Tic nervos sau proces natural? De ce ne plimbăm de colo-colo cand vorbim la telefon

23

Mulți oameni se rotesc aiurea într-o încăpere, ordonează obiecte pe rafturi sau adună șosete de pe covor când vorbesc la telefon, alții spală toaleta, udă flori sau bântuie prin casă ca și cum ar fi într-o adevărată misiune. Chiar și atunci când stau pe scaun şi țin receptorul la ureche, unii simt nevoia să mâzgălească pe orice bucățică de hârtie sau să dea clicuri absente pe ecranul computerului. Întrebarea ridicată de numeroși curioși care se surprind făcând asta este: e vorba aici de un tic nervos sau de un proces care ține mai degrabă de natura creierului uman?

de Ionuț Dulămiță

„De ce oare deambulează (n.r. – se plimbă fără un scop precis) unii că să gândească mai bine? Intrebaţi-l pe Aristotel, marele peripatetic (n.r. -“ obișnuia să vorbească cu discipolii săi în timp ce se plimba), care genera înțelepciune odată cu fiecare pas,”. spune psihologul Mugur Ciumăgeanu. „Întrebați-i și pe unii dintre prietenii voștri, care rezolvă probleme mai bine pendulând de colo-colo prin cameră, creionând gesturi ample care potențează ideea cu vârful piciorului, prin rotirea capului, participând la creație parcă cu întreg corpul. De ce oare?”

Înainte de a oferi răspunsul, e demn de menționat că, printr-o simplă căutare pe Google folosind termenii adecvați, aflăm că foarte multă lume și-a pus întrebarea: „De ce oamenii se plimbă de colo-colo când vorbesc la telefon?” Pagini întregi de forumuri online au fost umplute cu experiențe legate de acest obicei, printre care se numără și scenariul prezentat de Mugur Ciumăgeanu, dar și cu posibile explicații -€“ dat cu părerea, mai bine spus. Până să lămurim acest aspect, va prezentăm o serie de exemple preluate de aici şi aici.

* Este un pur comportament de prădător. E ca și cum ai ucide o gazelă. Am ucis gazela/am răspuns la telefon. Vrea cineva să încerce să mă oprească?

* Lucrez într-o firmă de suport tehnic și adesea stau în picioare [când vorbesc la telefon], mă ajută să eliberez stresul pentru că pot să inhalez mai mult aer și să inspir mai adânc fără să păr nervos. Dacă stau încovoiat sau dacă mă așez, par mai agresiv, dacă stau în picioare în timp ce vorbesc cu un client enervant, par mai prietenos.

* Cred că o conversație ‘natural㔀™ oferă mai mulți stimuli decât o conversație telefonică -€“ semne vizuale și așa mai departe. Când vorbești la telefon, nu ai parte de la fel de mulți stimuli, așa că creierul are nevoie de o supapă pentru a elibera a€˜energia în plus€™.

* Nu știu de ce, dar mă plimb kilometri întregi când vorbesc la telefon. Cred că mă ajută să nu devin somnoros când vorbesc. Oricât de iritiant ar fi pentru cei din casă, mi se pare foarte util să fac asta. Fac mai multă curățenie și mă organizez mai bine în timp ce vorbesc la telefon decât în orice alte cazuri. Câteodată chiar las totul baltă înainte să vorbesc la telefon, pentu că îmi dă ceva de făcut.

* [Când vorbesc la telefon], mă plimb prin casă și rearanjez obiecte pe rafturi, adun sosește, ud flori, tot felul de lucruri.

* Am observat că atunci când vorbesc la telefon, nu rătăcesc prin casă, mă plimb de colo-colo că și cum m-aș afla într-o nenorocită de misiune. Mă duc până în bucătărie, deschid și închid dulapuri, frigiderul, mă duc la fereastră, trag jaluzelele, mă uit afară. Mă duc și ridic hârtii de pe masă și le aranjez. Mă duc în baie și deschid sertarul cu medicamente, spăl toaleta, stropesc perdeaua de duş…

* Eu mă rotesc prin casă. Dacă rămân blocat pe un scaun, mă foiesc.

* E vorba de o activitate de dislocare. Cand vorbeşti la telefon, eşti privat de orice indiciu vizual al conversaţiei şi îţi creezi şi tu puţine. Aşa că pur şi simplu trebuie să faci ceva. Totodată, face să pară mai naturală conversaţia, ca şi cum ţi-ai imagina că persoana cu care vorbeşti este în camera alăturată, în afara ariei tale vizuale, şi o urmăreşti prin casă”.

* Există cu siguranţă un motiv. Telefoanele sunt incomode, iar unul dintre motivele principale este că încerci să obţii o formă de confort.

„Există un gol care trebuie umplut la nivel cerebral? Un preaplin?”, revine Mugur Ciumăgeanu. „Sau creierul nostru generează strategii de distragere a atenției, în așa fel încât sa fie lăsat în pace€™ de restul stimulilor pentru a intra pe modul de rezolvare de probleme? Mai precis, de ce unii dintre noi gândesc mai bine și mai eficient dacă își mișcă corpul?”

Psihologul ne prezintă două exemple:

1. Alex se pregătește să iasă din casă. Tocmai a primit un telefon și își dă seama că va trebui să facă un ocol în nordul orașului pentru a-i lăsa soției un act pe care ea l-a uitat acasă. În living, înainte de a pleca, Alex își crează un traseu mental pe care va trebui să-l parcurgă pentru a nu-și da dramatic programul peste cap. Timp de două-trei minute, străbate camera în lung și-n lat, cu ochii întredeschiși, ca într-o mică transă, rezolvând mental problema unui traseu complicat. Apoi se încălță, coboară liniștit la parter, se urcă în mașină și parcurge la propriu traseul prestabilit, reușind să nu-și schimbe substanțial programul din ziua respectivă.

2. Mariana vorbește la telefonul mobil. Îi explică unei prietene cum ar trebui să procedeze mai bine pentru a găsi adresa unui nou restaurant. Prietena este destul de dezorientată, așa că Mariana se ridică în picioare și începe să umble sacadat prin cameră. Fiecare reper nou pe care i-l dă prietenei îl verifică apoi, cu răbdare, solicitându-i un rezumat. Pentru fiecare rezumat nou, Mariana mai face doi pași prin încăpere, ca apoi să se întoarcă pe același traseu, într-un du-te-vino reluat de trei sau patru ori în timpul discuției. Până la sfârșit, prietena pare să fi înțeles, iar Mariana se așează din nou la masă, cu senzația că a depus ceva efort.

Există cel puțin două posibile teorii pentru această nevoie de mișcare a corpului atunci când oamenii au de rezolvat sarcini care nu sunt de rutină. Una dintre ele spune că mișcarea mobilizează o parte din resursele ce permit funcțiilor mentale superioare -€“ precum gândirea executivă sau creativă -€“ să nu fie distrase de ceea ce ar putea fi irelevant. În alte cuvinte, „mişcarea arde surplusul de irelevanţă”, spune psihologul, și îi permite minții să fie mai eficientă. „Această teorie, mai degrabă speculativă, analizează posibilele legături dintre diversele etaje ale minții noastre, postulând ideea unui €˜pilot automat€™ care mișcă corpul și îi permite minții să gândească mai eficient.”

Cealaltă teorie analizează relația dintre diversele module ale minții noastre superioare. La nivelul lobilor prefrontali, unde prind formă rațiunea, creativitatea și „umanitatea noastră foarte specială”, există o serie de module și submodule, dintre care nu toate se ocupă de rațiune. Unele ajută mintea să dobândească energie pentru combinații, permutații și asocieri. Aceste module prefrontale, preocupate de „apropiere” și de „îndepartare”, alertează mintea noastră rațională, „acţionand ca un soi de benzină specială pentru motorul creației sau deciziei. Aici sunt coordonate emoții de tip curiozitate, iritare, anxietate și tristete.”

Există studii care arată că putem activa aceste module când ne mișcăm. Astfel, putem spune că mișcatul înainte și înapoi într-o încăpere îi conferă gândirii o „energie emoţională.” Mai mult, continuă Mugur Ciumăgeanu, un grup de cercetători olandezi a arătat că dacă ne deplasăm de-a-ndoaselea, ajungem să avem o minte mai performantă -€“ modulul de „îndepărtare” alertează mai eficient mintea decât cel de „apropiere”. „Atenţie însă la siguranța deplasării!”

Aristotel își purta discipolii după el și le explica din mers „adevărul.” „Alex, personajul nostru, își construiește un traseu mental parcurgându-l pas cu pas prin living. Mariana rezolvă dificila problemă de a explica ‘cum să ajungi’ aici€™ făcând pasi”, rezumă psihologul. „Mie îmi e greu să scriu aceste rânduri (n.r. – Mugur Ciumageanu ne-a oferit aceste explicații prin e-mail), iar pentru a-mi ordona argumentația, mă ridic și mai fac o linie în încăpere. Aș încerca și de-a-ndoaselea, să verific observația olandezilor.” Alftel spus, mișcarea stimulează gândirea.

Psihologul Anda Păcurar întărește, spunând că mersul ajută memoria. Astfel, persoanele aflate în mișcare pot reține mai bine informațiile importante dintr-o conversație atâta timp cât mersul nu are o direcție anume, caz în care are rolul de a distrage atenția – persoana nu se mai concentrează asupra conținutului conversației, ci a destinației de mers. Totodată, continuă ea, plimbatul dintr-o parte în alta atunci când vorbim la telefon poate avea legătură și cu nevoia de balansare: conversația reprezintă o activitate și adesea o însoțim de mișcări corporale. „Cand vorbim față în față, gesticulăm sau ne jucăm cu pixul, când vorbim la telefon, ne plimbăm. Iar cei care vorbesc la telefonul fix de regulă măzgălesc, fac desene pe foi sau privesc poze sau PPT-uri pe calculator.”

În plus, spune Anda Păcurar, mersul sporește capacitatea de a fi atent -€“ doar la conversație, nu și la ce se întâmplă în jur. „În timpul mersului sunt activate zone din creier care au legătură cu atenția. Este important ca mersul să aibă loc într-un spațiu controlat, nu pe stradă, nu în timpul traversării, deoarece atenția este concentrată spre conversație, nu spre mediul înconjurător, și apar accidente. Vorbitul la telefon și mersul cu mașina sunt total incompatibile, deoarece ambele activități solicită atenția. Când oamenii vorbesc la telefon, se trezesc că ajung în altă parte decât doreau, piloții uită să aterizeze etc.”

De altfel, într-un articol publicat la mijlocul lui ianuarie, New York Times analiza combinația periculoasă dintre plimbat, utilizarea telefonului mobil și o groapă neobservabilă ori un stâlp de pe trotuar, o jucărie uitată pe jos, în sufragerie, sau o mașină parcată. În 2008, în SUA, peste 1.000 de pietoni au ajuns la urgență după ce le-a fost distrasă atenția și s-au impedicat în timp ce foloseau telefonul mobil pentru a vorbi sau a trimite sms-uri. Potrivit unui studiu al Universității din Ohio, cifra cu pricină era de două ori mai mare decât cea înregistrată în 2007, care se dublase față de cea din 2006. (Pesemne că statisticile nu sunt diferite nici în cazul României).

Leziunile suferite nu sunt de regulă foarte grave. După ce au analizat vizitele înregistrate la secțiile de urgență, cercetătorii americani au oferit câteva exemple. Un băiat de 16 ani a intrat într-un stâlp telegrafic în timp ce trimitea un sms și a suferit o contuzie cerebrală; un bărbat de 28 de ani s-a împiedicat și și-a fracturat un deget de la mâna în care-și ținea strâns telefonul; un bărbat de 68 de ani a căzut de pe veranda casei sale în timp ce vorbea la telefon și și-a luxat degetul mare de la o mână și o gleznă, căzătura provocându-i amețeală. Tinerii păr să fie cel mai des vătămați în urma folosirii telefonului mobil.

Specialiștii în psihologie cognitivă, neurologii și alți cercetători, scrie New York Times, au observat că simpla acțiune de a vorbi la telefon afectează considerabil percepția și vigilența. Câteodată, arată un studiu realizat la Western Washington University, pietonii care vorbesc la telefon nu observă obiecte sau oameni chiar dacă sunt exact în fața lor. De exempl, unul dintre studenți s-a îmbrăcat în clovn și a dat ture cu un monociclu în jurul unui scuar din campusul universității americane; jumătate din oamenii care au trecut pe lângă el fără să folosească telefonul mobil spun că au văzut clovnul, procentul fiind de doar 25% în rândul personelor care vorbeau la telefonul mobil.

Termenul folosit în această situație este „orbire prin neatenţie”, ceea ce înseamnă că o persoană poate privi un obiect fără să-l proceseze. O posibilă explicație este faptul că o conversație la telefonul mobil se folosește nu doar de resursele auditive din creier, ci și de funcțiile vizuale. Combinația, spune profesorul de psihologie Ira Hyman de la Western Washington University, face ca cel care ascultă în timpul unei convorbiri telefonice să-și creeze, de exemplu, o imagine vizuală legată de conversația respectivă într-o măsură în care îi este dereglată funcția de procesare a imaginilor reale.

În concluzie, deși poate fi periculos în unele cazuri, plimbatul și mișcatul în timp ce vorbim la telefon sporește atenția (asupra conversației), memoria și gândirea. „Mişcarea nu este bună numai pentru sănătate. E bună și pentru gandire,” spune psihologul Mugur Ciumăgeanu. „Se numește că Aristotel a fost un mare sportiv. Poate îl înving astăzi la 100 de metri sufragerie.”

Foto main: Flickr/mattk1979

Foto 3: Flickr/paul-simpson.org

Foto 3: Flickr/RickSegal

Foto 4: Flickr/Looking Glass


23 de comentarii

  1. si eu ma intrebam de ce ma invart prin casa cand vorbesc la telefon. ciudat.

    si am mai observat un lucru. atunci cand incep sa coc o chestie (sa ma gandesc intens la ea), tot la fel, ma plimb prin casa.

    • Pai depinde ce faci cand iti “desfasori activitatea” ca daca butonezi la computer sau scrii pe o foaie sau joci sah 🙂 se pune. Daca stai incremenit probabil ca nu.

  2. Pingback: Tweets that mention Tic nervos sau proces natural? De ce ne plimbam de colo-colo cand vorbim la telefon » Think Outside The Box -- Topsy.com

  3. nimic mai adevarat decat ca TOATE’s false in adevarul lor absolut dar (de) necuprins.
    exista o minima logica in ceeace faceau anticii la predare (predarea lectiilor catre invatacei) dar lucrurile sunt mult mai simple iar cartile sunt (inca) nescrise.
    “a te plimba” este unul dintre cele mai SIMPLE lucruri, pe care le putem face atragandu’ne/ distragandu’ne atentia de la lucrurile care in mod NORMAL (curent) ne atrag (periculos) atentia in timpul unei activitati. exista o MARE diferenta intre modul cum purtam o discutie, cum ne manisfetam pe timpul uneidiscutii la un telefon pe care nu’l VEDEM (tinut la ureche) si o convorbire “pe speaker”. incercati sa vorbiti la telefon plimbandu’va cu spatele (ca sa intelegeti cat de simplu este sa vorbiti plimbandu’va cu fata/faţa).
    pe scurt: un lucru, o situatie, o ocupatie minora care aparent (pt cel din exteriorul nostru) distrage atentia nu face decat sa ELIMINE alte ocupatii, activitati, “chestii” care DISTRAG mult mai puternic atentiile noastre si acesta este motivul pt care cei mai multi (sau… foarte multi) adopta acest mod comportamental. nu crezi?! incearca sa urmaresti pe monitor (pe un ecran mental; in cazul in care nu ai inregistrat) ziua ta de ieri pt ca cea de maine este deja vizionabila. am inchis doar pt ca trebuie sa rescriu trecuturi. o zi buna!

  4. Minunat. Ma simt mult mai bine dupa ce a citit acest articol. Mai relaxat. Te elibereaza de o oarecare grija, chiar osesie in unele cazuri, precum ca ai fi putin cam ciudat, anormal sau mai stiu eu cum. E foarte relaxant sa afli ca defapt ai un comportament normal. Ca toti oameni se comporta asa si ca nu este nimic ciudat in asta. Ma simt eliberat. Pot acum sa alerg in voie prin camera stiind ca fac un lucru normal sau chiar necesar si bun pentru stimilarea gandirii, a rationamentelor, a analizei si elaborarii de strategii pentru orice problema. Ma bucur ca am citit acest articol.

  5. Ar fi foarte multe de spus despre ceea ce se numeste “double task”. Intr’adevar, discutia la telefon sau conversatia cu cineva care te insoteste in plimbare constituie un task suplimentar pentru sistemul nervos. Ce’i drept, nu se situeaza la acelasi nivel cu mersul, dar – in anumite cazuri – resursele cerebrale pot fi utilizate pentru a compensa unele deficiente. De exemplu, oamenii in varsta trebuie sa fie (si chiar sunt) mai atenti cand merg, pentru a evita caderile. O metoda de diagnostic simpla este observarea acestor persoane cand se plimba impreuna si discuta in acelasi timp. Cei care prezinta risc sporit de a cadea sunt cei care trebuie sa se opreasca din mers pentru a vorbi (“stop walking when talking”). Pornind de la aceasta simpla observatie, se pot face diverse teste posturale, etc, si -daca este nevoie – se poate realiza o reeducare functionala care sa diminueze riscul caderii. As putea continua, dar spatiul (si timpul) nu ne permit. Cu stima,
    M.D.

  6. La mine situatia e un pic invers.
    Desenez/ merg atunci cand vorbesc la telefon mai ales in situatiile in care nu imi face placere conversatia, cand nu am chef de acel telefon, dar in acelasi timp nu am de ales. Atunci simt nevoia sa fac altceva in timp ce vorbesc, si asta nu pentru a-mi spori atentia sau a “gandi ” mai bine, ci doar pentru ca mi se pare ca trece timpul mai repede, sau este doar un mod de a-mi exprima nerabdarea de a incheia conversatia ( in limbaj non-verbal).

  7. Nu stiu altii cum sint, dar eu, cind ma uit la poza de mai sus vad un om care vorbeste la telefon cind calareste elefantul si nu un om care calareste elefantul cind vorbeste la telefon.

  8. Nu mă intersează acest aspect. Chair fac zilnic kilometrii cu telefonul în mână, sau pus pe speaker. Importanmt e să-mi rezolv problemele operativ, eficient şi sigur. Restul este doar pălăvrăgeală pentru unii care n-au ce face, sau au pre mult timp liber.

  9. are dreptate mojo, te agiti cd esti expeditiv sau faci mental niste calcule.
    insa intr-o conversatie serioasa, cred ca te fatzai mai putin.

  10. Eu cred ca de cand convorbirile s-au ieftinit si au devenit mai lungi sunt si mai plictisitoare,va plimbati prin casa si cand aveti o scurta convorbire?asa-i ca nu?

  11. M.Andrei Iulian on

    Persoanele care vorbesc la telefon trebuie sa-si justifice vorbele prin actiune altfel ar avea senzatia ca inseala covorbitorul si desigur lipsa acestuia este suplimentata de gesturile noastre un fel de legitimitate a conversatiei ca sa zic asa.Apropo gesturile de aruncare a caschetelor la adresa Palatului Cotroceni si slogane Sa traiti bine sunt pur bolsevice. Telefonul reprezinta un bun instrument de manipulare un fel de telecomanda pentru o masinuta cu baterii. Si apropo daca nu ne-am misca in cele mai mici detalii timpul unei conversatii la telefon am fi niste legume, fiinte vegetale.

  12. Eu nu pot sa invat daca nu bantui prin casa cu caietul in mana. Mi-am format deja un traseu pe are pot sa-l parcurg fara sa ridic ochii din caiet. Uneori se intamla sa ma doara picioarele…

  13. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Protestul de la Finante, scanteia de la care poate incepe explozia revoltelor sociale “spontane”? Disolutia finala a statului sau preludiul unei dictaturi-pilot?/ ILIE SERBANESCU DESPRE VINOVATIA BNR IN DEZASTRUL

    • Convorbirile la telefon ar trebui sa fie scurte, de maximum doua minute, pentru chestiuni urgente. Daca e nevoie de mai mult se poate aranja o intalnire fata in fata.

  14. Nu am citit decat putin din inceputul articolului (titlul si vreo doua fraze). Intrebarea mea e de ce si-ar pierde cineva minute intregi din timpul sau valoros citind un articol despre mersul in timpul convorbirilor la mobil? Cu ce ma poate ajuta, cum voi deveni eu mai intelept dezlegand sau incercand sa dezleg acest mister? Pentru ca, daca e sa ne apucam sa-l dezlegam, cred ca putem vorbi la nesfarsit despre acest subiect.

    Pe scurt: nu stiam ca e ceva rau a merge in timp ce vorbesti la telefon (si ca merita supus atentiei noastre) si vreau sa va intreb ce e rau in asta sau ce conteaza ca se intampla?

    • Pai ca sa ai raspunsu la intrebarile tale… citeste articolul. Eu nu inteleg cum sa comentezi asupra unui articol cand nu l`ai citit. Eu zic ca mai bine pui de vreo 2 ture de casa …cu spatele eventual … pt a-ti deslusi propriu comportament.

Leave A Reply