“Una dintre metodele folosite de cenzori în diferite țări este încetinirea vitezei de Internet, astfel încât, atunci când ți se permite să accesezi o pagină, ea ți se deschide în câteva minute. Alta ar fi, cum este cazul Cubei, faptul că locuitorii nu au voie să aibă Internet acasă. Cum oamenii obișnuiți sunt total deconectați de la informația liberă, Yoani Sanchez [o celebră bloggeriţă cubaneză disidentă]de exemplu, își copiază postările de blog pe hârtie, pe CD-uri sau pe stickuri de memorie, pentru a le distribui oamenilor,” povestea într-un interviu pentru TOTB regizoarea Barbara Miller, regizoarea documentarului Voci interzise, dedicat activismului digital sub regimuri represive.
“De asemenea, trebuie să înțelegem că nici măcar Yoani Sanchez, autoarea blogului, nu are acces din Cuba la propriul ei blog, care este interzis de guvern. Tot ce face este să scrie ”orbește”, trimițându-și textele pe email, pentru ca alții să i le publice. Implicit, există o cenzură și prin costurile ridicate. Dacă un salariu mediu în Cuba este de 20 de dolari, o oră la un Internet Cafe costă 5 dolari,” explică Miller felul în care restricţionarea accesului la Internet este folosită în Cuba ca mijloc de control guvernamental.
În acest context, în care pentru cubanezi există conexiuni la Internet doar la anumite locuri de muncă, în locuinţele străinilor şi în hoteluri scumpe, un grup de tineri a lansat o iniţiativă informală, prin care suplinesc lipsa acestor servicii de informale şi a accesului la Internet care, potrivit Naţiunilor Unite, constituie unul din drepturile fundamentale ale omului. Tinerii, “înarmaţi” cu laptopuri şi harddiscuri, pun la dispoziţie cubanezilor, fie ei studenţi, chelneri sau avocaţi, materiale preluate de pe canale ca Google sau YouTube, organizate după câteva criterii de bază: filme, muzică, clipuri din Cuba, aplicaţii sau jocuri video. Doritorii trec pe la aceste mici bănci de informaţie, de unde îşi preiau pe stick-uri de memorie aşa-numitul El Paquete Semanal, pachetul săptămânal de conţinut informativ şi cultural. Aceste pachete pot fi cumpărate de la distribuitori sau copiate de la cineva care deja le-a plătit sau copiat la rândul lui. Resursele sunt actualizate săptămânal, astfel încât locuitorii din Cuba se pot bucura de episoade din Game of Thrones sau House of Cards.
Prin intermediul lui El Paquete se distribuie, de asemenea, aplicaţii locale, cum ar fi Revolico, un fel de Craigslist cubanez, care adună diverse tipuri de anunţuri, sau Conoce Cuba, un pachet de hărţi ale Cubei, accesibile prin GPS. Mai mult, acest mijloc de distribuţie a devenit esenţial pentru circulaţia multor bunuri culturale produse de artişti şi activişti cubanezi. “Înainte, statul deţinea toate mijloacele de informare. Acum, avem metode underground prin care putem publica şi nu mai avem nevoie de permisiunea statului,” spune Elaine Diaz, profesor de jurnalism la Universitatea din Havana, care va lansa în curând Periodismo Del Barrio (Jurnalism de cartier). Această publicaţie va fi distribuită cititorilor prin intermediul El Paquete.
Felul în care funcţionează acest sistem rămâne încă un mister bine păzit pentru terţi. Traficul de informaţie, despre care se discută uneori în termenii în care se discută despre traficul de droguri – o ilegalitate mai mult sau mai puţin tolerată – e un fenomen despre care puţini se încumetă să vorbească, tocmai pentru a nu-i periclita pârghiile. Potrivit Fast Company, unul dintre pionii de bază care face posibil accesul cubanezilor la informaţie este supranumit El Transportador. Elio Hector Lopez are 26 ani, e pasionat de muzică şi, atunci când a început să pună la punct El Paquete, alături de alţi colaboratori, lucra într-o bancă, având astfel acces la internet, pentru a descărca muzică. Muzica o distribuia DJ-ilor locali, iar când iniţiativa lui s-a dovedit populară, a început să perceapă tarife pentru serviciile lui de mediere a informaţiei. În 2008, s-a asociat (informal) cu alţi tineri care practicau “trafic” de informaţie, alcătuind împreună o oferă care însuma 500 Gb de muzică, filme, jocuri ş.a.m.d. Acest pachet era apoi vândut altor distribuitori, care la rândul lor îl puneau la dispoziţia consumatorilor.
Chiar dacă ideea acestor oameni s-a transformat în cel mai folosit canal de obţinere a informaţiilor de pe Internetul inaccesibil, cei care se află în spatele lui nu se îmbogăţesc din asta. Un harddisc vândut distribuitorilor costă echivalentul a 20 de dolari, iar un cumpărător oarecare plăteşte echivalentul a 2 dolari americani pentru achiziţionarea a 16 Gb de conţinut digital.
El Paquete nu este singura iniţiativă de acest fel. În 2013, Fundația pentru Drepturile Omului în Cuba a strâns 35.000 de dolari printr-o campanie de crowdfunding, fonduri care au făcut posibilă campania umanitară Connect Cuba. Prin această campanie, câteva mii de cubanezi urmau să primească informaţii de pe Internet copiate pe stick-uri de memorie, CD-uri şi harddiscuri, din partea unor voluntari care călătoreau în Cuba. ”Într-un fel, harddiscurile și stick-urile USB constituie internetul cubanezilor, în sensul că prin ele se realizază sharing-ul orizontal de informații care poate parveni din exteriorul țării,” era de părere Ted Henken, profesor de cultură cubaneză. Cu toate acestea, spune academicianul, cei ce vor transporta informații în Cuba trebuie să acorde atenție sporită conținutului, atâta vreme cât o societate fără acces la liberă informație poate fi un spațiu propice diseminării propagandei. ”Pentru a fi cu adevărat inteligentă, această campanie trebuie să se asigure că informația disponibilă e pluralistă și reprezentativă pentru diversitatea de opinii din acest moment,” preciza Henken.
De curând însă, guvernul cubanez a anunţat că are de gând să deschidă 35 de hotspot-uri de Internet wireless, accesibile cetăţenilor pentru 2 dolari pe oră, în condiţiile în care salariul mediu rămâne în continuare de circa 20 de dolari. Cu toate acestea, măsura anunţă o schimbare de abordare a autorităţilor în ceea ce priveşte accesul la informaţie şi reprezintă un prim pas în democratizarea lui.
Sursa: FastCompany
Puteţi citi şi:
Cuba continuă: Despre fericirea sub sărăcie şi dictatură