Ţigările mentolate, mai nocive decât cele normale

0

Agenţia americană Food and Drug Administration (FDA) a decretat că ţigările mentolate sunt mai nocive decât cele care nu conţin mentol, însă nu a impus, deocamdată, restricţii în privinţa comercializării acestora pe piaţă. Însă, potrivit oficialilor FDA, urmează o serie de consultări referitoare la eventualitatea unei decizii de controlare a vânzării ţigărilor mentolate.

 

 

Agenţia americană a declarat că, potrivit studiilor realizate pe această temă, ţigările mentolate sunt, în principiu, cel puţin la fel de cancerigene precum celelalte, dar partea care le face mai nocive este că este mai uşor ca o persoană să se apuce de fumat astfel de ţigări şi mult mai greu să renunţe, decât în cazul ţigărilor fără mentol. În prezent, ţigările mentolate sunt un sector în plină dezvoltare în industria tutunului. FDA a anunţat că a solicitat să fie realizate studii detaliate în continuare, pentru a vedea dacă se impun măsuri de piaţă. Studiile preliminare au dus la concluzia că „ţigările mentolate prezintă, pentru sănătatea publică, un risc mai ridicat decât cele fără mentol”.

Studiul citat de FDA a mai relevat şi că proprietăţile mentolului (de răcorire şi anestezice) fac ţigările mai puţin tari şi mai apetisante pentru fumători. Concluziile vin să întărească studii similare realizate în anul 2011, studii care au sugerat că interzicerea comercializării ţigărilor mentolate ar aduce beneficii sănătăţii publice. Însă industria tutunului a argumentat că aceste ţigări nu trebuie să fie subiectul unor reglementări diferite faţă de ţigările normale. Pentru unii oficiali americani, faptul că FDA nu ia măsuri concrete, în ciuda concluziilor prezentate de studii, este un eşec al agenţiei şi administraţiei care „atentează la siguranţa sănătăţii publice şi pune în pericol mai cu seamă tinerii”.

 

Sursa şi mai multe detalii: BBC


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger