The Borat Project: Viata in Kazahstanul rural. Pretul unei femei, “votca de cal” si alte minunatii

18

Zilele petrecute cu Kolya si cu familia lui ne-au lasat un gust amar. La despartire, tremuram de nervi, dar nu-mi permiteam sa arat acest lucru, fiind “in deplasare”. Cu toate acestea, se pare ca soarta era hotarata sa nu ne lase sa ne formam o parere proasta despre Kazahstan. In cateva minute ne aflam in casa singurei vorbitoare de engleza, unde am avut nu numai ocazia sa aflam multe detalii interesante despre viata kazahilor, dar am si fost invitati la cina si sa innoptam. De data asta gratis. Asa am aflat care e pretul unei mirese, cum traiesc oamenii in Kazahstan, cum se face votca de cal si cate camile are un om sarac.

de Magor Csibi. Fotografii de Mircea Struteanu

In ziua in care am facut tratamentul de dezintoxifiere, fara voia mea :), a venit pe la Kolya, printre multi altii, o fata pe nume Zhannur. Desi era vorbitoare de engleza, n-am reusit sa purtam o conversatie reala, avand in vedere ca eu eram preocupat sa imi inving greata inca extrem de puternica, iar Mircea ducea o alta lupta, incercand sa convinga localnicii ca nu vrea nici votca si nici ochi de capra. Am aflat macar ca locuieste in Jalagash, ca e studenta la Kyzlorda si ca mai sta trei zile. Adresa n-a putut sa ne-o dea, pentru ca in satul lor strazile pur si simplu nu au nume. Sovietizarea n-a ajuns atat de departe, se pare.

Asa ca la 11 ziua, in fata casei lui Zhannur, am sosit noi intr-o forma de zile mari, eu tremurand de nervi si avand inca expresia suferintei crunte de zilele trecute, Mircea putin pilit, ajuns in stadiul in care nu ii pasa de absolut nimic. Din fericire, Zhannur n-a ezitat si, sarind peste formalitati, ne-a chemat inauntru. Familia ei avea o casa mult mai mare decat cea a lui Kolya, insa la fel de simpla si draguta. Inauntru ne-a intampinat o racoare binevenita si am primit fara sa cerem o camera spatioasa cu multe perne si covoare. Mircea, nefiind bautor de felul sau, a fost invins de cele doua pahare de votca in cinstea “prieteniei internationale”, s-a intins pe jos fara sa stea pe ganduri, iar eu i-am urmat exemplul. Zhannur a respectat traditia si ne-a lasat singuri sa ne odihnim.

Aceasta miscare strategica ne-a derutat. Planul nostru era sa stau eu de vorba cu ea despre mare si dupa interviu sa ne refugiem undeva la umbra si sa dormim in nisip, cum am facut cu cateva zile in urma. Insa in momentul in care ea a plecat, nu ne-am dat seama ce intelesese. Nefiind obisnuiti sa intram in casele oamenilor si sa mergem direct la culcare, am invitat-o sa stam de vorba. A acceptat invitatia noastra.

Nu am vrut sa insist sa vorbim numai despre mare, in primul rand pentru ca era foarte retinuta si stresata si, in al doilea rand, pentru ca urasc interviurile clasice intrebare-raspuns. Asa ca am inceput sa vorbim si am stat la taclale cateva ore bune, neintrerupti (asta in cazul in care nu numaram interventiile lui Mircea, care desi incerca sa doarma, din cand in cand se trezea si intervenea intr-un mod foarte haios in discutii), despre tot ce mi se parea interesant in Kazahstan.

Se pare ca viata familiei lui Kolya nu era unica prin regiunea in care ne aflam. Zhannur ne-a relatat cum e o zi obisnuita si viata in general in Jalagash.

Majoritatea oamenilor traiesc din cresterea aimalelor, in special din a camilelor. Laptele de camila este considerat de localnici, dar si de literatura de specialitate, bogat in vitamine, mai sanatos si mai satios decat cel de vaca. Se poate face foarte usor iaurt din el si, in regiunea Asiei Centrale, sta chiar la baza unei bauturi alcoolice slabe, insa e foarte greu sa fabrici unt sau a branza din acest tip de lapte.

In Jalagash sunt cam 120 de case, iar eu am calculat ca asta trebuie sa insemne cam 500 de oameni. Dar nu. Se pare ca aici o familie foarte mica are cel putin 5 membri, o familie “normala” are in jur de 10 membri, iar o familie mare se situeaza la 14 membri. Dupa acest calcul, Jalagash trebuie sa aiba in cel mai rau caz 600 de localnici, insa e foarte probabil ca numarul real sa fie peste 1.000 de capete.

Oamenii foarte saraci au doar cateva camile, comunitatea considerand familiile cu 10-12 camile drept familii sarace. O familie bogata trebuie sa aiba undeva pe la 60 de camile, cum e cazul multora dintre pescari. Se pare ca aceasta categorie este cea mai avuta in sat, ei castigand cateodata intr-o zi cat altii intr-o luna. Fiecare casa mai are cel putin 10-15 oi, vaca fiind mai rara, nu fiecare om din sat se poate lauda cu asa ceva.

Traditia spune ca de fiecare data cand vine un oaspete apreciat la casa omului se taie o oaie. Insa in mod normal, cand se taie o camila sau o oaie, nu numai familia mananca din ea, ci toata vecinatatea. O camila inseamna mancare pentru toata iarna daca e taiata iarna, iar daca e taiata vara, se vinde la vecini, o camila hranind zece case in medie.

In Jalagash nu creste mai nimic, dat fiind faptul ca vara temperatura e undeva pe la 40 de grade, cifra care primeste un minus in fata iarna. Zapada nu lasa cateodata localnicii sa iasa din case. In aceste conditii, numai animalele constituie o optiune in afara de pescuit, camilele, vacile si oile gasind intodeauna ceva de “rontait” prin desert.  Pentru ca se numara printre putinele surse de mancare, camilele nu sunt deloc calarite, fiind lasate exlusiv pentru productia de lapte. La casa din sat familiile au doar cateva camile, cele cu pui, pentru ca numai acestea dau lapte, pe care le rotesc, astfel incat sa fie intodeauna langa casa destule camile ce dau hrana.

Camilele sunt destul de incapatanate, pot fi mulse doar de persoanele pe care le accepta. Asa ca cineva din familie trebuie sa se trezeasca dis de dimineata sa le mulga si sa le dea drumul in desert. Restul familiei se trezeste pe la 8-9. Urmeaza un mic dejun, fiecare face ce are de facut pana la 11, apoi toata lumea se retrage in case. Pana la pranz, statul la umbra e activitatea dominanta, dupa pranz, se doarme pana pe la 6.

In primele zile am observat si faptul ca in Kazahstan copiii stau treji pana la 11-12 noaptea, nu sunt culcati devreme ca la noi. Explicatia de la Zhannur a fost simpla. Copiii sunti culcati de obicei de mama, care de regula trebuie sa astepte sa vina camilele inapoi si sa le mulga din nou. Aceasta activitate se prelungeste de regula pana la 11-12 noaptea, asa ca si prichindeii pot sa se joace afara pana la aceasta ora.

Laptele de camila este adunat de tot satul si, o data la fiecare doua zile, cineva din sat se duce sa vinda laptele in piata din Aral. Banii sunt impartiti la intoarcere, adica la 6 dupa masa. In sat nu sunt magazine clasice, dar cateva familii s-au specializat in micul comert, asa ca se gasesc apa, biscuiti si alte minunatii in cateva case.

Fata nu este considerata o povara in casele kazahilor, mai degraba o valoare. Asta explica de ce o cerere de casatorie presupune o camila cu pui. In cazul in care petitorul nu are sau nu vrea sa dea o camila, poate sa achite contravaloarea ei: in jur de 100.000 de tenge, adica undeva pe la 650 de dolari. Faptul ca dispui de aceasta suma nu iti garanteaza insa succesul, fiind nevoie de acordul familiei si al fetei. In cele mai nereusite cazuri, se practica si obiceiul rapirii fetelor, desi devine din ce in ce mai rar. In acest caz, mireasa chiar e rapita si fortata sa se marite, presupunandu-se ca atat fata, cat si familia ei vor accepta cele intamplate o data cu trecerea timpului. Prietena noastra din Belgia, Erica, a avut oportunitatea de a sta de vorba pe tren cu o femeie ce fusese rapita candva, la momentul discutiei fiind fericita si indragostita. Adica se poate  🙂

Barbatii din familia lui Zhannur sunt norocosi. Fiindca “nu le place munca”, cum spune Zhannur, s-au facut intelectuali, tatal fiind contabil in Aralsk, iar fratele ei mare student. Asa ca mama face totul in familie, de la gatit, spalat, animale si cresterea copiilor. In sat, in familiile normale, jumatate din copii invata, jumatate raman acasa sa ajute in gospodarie.

Chiar daca kazahii nu au pus niciodata accent prea mare pe religie, se pare ca islamismul e in crestere. Din ce in ce mai multi oameni din sat refuza sa bea si din ce in ce mai multi incep sa urmeze caile Coranului. Daca in 2009 nimeni nu obisnuia sa se roage sau sa tina Ramadanul in sat, in 2010, peste 25 de oameni au inceput sa urmeze mai strict regulile. Asa ca nu toata lumea te va invita la “drujba internationala” pe langa o votca. Insa daca vrei un pont sigur, du-te la pescari. Ei sunt cei care par sa aiba intodeauna votca la indemana si nu se sfiesc sa o si foloseasca 🙂

Probabil ca am vorbit cu Zhannur despre mult mai multe lucruri interesante, insa n-am vrut sa le notez, sa nu se simta gazda noastra jenata si probabil ca am mai uitat cateva detalii interesante.

Dupa conversatie, am mai tras si noi un pui de somn, nefiind inca ora 6, si am facut cumparaturi pentru cina ca sa nu venim cu mana goala la masa. Inainte de cina, am avut parte de inca o surpriza placuta. Gazdele ne-au intrebat daca vrem sa facem dus si am acceptat. Dusul era un fel de coliba din lemn, asemanatoare cu toaletele “clasice”, iar pe acoperisul ei era instalat un bidon de aluminiu in care se transporta laptele. In cabina gasesti un robinet improvizat din care vine apa incalzita de soare. Inauntru mai gasesti rafturi, cosmetice si produsele ce le avem si noi in toaletele noastre. E impresionant sa vezi cat de multe se pot face din putin daca exista vointa. Aici s-a vazut ca civilizatia nu se masoara in bani sau in inovatii tehnologice, cum cred multi.

Dupa o cina extrem de buna, de data asta vegetariana (da, gazdele s-au gandit si la asta), am adormit sub cerul instelat cu zambetul pe buze. Nu e o tara chiar asa de rea Kazahstanul.

Tags:



18 comentarii

  1. Pingback: Interesantă viaţa acelor oameni « startachim blog

      • Ba da, chiar asta propun. Am si o idee foarte buna:

        1 – Se intra cu armata in marile orase si asezari arabe.
        2 – Se pune o mare poza cu mohamed, ayatolahii cei mari etc in mijloc.
        3 – Se obliga cu pistolul la tampla pe fiecare arab sa trimita o flegma pe poza respectiva.
        4 – Triere pe 2 randuri, cei care au sange sa scuipe si sa accepte noutati si cei conservatori care prefera sa moara decat sa faca asa ceva. Cei conservatori se impusca cu un glontz in ceafa, simplu si eficient, costuri minime.

        5 – Se asimileaza aleator arabii in natiunile vestice si se ocupa teritoriile ramase.

        P.S este ca e o ideea super buna ? Mie asa mi se pare.

  2. Hmm, autorul acestui pseudo-interviu e un om fin, sunt sigur ca avea mult mai multe de spus si-l inteleg si de ce n-a facut-o.Prezenta lu’ Big Brother te face sa gandesti de 2 ori inainte de a scrie ceva.Cand vizitezi o tara ca asta, te bucuri si ii multumesti lui Dumnezeu ca te-ai nascut in Ro.Lucrez pe undeva prin Kazakhstan, nu Kazahstan cum e scris in articol si stiu bine cum e viata aici…

  3. Foarte interesanta experienta culturala. 🙂
    Cred ca una foarte asemanatoare, cu tepe, bautura, case darapanate si dormit pe jos ar fi rezultat si dintr-o vizita intr-un sat mai prapadit de prin Moldova, si restul informatiilor se puteau afla de pe internet.
    Cu globalizarea asta din pacate calatoritul nu mai este asa o placere cateodata..
    Parerea mea – hac!

  4. Doua micute precizari – de la cineva care a lucrat ceva anisori pe acel spatiu – Kazakhstan – este ortografierea in engleza a tarii, corect pe limba noastra este Kazahstan; cea de-a doua precizare – localitatea se numeste Kyzylorda. In ceea ce priveste faptul ca vi s-a oferit sa serviti ochiul de la oaie – a fost un compliment. Obiceiul localnicilor este ca, atunci cand toata lumea se afla la masa si se serveste un cap de oaie – gazda taie si da fiecarui mesean acea parte care considera ca il caracterizeaza pe respectivul. Deci cine a fost servit cu ochi – a fost apreciat ca avand un bun spirit de observatie.Dragi temerari sunteti de felicitat pentru traseul pe care vi l-ati propus.

  5. Si unii care spuneau ca sunteti plictisitori…. uite ca s-au inselat.
    Tinem aproape.
    Totusi mi se pare ca scrieti prea putin despre ce vedeti si auziti.
    Practic e un articol la 2 zile. Incercati si putina istorie, legende zonale etc.
    Bafta.

Leave A Reply