Ține-mă logat

Uriaşa diferenţă dintre Internet şi realitate, cu timpii şi distanţele sale convenţionale, apare tocmai din cauza anihilării acestor timpi şi distanţe. De aici, anihilarea oricărei forme de tranziţie de la ceva, la altceva. Trecerea din spaţiul public în spaţiul privat nu se mai face prin intermediul unei porţi, apoi a unei curţi, apoi a unei prispe, apoi a unei uşi, şi a altei uşi ş.a.m.d. Sau, la mine, în Rahova: stradă, grădină cu corcoduşi, gard verde ADP şi pensionari pe scaune pliante gen Băile Govora aliniaţi corespunzător, apoi scară de bloc, lift, uşă, uşă. Nu, în cazul Internetului această trecere violentă din spaţiul public viermuind la scară globală (infinit mai mare, aşadar, decât Rahova), în spaţiul meu intim din spatele unui username şi al unei parole se produce în mai puţin de o secundă, fără porţi şi praguri şi limite fizice care să marcheze ierarhii spaţiale etc. E simplu: uiţi uşa deschisă, te trezeşti cu hoţul în pat. Uiţi să te deloghezi sau pierzi parola sau, din disperare şi criză de timp, de pe aeroport, dai telefon unei persoane de superîncredere şi-i spui parola, rugând-o să-ţi descarce un fişier de pe mail şi să ţi-l printeze, fiindcă în 12 minute o va suna un băiat de la firma d-lui Corneliu şi va veni să ia printurile, că le trebuie lor, acum: salut, eşti mâncat.

În ceea ce mă priveşte, cunosc un băiat care a suferit foarte mult din pricina unor asemenea neglijenţe. Fiind el foarte sensibil şi vulnerabil într-o anumită perioadă a vieţii sale, petrecând uneori nopţi în faţa computerului, cu ochii, cum ar veni, în Internet, ceea ce i s-a întâmplat se pare că l-a afectat iremediabil:

– a lăsat un comentariu pe un site de fotografie, sub o fotografie de-a userului sweetbird
– ca o vită proastă, a bifat „doresc să fiu înştiinţat dacă alţi oameni comentează aici”, gen
– a primit pe mail înştiinţare că sweetbird i-a mulţumit pentru comentariu şi a văzut că sweetbird are profil de blogger şi poză drăguţă, ochi expresivi, păr roşcat, probabil vopsit, dar lui aşa-i plac
– a scris mail lui sweetbird (s-a băgat în seamă din nou) şi i-a zis că face poze frumoase şi că şi el cochetează cu arta fotografică, la fel ca orice puştan care freacă încontinuu o cameră digitală de peste 350 Euro
– ea i-a zis că ce amuzant e, şi că să-i trimită o poză de-a lui, dându-i totodată o invitaţie pentru blogul ei privat unde ea avea mai multe poze, peisaje, naturi statice, inclusiv poze de-ale ei, inclusiv poze de-ale ei în chiloţi
– el a intrat pe blog, apoi i-a scris mail fără să-i ataşeze totuşi nimic, însă i-a zis că el de vreo 2 luni e cu o fată şi că e complicat (înainte de asta, el avusese o lungă perioadă în care nu ieşise aproape deloc din casă – deci de-aia acum era complicat)
– ea s-a apucat să-i spună despre soţul ei, care munceşte în Reggio Calabria, şi oricum în sud salariile sunt mici – dar dacă acolo a avut pe frate-su, tot acolo s-a dus şi el, că n-a avut încotro – şi ea singură, cu copil mic, la Galaţi
– el i-a răspuns că Galaţi – Bucureşti se face în maxim 3 ore cu o maşină bună şi a băgat smiley de făcut cu ochiul la final
– ea i-a scris alt mail şi l-a întrebat cum arată şi mai ales cum arată fata cu care e şi mai ales de ce zice că e complicat, nu se simte iubit?
– nu, e chiar mai complicat de atât, cred că vrea să se mărite, ea e genul ăla, iar la mine nu e cazul
– aşa e, fereşte-te de căsătorie, nu aduce nimic bun, uite la mine, viaţă
– apoi el i-a răspuns că nu ştie şi nici nu contează şi oricum îi mulţumeşte pentru sfaturi, dar deocamdată nu ştie şi o să lase timpul să treacă şi vede el mai încolo – dar era noapte şi era foarte obosit şi n-a mai dat Sign out la mail, şi a închis laptopul aşa, direct, ţac. Apoi s-a băgat în pat lângă fata cu care era el de 2 luni şi cu care deja locuia, mânca la masă, dormea.

Toată săptămâna care a urmat, fata cu care locuia s-a purtat ciudat cu el şi i-a vorbit mai mult în pilde şi dodii, întrebându-l spre exemplu ce să facă ea cu o prietenă de-a ei, o fată foarte drăguţă dar care, uite, acum e foarte supărată, fiindcă soţul ei se pare că se conversează cu una, o oarecare, pe mail, şi prietena asta a ei a aflat (din întâmplare, că el şi-a uitat – din întâmplare – mailul deschis) şi l-a întrebat şi pe el, dar el ca un măgar nu vrea să recunoască nimic şi acum tot degeaba, că ea n-a apucat să-i salveze mailurile, să-i dea cu ele în cap la măgar (fiindcă atunci pe moment pur şi simplu îi tremura mâna pe mouse de scârbă şi indignare şi n-a apucat să salveze, mai ales că intrase pe link şi văzuse pozele ăleia, dacă îţi vine să crezi, o grasă în chiloţi de bumbac, întinsă pe nişte aşternuturi cu flori) şi de atunci prietena ei plânge şi se chinuie şi ea nu ştie cum s-o ajute, dar vrea s-o ajute, că e prietena ei
– şi ce să-i facă? El atunci s-a cutremurat şi i-a venit să vomite, dar cu toate astea a încercat să fie discret şi să nu înceapă un scandal monstru. Şi fiindcă era şi foarte obosit, fiindcă muncea oricum foarte mult în acea perioadă, a făcut eforturi să-şi amintească unde s-a strecurat eroarea – a deschis browserul şi a văzut că jegul dracu bifează singur keep me logged in – şi trebuie ca tu să ai grijă să debifezi, dacă nu vrei hoţul în pat – şi atunci şi-a dat seama. Dar n-a făcut scandal monstru pe moment, ci a aşteptat toată săptămâna deznodământul, cât mai calm.