The Borat Project: Capat de drum. Kazahstanul e greu de parasit

18

Dupa experientele noastre “interesante”, cum ar zice un englez, ne-am hotarat sa ne intoarcem acasa cu cateva zile mai devreme decat era planificat. Insa plecarea din Kazahstan nu e atat de usoara precum pare. Rusii ne-au refuzat modificarea vizei. Am vrut bilet, dar n-am fost intelesi. Dupa cene-am facut intelesi, ne-au zis sa venim a doua zi. Am venit a doua zi si n-au mai fost bilete spre nici o destinatie. Asa ca ne-am pus pe treaba si am planuit scenarii alternative.

de Magor Csibi. Fotografii de Mircea Struteanu

Am intampinat probleme inca de la plecarea din Aral. De exemplu, nu au existat deloc bilete spre Aktobe, prima noastra tinta intermediara. Examinand insa harta Kazahstanului, am descoperit ca trenurile spre Atyrau ajung la 100 de kilometri de Aktobe. Asa ca n-am stat deloc pe ganduri si am plecat cu primul tren disponibil, impreuna cu Erica, care mergea chiar la Atyrau.

In ziua plecarii, in Aral erau aproape 40 de grade, iar a doua zi, la Kandyagash, statia noastra de coborare, mercurul termometrelor arata 10 grade Celsius. Nu trebuie sa va descriu ce sentiment placut e sa-ti ajustezi termometrul biologic cu vreo 25 de grade intr-o singura zi. Dar macar asa am putut sa purtam si polarele pe care le-am fi carat altfel degeaba cu noi o luna intreaga.

Frigul brusc ne-a inghetat insa initiativa, asa ca, fara sa stam prea mult pe ganduri, am luat primul taxi spre Aktobe,desi cuvantul “taxi” nu isi prea pastreaza sensul propriuin Kazahstan, avand in vedere ca in aceasta tara aproape toate masinile sunt taxiuri. In Aral am invatat ca daca faci semn cu mana la orice masina de pe drum, ai sanse mari ca ea sa se si opreasca, iar taxa unica de transport, indiferent de destinatie, este de 50 de tenge per pasager, adica in jur de 1Leu. Kazahii,oameni foarte comozi, utilizeaza des aceasta forma de deplasare, asa ca ne-am jucat si noi cu imaginatia si am incercat sa vizualizam un Bucuresti in care traficul urmeaza regulile nescrise din Kazahstan. Cum credeti ca ar fi?

Taxiul a fast destul de OK la pret (15 dolari), dar asta nu trebuie sa ne suprinda, avand in vedere ca in Kazahstan petrolul este de 3-4 ori mai ieftin decat la noi.

Dupa o noapte de somn in hotelul amplasat chiar in incinta stadionului echipei de fotbal FC Aktobe, am plecat la Uralsk. A doua zi am aflat ca daca am mai fi stat o zi, am fi putut lua o camera din care sa urmarim meciul Aktobe-Alkmaar si sa-i vedem pe kazahi victoriosi in Europa League. Am ales insa sa plecam si am avut aproape o saptamana la dispozitie sa ne familizrizam cu Uralskul, gratie rusilor, care la consulat, foarte sec, au spus ca ei nu prelungesc si nici nu modifica vize. Punct.

Dar experienta avea sa fie interesanta. Uralskul este un oras mic, are aproximativ 150.000 de locuitori, insa din punct de vedere al infrastructurii ne este net suprior, indiferent cu ce oras din Romania l-am compara. Aproape toatebulevardele au cel putin 5-6 benzi pe sens, iar orasul are un centru grandoman, sovietic, si unul vechi, european, asa ca nu degeaba se spune ca Uralskul este poarta Europei. Sau a Asiei. Depinde din ce directie o privim.

Nici la gara n-am avut mai mult noroc decat la consulat. Prima data nu au vrut sa inteleaga ce vrem, iar cand ne-au inteles, ne-au comunicat sa venim a doua zi sa ne luam bilete. Nici pana azi n-am inteles de ce. A doua zi ni s-a comunicat insa, cu un zambet larg, ca nu au nici un bilet pe toata durata lunii august nici spre Kiev si nici macar spre Saratov, in Rusia. Ne-am desumflat destul de mult.

Ne-am dus la un internet cafe si, in timp ce cautam rute alternative, cineva cu o fata deloc romaneasca ne-a intrebat daca vorbim romaneste. Nu trebuie sa va relatez pe larg surprinderea care ne-a invaluit cand am descoperit,intr-un netcafe din Uralsk, un kazah intrebandu-ne de sanatate chiar in limba romana. Dar se pare ca minuni exista.

Miralbek, ca asta era numele individului, a lucrat acum cativa ani la o firma petroliera si a avut cativa colegi romani. Si ce face romanul la plictiseala? Munca de misionar. Se pare ca Miralbek s-a dovedit omul perfect pentru orele de romana oferite de colegi/prieteni, asa ca reproduce, chiar daca are un accent interesant (ca si mine, de altfel), cateva fraze complete de romana.

Miralbek s-a si oferit sa ne fie ghid, asa ca a doua zi ne-a dus la casa memoriala a lui Pugaciov si la diverse muzee. Am crezut ca nu exista nici o atractie turistica mai plictisitoare decat Branul, dar se pare ca aceasta casa reprezinta o concurenta puternica. Aici afli ca asa cum Branul nu prea arevreo legatura cu Tepes sau cu Dracula, nici aceasta casa nu se leagafoarte mult de numele lui Pugaciov, si asta pentru ca nu a fost casa lui. Am primit cateva explicatii vagi despre legaturiledintre casa si revolutionar, dar nu am inteles mare lucru din ele. Am mai fost la muzeul Puskin, care e de fapto camera in care Puskina stat doar trei zile.Asa ca orasul nu ne-a prea incarcat din punct cultural.

Seara, insa, Miralbek ne-a invitat la el acasa si ne-a aratat ce inseamna un ospat cu adevarat kazah. S-a strans toata familia sa ne primeasca, Miralbek, sotia, cei doi copii si cele doua bunici. Toata familia a tras tare sa ne impresioneze. Si aveau cu ce. Bishbarmak, prajitura, struguri, pepene, coniac, vin si alte bunatati ne-au umplut pana la refuz. Copiii se jucau, cele doua bunici (amandoua invatatoare) ne aratau filme educative in kazaha, iar Miralbek ne umplea paharele la fiecare imbucatura.

La masa au fost mai multe toasturi, conform traditiei. Primul toast a venit din partea gazdei, iar dupa entrée,cea mai in varsta persoana de la masa a venit cu un toast. Dupa felul principal a fost randul meu, iar la sfarsitul mesei, femeia casei a fost cea responsabila pentru cuvintele frumoase. De data asta chiar am avut parte de o seara memorabila.

Am plecat spre hotel.Afara era caldutsi adia o briza usoara. Ne-am bagat sa mai mancam si cate o inghetata, desi aflasem deja ca suntem “ciudati” in Kazahstan pentru acest obicei. In aceasta tara se pare ca barbatii nu consuma dulciuri, cel putin nu inghetata sau biscuiti, placeri rezervate exclusiv femeilor si copiilor. Noi am mancat in fiecare zi din inghetata extraordinar de buna importata din Rusia si nici de biscuiti nu ne-am ferit. In plus, pentru a fi total antipatici, aveam si barba. Despre oroarea barbii am aflat dupa ce unui copil, care vazuse pentru prima ora in viata un barbos, aproape ca i-a picat fata uitandu-se la noi.In Kazahstan barbatii nu poarta barba. Barba e considerata de femei un accesoriu urat si este asociata cu varstele inaintate, asa ca noi eram, dupa toate standardele, urati.

Pana la urma, dupa multe drumuri si insistente, am gasit doua bilete de autobuz pana la Saratov, dar nu prea stiam ce o sa facemde acolo. Inainte de plecare,ni s-a confirmat inca o data cat de repede circula vestile in Kazahstan, avand in vedere ca am fost “interceptati” de doi reporteri pentru un interviu. M-am simtit ciudat cand a trebuit sa raspund unor intrebaril de genul:V-a fost frica in Kazahstan?Va e dor de civilizatie? Cred ca ne-au confundat cu acei americani care ne intreaba daca exista si in Romania TV-uri. Se pare ca nici presa din alte tari nu se chinuie prea mult, avand in vedere ca reporterii au aflat de la noi ca Marea Aral mai are apa sau ca sunt planuri de refacere. Totodata, s-au uitat foarte ciudat la noi cand le-am zis ca am inotat in mare si au notat cu mare atentie cand le-am povestit despre viata pescarilor. De parca eu as fi fost gazda.

Drumul de intoarcere, chiar daca a durat 92 de ore in total, nu mi s-a parut la fel de plictisitor precum venirea noastra in Kazahstan. Asta si din cauza ca, de cele mai multe ori, alergam prin gari sa prindem cine stie ce legaturi sau ca, in putinele noastre momente libere,a avut grija politia “sovietica” din Ucraina sa ne goleasca bagajele si sa ne perchezitioneze. Pe traseul dintre Aral si Bucuresti am folosit doua autobuze si sapte trenuri.

Intre Uralsk si Saratov am avut “norocul” sa prindem loc numai pe doua din cele cinci scaune din spatele autobuzului, scaune ce nu pot fi reglate, n-aucotiere, n-au nimic. Intepeneala a fost problema cea mai mica, avand in vedere ca pasagerul de langa noi era certat rau cu igiena, asa ca eram prea ametiti de miros ca sa ne mai pese de comoditate.

Drumul de intoarcere ne-a confirmat inca o data ca intarzieri de ore are doar CFR-ul. Toate trenurile au ajuns la fix sau chiar inainte de ora programata si n-am avut nici o emotie ca nu vom ajunge undeva cu bine. Trenul Kharkov-Kiev din Ucraina ne-a impresionat cel mai mult: avea stewardesa, am stat cate trei in compartiment si am avut televizor care rula cele mai recente filme. Iar pretul biletului era undeva pe la 10 euro.

Am ajuns acasa si, culmea, chiar si trenul CFM din Moldova a ajuns la timp. Se pare ca la noi se intarzie doar daca esti autohton. Fratii moldoveni n-au fost draguti, interzicandu-ne accesul la priza de pe coridor, pe motiv ca e pentru barbierit.

Experienta a fost cu adevarat interesanta. Nu a fost placuta tot timpul, insa cu siguranta a fost una din care am avut ce sa invatam. Cred ca nivelul nostru de toleranta a crescut, cred ca am reusit sa obtinem tot ce ne-am propus (dar asta o sa judecati voi dupa ce apar reportajul si expozitia) si ne-am imbogatit cu experiente noi.

Sper ca nu v-am plictisit si sper ca ati invatat din aceste experiente alaturi de noi.

Pe curand! Alte proiecte urmeaza.

Tags:



18 comentarii

  1. Felicitari ! Reportaj super ! Ar fi interesanta o deplasare si prin Albania…. E mai inspre vestul Europei decat noi, insa auzi ce se mai intampla in tari mult mai indepartate decat ce e prin Albania.. Parca e o Gaura neagra a Europei.

    • BUNA SUGESTIA! SII EU AM ACEASTA CURIOZITATE CU ALBANIA ..CHIAR M-AR BATE GANDUL SA FAC O VARA LA DURRES!
      SI STITI CE IEFTIN ESTE?

    • Am fost, ce e drept, scurt, si in Albania. Si nu e chiar atat de rau cum isi imagineaza cei mai multi. Clar, iti trebuie ceva deschidere sa mergi in Albania, si toleranta la risc, insa nu in cantitati industriale. Si apoi, intr-o calatorie prin Balcani in care nu am avut absolut nicio problema, chiar ni s-a parut o binecuvantare putina adrenalina de Albania. Altfel, ar fi fost doar o excursie frumoasa with no records.

      N-am fost jefuiti, nici opriti de politie, nici bruscati, nici nu ne-am ratacit…Ba chiar am cunoscut niste oameni draguti si o tara foarte, foarte frumoasa!

      Numai ca intr-adevar, chiar mai au de parcurs cateva etape ca sa ajunga sa si valorifice ce au.

      Recomand Girocastra, Kruja (cu monumentul lui Iskender, eroul national) si Voskopoja (Moscopole), ca experienta suprarealista:), pentru cei pasionati de istoria aromanilor.

  2. A fost o calatorie in care v-am insotit in de-aproape, chiar daca doar din fata calculatorului.
    Felicitari pentru efortul de a ne impartasi experientele voastre.

  3. mersi mult pentru tot si felicitari. cred ca TOTB este ca o gura de aer proaspat in presa romaneasca, iar acest proiect este printre cele mai interesante initiative de pana acum. Am fost si eu cu voi in Kazahstan si pentru asta va multumesc. Felicitari inca o data si astept urmatoarea destinatie.

  4. Pentru cei interesati de Albania: foarte comod se ajunge din capitala insulei Corfu- Kerkira- pana in orasul albanez Saranda ; in costul excursiei de 35 euro intra un pranz la restaurant plus o deplasare cu autocare (ghizi vorbitori de franceza,engleza sau germana) la situl arheologic Butrint-aflat la 15 km.

    Multumesc pentru interesantele relatari despre Kazahstan,Ucraina si Rusia. Le-am citit cu o deosebita placere.

  5. Bine ati venit acasa 🙂 Pacat ca n-ati luat-o pe la sud pe unde v-am zis, ar fi fost interesant… data viitoare 🙂
    Daca ati uitat ceva prin Kazahstan, spune-mi ca maine plec la Alma Aty 🙂

  6. Foarte interesanta calatoria, foarte interesante detaliile despre Kazahstan. Cu toate asta nu mi s-a deschis apetitul pentru a vizita aceasta tara 🙂

  7. Interesant,cum s-ar zice. As avea cateva observatii de facut:
    Despre o astfel de calatorie se pot spune foarte multe lucruri.
    Mult mai multe lucruri.
    Si nu vreau doar sa ma aflu in treaba cand va spun asta. Ma refer la acele lucruri pe care le intelegi doar de la om la om,traind si simtind alaturi de oameni cu totul noi.
    Poate ca voi ati invatat foarte multe lucruri,dar relatarile voastre au foarte putine amanunte.Iar celor povestite le lipseste miezul sau sufletul..
    Nu va cer sa scrieti ca niste naratori de profesie.Dar de ce nu?!
    Pacat insa ca o experienta de asemenea anvergura sa nu aiba din partea voastra o tratare mai profunda.
    Inspirati-va din marile reportaje,din scolile grele de jurnalism (birtanice de exemplu,le prefer eu – daca vezi un reportaj despre blocul din care tocmai te-ai mutat,o sa vrei sa te muti inapoi 🙂
    Combinatia de observatie fina,viata cotidiana,comic si tragic,lumina,umbra si culoare,toate acestea si multe altele genereaza impresii puternice ce iti raman in minte.Oricum,sunt sigur ca din “materialul” pe care-l aveti puteti sa descrieti o tara vie cu oameni vii,asa cum sunt ei.
    Va doresc toate cele bune pe drumul vostru.Este un frumos inceput de drum.

  8. Felicitari pentru idee, realizare si relatari! Le-am citit pe toate imediat ce au aparut si acesta este un lucru destul de rar la mine. Zona aceea de la granita Europei cu Asia cred ca este fascinanta pentru oricine stie putina geografie si istorie. Am un coleg ce inainte de 89 a prins o excursie pana in Baikal, astazi cred ca este ceva la limita imposibilului avand in vedere nenumaratele conflicte din zona.

    Pe cand si o relatare din “buricul pamantului”, Caucaz? 😀

  9. Bine ati revenit intregi si sanatosi (sper)!
    E un proiect foarte interesant si ati reusit sa schitati un profil destul de clar si apropiat de realitate al acestei tari la cumpana dintre lumi si timpuri.

    Va multumesc pentru calatoria pe care ne-ati oferit-o fara a ne lasa batuti de soare si descurajati de vanzatoarele de bilete, fara a manca carne de camila si a fi nevoiti sa bem votca din politete, fara a ne tara dezorientati prin desert!

    Interesante cateva personaje, mai ales Pierre! Un mic Alexander Supertramp (pentru cei care au vazut filmul “Into the wild”, pe care il recomand)

    Sa continuati tot asa!

    Chiar sunteti niste deschizatori de drumuri pt jurnalismul si cvasijurnalismul din Romania.

    Sunt curioasa ce destinatie mai coaceti!

  10. Pingback: The Borat Project se intoarce! De doua ori » Think Outside The Box

  11. Off-topic: Va rog sa oferiti abonare la noile postari SI prin e-mail. (Eu nu folosesc abonarea prin reader, da’ mi-ar fi drag sa ma pot abona.)

  12. Am citit cu mare atentie toate posturile voastre si va felicit pentru curaj, entuziasm si pentru ca ne-ati facut sa calatorim virtual intr-o tara interesanta!

    Dupa Around the black Sea si The Borat project asteptam si alte calatorii fascinante!

Reply To joness Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger