicia ne duce la izvorul de slatină de pe dealul din comună, ne luăm sticle la noi, găleată și urcăm 8 kilometri până la izvor. Recent, cercetătorii au confirmat că e cel mai vechi izvor de acest fel din Europa, are 8.000 de ani vechime. Felicia îl știe din copilărie, când venea cu fratele să aducă slatină acasă pentru carnea de porc. “Ne rupeam spinarea cu bidoanele. Aduceam și în spinare și în mâini, cred că de asta am mâinile așa lungi haha”.

Izvorul de slatină are 8.000 de ani vechime. foto Mădălin Nicolaescu

Era frumos și a rămas la fel pentru Felicia. Zice că n-ar pleca niciodată de aici, chiar dacă a încercat. A fost în Irlanda, Grecia și Germania, dar pentru puțin timp, până la urmă s-a întors acasă și acum are propriul atelier de rochii de seară chiar acasă. Cum termină câte o rochie, cum fuge la pozat. “Fotografia e un sport frumos pentru că alergi mult în căutarea cadrelor, nu-ți dai seama cum trec orele. Uiți de tine dacă ești pasionat de fotografie și de natură. Singură merg de obicei și uit de mine pe dealuri, poate să mă taie cineva că nu simt nimic. Mă mai întâlnesc și cu câte o vulpe, o căprioară”.

Multe momente speciale a surprins pe dealurile din Ținutul Neamțului, dar unul îl ține minte mai bine: “Era pe 3 ianuarie 2016, eram pe dealul de la Pipirig descoperit de mine – se ajunge foarte greu acolo, mai nou s-a pus barieră – am prins un fenomen foarte interesant. Erau -17 grade, am stat o oră și ceva și în ora aia s-au schimbat: era o rază care bătea deasupra Pipirigului, niște nori care se tot plimbau, apoi a venit apusul, s-a întunecat, era ca în filmele de groază. Când am intrat în mașină eram lemn, nu simțeam nimic, dar nu îmi dădusem seama”.

Pentru a prinde lumina cea mai bună, Felicia bate potecile din pădure cu orele. foto Felicia Aron

Felicia iese la pozat și de două-trei ori pe săptămâna, alteori trece luna fără să facă o poză din cauza lucrului la atelier. Iar duminicile și le petrece cu copiii care s-au săturat de ieșit la fotografiat pe dealuri. “Ei s-au săturat până peste cap de ieșit. I-am cărat după mine… Am prietena fetiței mele care iubește mult ieșirile astea și datorită ei zice și fetița mea ‘bine, hai că merg și eu’”. Băiatul e la liceul de informatică din Iași și nu are treabă cu natura. “Băiatul meu își construia el o unitate de calculator și desfăcea niște piese, le mirosea și făcea aaaaah. În ce hal a ajuns lumea asta. În loc să miroși iarba din curte, florile din câmp și aerul de munte. L-am tot carat după mine să ne facă mie și fetiței poze. S-a săturat”, glumește Felicia.

Un moment pe care l-a trăit pe teren cu copii a fost când au surprins zimbrii. Sau zimbrii i-au surprins pe ei. “Am pus copiii în mașină și am plecat la drum. Îmi doream neapărat să prind o rază de soare prin ceață în pădure. Mergeam în căutare de raze de soare și după ce am coborât în partea cealaltă de la Sihla am văzut niște vaci în drum. N-am realizat prima dată că sunt zimbri. Erau chiar pe asflat, mergeau lent prin zăpadă. Eu am început să tremur de emoție, copiii s-au dat jos din mașină, nu mai știam cum să-i pun înapoi. Zimbrii au venit, au trecut prin fața mașinii, s-au dus mai departe, tot întorceau capul. Erau la câțiva pași de noi. M-am ținut de ei vreo 100 de metri, în vreo două rânduri s-a întors masculul și mă măsura din cap până-n picioare. Erau șapte de toți. El tot făcea câțiva pași spre mine, eu câțiva înapoi, după care iar înaintam. Aveam obiectiv mic și trebuia să mă duc aproape să îi prind. Acum vreo lună m-am întâlnit iar cu zimbri. Văzusem că postase cineva pe facebook că s-a întâlnit cu zimbrii. M-am îmbrăcat și am plecat. Mergeam prin pădure, mă uitam în stânga, în dreapta și până la urmă i-am văzut. Mereu tremur, dar e așa de plăcut. Nu le place să te apropii așa mult, se reped înspre tine dacă te simt că îi urmărești. Dar dacă fugi se opresc, vor doar să te sperie.  O oră am stat după ei și i-am urmărit, era o familie cu zimbru tată, zimbru mama și doi pui, unul cu un an mai mare ca celălalt. Micuți, micuți. I-am analizat.”

Întâlnirea cu zimbrii. foto Felicia Aron

În peripețiile ei, Felicia se bucură de solitudine. “Pe dealuri mă întâlnesc cu ciobeni și atât. Îmi place să mă împrietenesc cu câinii lor și să le pozez oile. Pozam odată o oaie care ieșea din turmă ca o regină, o urmăream să o pozez și sar deodată șase dulăi la mine, n-am mai putut să fac decât o poză, apoi am înlemnit. Erau mari, de rasă, ciobănești. Mi s-a tăiat respirația, dar dacă ei simt că nu ți-e frică, nu știu ce simt, dar mie nu mi-au făcut niciodată nimic”.

Nu simte frică sau neliniște pe dealurile din Ținutul Zimbrului pentru că le știe încă de pe vremea discotecilor. “Eu când eram tânără mergeam la discotecă la Bălțătești. Plecam pe jos de acasă, prin pădure, sunt vreo 6 kilometri până în oraș. De acolo mai sunt vreo 7-8 kilometri până la Bălțătești și nu era vreun autobuz, mergeam tot pe jos. Și după discotecă, care începea la 3 ziua și se termina la 7, veneam înapoi pe jos tot drumul ăsta. Eu nu știu cum puteam atâta. Și știu că am prins câteva ture niște ape foarte mari. Cât ne-am distrat noi la discotecă a plouat, a venit apa foarte mare, a luat toate punțile. N-am avut ce face, ne țineam cu toții de mâini și am intrat așa îmbrăcați. Era noapte și toamnă, apa era destul de rece.”

Turiștii ajung în zona asta în număr destul de mare mai ales vara și mai ales la mănăstirile din zonă. Felicia spune că uneori e un trafic ca la New York. “Turiștii vin în zonele știute. Cele neștiute le știm doar noi. Mie îmi place la Pocrov – schitul Pocrov e mai departe, într-o poiană – sau la Schitul Sfânta Cruce. Și toate dealurile îmi plac, cu sau fără nume. Și oamenii de aici sunt prinși în viețile lor de zi cu zi și nu mai apreciează. Ca un bărbat căsătorit care se satură de nevasta lui, dar abia când o caută altul își dă seama că nevasta lui e bună și frumoasă”.

Ținutul Zimbrului, văzut de pe două roți

În Ținutul Zimbrului poți porni cu bicicleta în căutarea zimbrilor.  Și nici nu trebuie să aștepți soarele să usuce drumurile ținutului pentru o plimbare pe două roți. Chiar de pe 1 decembrie, Asociația Ținutul Zimbrului a deschis o serie de patru trasee turistice destinate bicicliștilor.

Primii doi bicicliști care au inaugurat traseel cicloturistice din Ținutul Zimbrului. foto Mădălin Nicolaescu

Ei au fost premiați de Daniel Gavriloaia, managerul destinației eco-turistice Ținutul Zimbrului. foto Mădălin Nicolaescu

La plimbarea de inaugurare care s-a nimerit chiar de Ziua Națională s-au încumetat doi italieni. Unul dintre ei e chiar locuitor al Târgului Neamț de vreo 20 de ani, celălalt, venit în vacanță. Cei doi s-au pornit din Târgu Neamț pe la 10 dimineața, după ce au apărut câteva raze de soare, au traversat Sihla și Sihăstria și au ajuns la Agapia, la finish, pe la 1 după prânz.

De-a lungul celor 40 de kilometri ai traseului, ei au trecut prin pădure, au urcat și au coborât poteci de munte, au traversat și o porțiune de șosea și la sfârșit au ajuns zâmbitori, energizați și mult mai încălziți decât noi care i-am așteptat la finish cu degetele înghețate.

Pietro Puglisi, 53 de ani, a fost căpitan de port în Siracuza, Sicilia, în prezent pensionar și mare pasionat de biciclete. Folosește zilnic bicicleta și nu o lasă nici în vacanțe. Excursiile lui preferate sunt traseele cicloturistice prin pădurile din Italia sau de pe munții de unde poate admira marea. Recordul lui e de 180 de kilometri pe bicicletă pe zi.

Când a auzit de inaugurarea primului traseu cicloturistic în Ținutul Zimbrului care s-a suprapus cu prima lui vacanță în România, nici n-a stat pe gânduri. Și-a închiriat bicicletă și a pornit pe traseul Târgu Neamț – Sihla – Sihăstria – Agapia. Nu l-a speriat nici vremea, nici dificultatea, ba i s-a părut puțin dificil, nu foarte. Dar foarte frumos în orice caz.

Traseul inaugurat este primul finalizat dintr-un circuit de patru trasee care vor fi disponibile turiștilor care se aventurează în Ținutul Zimbrului din această primăvară. Ele au fost deja identificate și bătute, iar semnalistica este în curs de realizare. Turiștii interesați de cicloturism pot afla mai multe despre trasee de la biroul de turim din Târgu Neamț, dar și de la pensiunile din zonă. Iar bicicletele de la rentabike din Târgu Neamț îi așteaptă.

Cele patru trasee cicloturistice din Târgu Neamț sunt:

• Târgu Neamț – Sihla – Sihăstria – Agapia 40 km
• Târgu Neamț – Mănăstirea Neamț – Schit Icoana 20 km
• Târgu Neamț – Sihla – Sihăstria – Poiana lui Ion – Piciorul Crucii 20 km
• Târgu Neamț – Cetatea Neamțului – Izvorul de slatină – Băile Oglinzi 15 km

Ce mai poți vedea în Ținutul Zimbrului

Mănăstirea Sihăstria este o mănăstire de călugări ctitorită în 1655. Mai sus de Sihăstria, suind prin pădurea de fagi seculari, ajungi pe culmile Muntelui Sihla (1.000 m). Pe un mic platou se află Schitul Sihla în fața căruia se înalță pereți uriași de stânci goale. În spatele schitului se află Peștera Sfintei Teodora  în care, spune legenda, a trăit o fată cunoscută în popor sub numele de Teodora. Coborând înapoi spre Agapia, poți vizita Schitul lui Daniil Sihastru. În Agapia, poți vedea cum trăiesc cele 300 de maici din sat și poți “fura” un pic din liniștea și frumusețea uneia dintre cele mai importante localități monahale din Europa. Cu un scurt detur, poți ajunge în Pădurea de Argint cu mesteceni vechi de peste 100 de ani, dar și în Codrii de Aramă, o rezervație întinsă pe 21 de hectare. Ambele păduri situate în comuna Agapia fac orice plimbare mai lirică de o sută de ori. Mănăstirea Neamț este mănăstirea de călugări pe locul unei așezări călugărești din secolul al XIV-lea. Aici se găsesc Icoana Maicii Domnului pictată la 665, dar și cea mai veche bibliotecă din România, cu peste 15.000 de volume scrise în slavonă, greacă și română. În apropiere se află și schiturile Vovidenia, Icoana și Procov.  Izvorul de slatină este cel mai vechi astfel de izvor din Europa, având o vechime atestată de 8.000 de ani. Generații la rând au venit cu găleata la izvor să ia slatină pentru pregătirea murăturilor și conservarea cărnii. Și azi, de dragul tradiției, mai vin localnicii din Lunca și din Vânători-Neamț să ia slatină și să facă cei mai buni cârnați lumești. Băile Oglinzi e un popas mai degrabă nostalgic. Clădiri abandonate și urme ale fostei stațiunii balneoclimaterice te poartă într-o scurtă călătorie în trecut. Cetatea Neamțului domină întregul oraș Târgu Neamț și amintește de vremuri glorioase care te face să te simți mai viteaz numai privind-o.

La Agapia, maicile fac toate treburile satului. foto Claudiu Popescu

Pădurea de Argint este rezervație naturală. foto Mădălin Nicolaescu

Cetatea Neamțului este, deocamdată, cel mai vizitat obiectiv din Ținutul Zimbrului

Din Târgu Neamț sunt 8 kilometri prin pădure până la Sihla. foto Mădălin Nicolaescu

Peștera Sfânta Teodora este o recompensă pentru cei care se aventurează la drumul prin pădure către Sihla. foto Mădălin Nicolaescu

Fotografii de Mădălin Nicolaescu

Mai multe informații de călătorie despre destinația Ținutul Zimbrului găsiți aici.
Informații despre alte destinații pentru ecoturism din România găsiți aici.