Dacă aţi văzut The Big Lebowski, celebrul film al fraţilor Coen, şi aţi făcut o pasiune pentru Jeff, protagonistul rămas în istorie drept The Dude, sigur veţi vrea cel puţin să răsfoiţi o carte recent apărută în limba română, care se va lansa mâine, la ora 19, la librăria Humanitas Kretzulescu. The Dude şi maestrul zen e scrisă de Jeff Bridges, actorul care l-a jucat pe unul dintre şomerii iconici ai cinematografiei, şi de Bernie Glassman, maestru zen.
Într-o bună zi, stând la taclale ca de obicei, maestrul zen Bernie Glassman îi spune actorului Jeff Bridges că „the Dude”, personajul acestuia din filmul-cult Marele Lebowski, este considerat de mulţi budişti un maestru zen. Mai întâi, Jeff crede că prietenul său îl ia peste picior. Ce treabă are Dude, hipiotul ratat a cărui viaţă se împarte între vodcă, iarbă şi bowling, cu budismul? De aici începe un dialog degajat, a la Dude, despre câte-n lună şi-n stele – relaţii şi căsătorie, filme şi societate, stres şi umor. Pe neaşteptate însă, şueta se transformă în metafizică. Cum ne înţelegem propria identitate? Cum îi privim pe ceilalţi? Am putea trăi altfel? Din conversaţia celor doi – punctată de anecdote de pe platourile de filmare şi din viaţa personală a lui Bridges, şi potenţată de învăţăturile discrete ale lui Glassman – se degajă o perspectivă proaspătă asupra lumii, cu bunele şi cu relele ei. Amuzant, autoparodic, inteligent, ping-pongul iute al replicilor dintre un mare actor, câştigător al premiului Oscar, şi maestrul său spiritual oferă cea mai la îndemână şi mai lesne de înţeles introducere în filozofia zen. În cele ce urmează, vă propunem să citiţi un fragment din cartea care se va lansa mâine.
The Dude şi maestrul Zen
Fragment, Traducere de Veronica Sidon
Păi, mă rog, cum să-ţi spun,
asta e, cum ar veni, ăă,
doar părerea ta
jeff Îmi place Dude, e foarte autentic. Se simte bine în pielea lui chiar şi când e furios ori supărat. Şi, în felul lui inimitabil, are har. Pe care-l degajă în orice relaţie: e bun când nu te aştepţi, binevoitor chiar şi când cineva nu merită, îngăduitor şi-atunci când nu e cazul, e prezent chiar dacă în realitate nu prea se sinchiseşte, doar fiindcă ştie că participarea lui e importantă pentru restul echipei. Lasă de la el în loc să se ţină cu dinţii. Ştii ce mi-a spus odată un fan al lui Lebowski? Credea că Donny este produsul imaginaţiei lui Walter şi un vechi camarad de arme de-al lui care, probabil, fusese ucis în Vietnam. Iar Dude îi cântă în strună, participând la conversaţiile în trei, chiar dacă ştie că Donny nu există. I-am întrebat pe Ethan şi Joel Coen dacă aşa e şi mi-au spus că nu asta a fost intenţia lor. Oricum, dacă ar fi aşa, ar fi tipic pentru Dude; el se acomodează uşor.
bernie Poţi să-l numeşti unul dintre cei aleşi, un la-med-vavnik. Conform misticii evreieşti, există 36 de oameni drepţi, numiţi Lamed-Vav Tzaddikim. Sunt persoane simple şi modeste, şi atât de bune încât doar datorită lor mai lasă Dumnezeu lumea să existe, în loc să o distrugă. Însă nimeni nu ştie cine sunt ei, pentru că vieţile lor sunt foarte umile. Poate fi vorba de băiatul care livrează pizza, de casierul dintr-un restaurant chinezesc, de omul care spală geamuri sau de femeia care îţi vinde timbre la poştă.
jeff Ţie-ţi mai place şi cuvântul Mensch, care în germană şi în idiş înseamnă fiinţă omenească. Îţi trebuie mult să devii un Mensch în adevăratul sens al cuvântului, dar adevăratul Mensch nu ştie cât e de admirabil; îşi trăieşte viaţa pur şi simplu.
Ce vrea să însemne asta? Viaţa mea nu e doar viaţa mea, totul m-a adus în punctul ăsta: părinţii mei, părinţii lor, toţi cei dinaintea acestora şi orice altceva din viaţă.
bernie Eoni de karma, miliarde de ani de ADN, curgerea întregului univers – toate astea ne-au condus până aici. Aşadar, ce-avem de făcut? Să facem, pur şi simplu, ceea ce ne revine. Cred că cel care-i cu adevărat Mensch nu se frământă cu asemenea întrebări – cum să procedeze, ce să facă…
jeff Şi The Dude abides – Dude adastă. După definiţia oficială din dicţionarul Merriam-Webster, to abide înseamnă să aştepţi răbdător ceva sau să rabzi fără să cedezi, să accepţi fără să te revolţi. Asta nu e uşor, mai ales într-o lume guvernată de ideea de succes, o lume care urmăreşte recompensa imediată şi nu are răbdare, cum e societatea în care trăim noi. Adevărata adăstare este un dar spiritual care cere o mare măiestrie. Pentru mine, morala poveştii este: fii bun. Poartă-te cu ceilalţi aşa cum vrei să se poarte şi ei cu tine. Niciodată nu ştii dacă străinul care-ţi iese în cale nu e un înger – sau poate Dude – sub altă înfăţişare. Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.1 Indiferent dacă Dude e sau nu un lamed-vavnik…
bernie …ori un lamed-lovnik…
jeff …sau un înger deghizat ori doar un ratat cu inimă bună, ar trebui să ne purtăm cu el aşa cum se poartă şi el cu noi, cu respect şi compasiune. Ar trebui să ne purtăm cu toţi cei pe care îi întâlnim aşa cum ne-am purta cu un suflet drept, datorită căruia lumea continuă să existe. E ceea ce face Dude.
bernie În acelaşi timp, Dude e foarte asemănător cu noi. Şi pe el îl supără diverse chestii, când cineva face pipi pe covorul lui, de exemplu. Şi el are gânduri, frustrări şi tot ce avem şi noi, dar ele nu-i determină acţiunile. Acţiunile sunt determinate de clipa prezentă.
jeff Merge pe drumul lui, e foarte autentic, dar, din când în când, haosul vieţii îl aruncă peste bord. Vâsleşte cu bucurie, dar se întâmplă mereu lucruri noi şi trebuie să se adapteze.
bernie Căci nicăieri nu există loc perfect. Primul lucru pe care ne învaţă Buddha este că viaţa înseamnă suferinţă. Nu vrea să zică doar suferinţă sfâşietoare, dureroasă, traumatizantă, ci ceva mai elementar de-atât. Nu contează cât de bine ne descurcăm sau cât de fericiţi suntem în esenţă, în fiecare zi apar lucruri noi care ne nemulţumesc sau ne dezamăgesc.
Pentru Dude, filmul începe cu o mică suferinţă, pentru că cineva face pipi pe covorul lui, covorul care se potrivea perfect cu camera. Până atunci el nu făcuse decât să vâslească bucuros la vale în barca lui, stând întins în cadă, bându-şi paharul de White Russian, ascultând sunetul balenelor şi jucând bowling. Dar deodată se întâmplă ceva, aşa că el trebuie să se adapteze, se duce să-l întâlnească pe bogatul domn Lebowski şi filmul continuă din acel punct. Exact în momentul în care nu-i mai pasă de covor, apare altceva. Şi, când nu-i mai pasă nici de asta, iar vine ceva. Întâmplările se înlănţuie şi suferinţa se adânceşte. De ce? Pentru că Dude nu se aşteaptă ca surprizele neplăcute să se ţină lanţ. E ca fiecare dintre noi şi se gândeşte că locul perfect, unde totul va fi bine, este chiar după colţ; tot ce are de făcut e să ajungă după acel colţ. Apoi apare iar ceva şi tot aşa.
Dar Dude adastă, aşa că, în scurt timp, se obişnuieşte cu noua situaţie. Nu se poate spune acelaşi lucru şi despre amicul său, Walter. Walter îl dă mereu pe Dude cu un pas înapoi: Nu frate, aşa ceva n-am să accept. E ca noi toţi. Cineva află că are cancer sau că nevasta l-a părăsit pentru altul sau că a rămas şomer. Lucruri neprevăzute continuă să apară, şi asta voia să spună Buddha când vorbea despre suferinţă. Şi noi ce răspundem? N-o să accept aşa ceva. Dar aşa este viaţa, o continuă schimbare, plină de suişuri
şi coborâşuri. Şi, ca şi Dude, trebuie să adăstăm. Walter însă nu poate accepta că aşa e viaţa, prin urmare continuă să sufere.