The Borat Project: Deja vu. Tara unde “no” inseamna adesea “yes” si in care “turist” e “fraier”

10

Au ajuns in Kazahstan si continua experimentarea diferentelor culturale. Invata ce este “tenge” si mai ales ca un acelasi produs costa mai mult pentru un turist strain.Adica inteleg ce inseamna sa fii “fraier” si sa nu ai reactie. Orasele sunt altfel: intai Uralsk (Oral), apoi Aktobe, urmeaza Aralsk. Reporterii TOTB s-au apropiat foarte mult de destinatia lor finala: lacul Aral.

Text: Magor Csibi. Foto: Mircea Struteanu

O prima lectie pe care am primit-o cu Mircea in Kazahstan a fost legata de comunicare. Indiferent unde ne ducem si ce dorim, incepem sa ne obisnuim ca primul raspuns primit e intodeauna “no”, indiferent daca cerem indicatii pe strada, bilet de autobuz sau de mancare. Nu ne-am obisnuit usor cu acest fenomen.

Cand stai la casa de bilete si spui intr-o o rusa elementara: “bilete, doua, Aktobe, maine”, iar vanzatoare iti replica “no bilet” te sperii pe moment. Cauti repede in dictionar si intrebi: “dar poimaine?”. Raspunsul vine iarasi prompt: “no bilet”. Iar cand esti pe pragul de a-ti pierdesperanta, cineva din spatele tau repeta cererea cu un accent autohton si… miracol, primim tichetele cu numarul 3 si 4, ceea ce ne spune ca autobuzul de maine e inca aproape gol. E vorba de diferente culturale sau de rautate?

Sau poate nici una, nici alta. Kazahstanul imi aduce aminte de vremurile de dupa revolutie din Romania. Stiam cateva cuvinte in engleza, invatata din jocurile PC ce abia aparusera si cateva expresii in germana, avand in vedere ca prindeam razlet Pro 7 si Sat 1, unde <<mergeau>> ziua filmele western si A-Teamul, iar dupa miezul noptii, din cand in cand, cand reuseam sa adormim vigilenta parintilor, vedeam filme horror sau erotice de tip bavarez.

In acea Romanie turistii si strainii aventurieri ajunsi in tara noastra ni s-au parut ciudati la inceput si fraieri mai tarziu. La inceput, ne uitam la ei ca vestitorii unei vieti mai bune, ca la oameni care deja traiesc cum noi abia visam sa traim. Credeam ca bunastarea vine odata cu ei. Insa n-a fost asa. Ei nu au adus cu ei decat o curiozitate si, bineinteles, bani. Care, dupa standardele lor, erau “ceva”bani, iar dupa ale noastre erau multi bani. Asa s-a format mitul fraierului.
Atunci si eu eram tentat sa ii cred fraieri. Ca aveau multi bani si pareau prosti, pentru ca luau tepe de la chelneri, hotelieri si de la toti oamenii doritori de profit cu usurinta.

Insa abia acum am inteles ca nu era vorba de fraieri si nici macar de nepasare fata de propriile resurse financiare. Acum, cand noi, intr-o tara straina, avem eticheta de “fraier” pe frunte incep sa inteleg si pe fostii turisti straini in Romania.

Cand intri intr-un bar si ti se aduce meniul in engleza, chiar daca nimeni nu vorbeste engleza, observi ca preturile “englezesti” sunt de patru ori mai mari decat cele din meniul normal. Te cam prinzi, insa nu stii ce sa faci. N-ai cum sa te certi, caci nimeni nu te intelege, sau nu vrea sa te inteleaga. N-ai de ce sa te certi pentru ca nu merita sa devii antipatic numai pentru ca ai de platit cateva tenge (banii din Kazahstan) in plus. Si nici nu vrei sa te enervezi la cina.

Urmeaza pasul doi.  Vazand ca esti fraier, chelnerii trec pe nota preturi si mai mari decat in meniu, plus ca adauga si un bacsis de 10%, din partea casei. Iar raspunsul nostru nu e unul agresiv ci mai curand motivat de sila. Ajungem sa evitam restaurantele sau locurile unde pretul nu e afisat si produsul nu e la vedere. De exemplu azi, calatorind cu autobuzul am cumparat doua ceaiuri cu 160 de tenge, iar a doua oara pretul lor era deja de 200. Astfel de lucruri apar la tot pasul.

Dar sa o luam cu inceputul, caci am cam deviat de la poveste. In vama kazaha, am hotarat impreuna cu Mircea sa nu intretinem nicio traditie, respectiv cea a spagii si i-am lasat pe vamesi cu gura cascata cand i-am anuntat ca o sa coboram la Uralsk. No present, no bacsis si no nimic. Mircea nici n-a mai primit cardul de imigrare inapoi. Dar nu ne-a interesat. Am coborat din tren. dupa 52 de ore, sau mai degraba dupa 70 de ore de calatorie, asa ca eu eram extrem de bucuros.

Am pornit pe jos spre centru, insa dupa o ora de mers degeaba am inteles ca orasele din fosta URSS sunt putin diferite de ale noastre. Mai toate strazile din oras au cate trei sau patru benzi pe sens, indiferent de importanta lor, asa ca e extrem de greu sa gasesti centrul propriu zis doar dupa ochi. Pana la urma am luat un taxi, care ne-a dus cu doi dolari la un hotel, unde ne-am cazat cu 17 de dolari pe camera. Baie si dus pe palier, dar macar cu apa curenta. Sarbatoare.

Ghidul Lonely Planet ne anunta ca din Uralsk, sau Oral pentru kazahi, toate trenurile trec prin Rusia. Cum noi nu aveam viza, singura varianta ar fi fost cu “present” pe acolo. Mai era varianta autobuzului, insa am inteles ca pe drumurile de aici se circula cu 30 km la ora. Iar noi aveam 470 de km de parcurs, doar pana la Aktobe. Nu ne-au incurajat nici primele discutii, toata lumea spunandu-ne “no bus to Aktobe”. Incepeam sa ne simtim din nou dezamagiti.

Se pare insa ca exista un patron al calatorilor total dezorganizati, ca noi, asa ca am avut iarasi un noroc chior. Am spus ca daca perspective nu avem, macar sa mancam ceva. Si a urmat o serie de intamplari incredibil de placute. Chelnerita vorbea engleza si nu ne-a pacalit la nota. Am platit cinci dolari pentru doua pranzuri complete. Cat am mancat, fata s-a interesat si a aflat ca la 9 dimineata pleaca un autobuz spre Aktobe de la autogara. Ca sa economisim si mai mult, ne-a scris pe hartie ce autobuz sa luam si de unde, cum sa ajungem la autogara, plus ce sa intrebam.

La gara the same story. “No ticket”, “yes ticket”. Seara, la cina, am luat din nou teapa turistilor “fraieri”. Ne-a consolat faptul ca din discoteca se auzea o melodie romaneasca.

La drum in cele din urma. Infrastructura kazaha e una interesanta. 150 de km de drum impecabil si drept, unde gonesti poti, dar dupa aceea un… detour. Detourul dureaza de la 30 de minute pana la o ora si faci de regula 20-25 de km. Apoi iara goana. Asa ca la ora 18:00 am ajuns la Aktobe. Un oras interesant. Dupa “comunismul” Uralsk-ului, Aktobe aduce aminte de vest. Oras modern, unde nu se darama ci se construiesc parcuri, cu shopping mall-uri si cu infrastructura interesanta.

Am luat taxiul ca sa ajungem la gara si taximetristul ne-a anuntat deja ca pana la Aralsk “no ticket”. Stand la rand la casa de bilete ne-a mai anuntat cineva exact acelasi lucru. Se pare ca orasul e o destinatie populara pentru kazahi. Dar nu ne-am dat batuti si norocul chior iarasi ne-a suras. Ma simteam ca intr-un roman de Coelho.

Asa ca, fata ce statea dupa noi la rand evident ca vorbea engleza si, evident, ne-a ajutat. Ea vroia sa-si ia bilet de calatorie pentru data de 26 august (!!). Am inceput sa banuim ca aici nu e traditie sa iti iei bilet in ziua in care pleci. Important e insa faptul ca fata a transformat iarasi “no ticket” in bilete dus-intors. Si asta in conditiile in care bilete de intoarcere chiar nu erau. Nu stiu cum a facut acest lucru, dar acum putem sa ne si intoarcem din Aralsk.  Si nici n-a trebuit sa dam “present” cuiva.

Acum suntem la doar un pas, sau mai bine zis la o calatorie de 11 ore, de destinatie. Ne-am plimbat putin prin oras ieri seara, iar azi pornim iarasi in calatorie. Nu inainte de a vedea cateva lucruri interesante. De exemplu, se pare ca nici o religie nu are limite cand vine vorba de bani. Altfel nu imi explic cum e ca in mijlocul orasului o moschee sa fie transformata in shopping-mall.

Si cu asta se incheie partea usoara a calatoriei. Despre ce a urmat veti afla din relatarile viitoare.

Tags:



10 comentarii

  1. Mda, suna a ex-URSS… daca nu vorbesti rusa platesti dublu sau nu exista / nu merge.
    Vedeti ca e o greseala la inceput – e vorba de lacul Aral, nu Ural 🙂 Drum bun si bafta. Si ca veni vorba de Kazahstan, daca vreti sa vedeti cum arata megalomania a la Central Asia, duceti-va la Astana

  2. Adevarul e ca daca te uiti pe National Geografic toate locurile astea par mai primitaore numai ca ei au ghizi care vorbesc limba si cunosc locurile. Asa fiind “fraier” e greu de tot.
    Sunt cu voi, va tin pumnii.

  3. super idee de calatorie/aventura, cand o sa ajungeti la ce a mai ramas din lacul Aral, stati departe de Vozrozhdeniya Ostrov, adica insula/peninsula de la granita cu Uzbekistan, acolo a fost o baza sovietica de cercetare a armelor biologice… antrax, ciuma bubonica… chestii urate… a fost abandonata in 1992 si decontaminata total in 2008… cel putin oficial… si faceti si niste poze din Kantubek (oras parasit)… daca o sa va lase sa va apropiati de ce a mai ramas din oras…

  4. mai baieti….aveti grija ca fara “imigration card” o sa trebuiasca sa dati un “present” consistent la iesirea din Kz.
    o alta precizare…chestia cu bacsisul de 10% e cam general in Kz. de obicei e trecut direct pe bon din casa de marcat. e cam la fel ca in italia (coperto) sau prin alte tari din vest unde se plateste serviciul separat. in ce priveste preturile mai mari pentru straini…aia e alta poveste.

  5. Uralsk nu inseamna oral, desteptilor! Vine de la denumirea muntilor Ural. Jurnalism de mucava… Mai aveti tupeul sa criticati pe altii..

  6. Incerc sa-mi imaginez cam cum s-ar raporta la articolele voastre cei din tarile respective, si raspunsul este ca, probabil, cam cum ne raportam noi la articolele vesticilor care scriu pe un ton superior despre pataniile lor din Romania.

    Ati intalnit oameni buni si oameni mai putini buni, ca peste tot. Sa puneti totul intr-o concluzie semi-generala mi se pare gresit metodologic si nedrept din punct de vedere uman. Acum cativa ani, la una din terasele din Cismigiu, unde ma optisem cu un prieten strain, am gasit pe nota de plata WS la o valoare de 10%. In urma solicitarii de clarificari, am aflat ca WS inseamna Waiter Service. Parca nu mi se pare corect ca asta sa fie unul dintre punctele principale are articolului pe care, ipotetic, l-ar fi putut scrie respectivul prieten.

    Ca unul care a lucrat prin fostul spatiu sovietic si va intelege foarte bine durerile si frustarile de pe acolo, v-as recomanda kmai degraba sa va intrebati de ce si sa incercati sa identificati si intelegeti diferentele culturale. De exemplu, pe cat de ciudat e la noi sa-ti biletul de tren cu cateva zile inainte, pe atat de ciudat e acolo sa ti-l iei cu 1 ora inainte de plecarea trenului. “No ticket” inseamna mai degraba ca nu stia sa va explice ca poate nu mai sunt bilete la platzkart sau clasa a II-a sau mai stiu eu ce detaliu decat ca efectiv nu mai sunt bilete.

    Una peste alta, se pare ce aveti noroc si sper sa va tina.

    Aventura placuta!

  7. Toma necredinciosu on

    Exista o diferenta foarte mare dintre turist si calator.

    Daca te comporti ca si un turist e absolut normal sa fi privit ca un sac de bani de catre localnici.

    Daca te comporti ca si un calator, intervine ceea ce se numeste “serendipity”. Calatorul este ajutat de tot ce il inconjoara in momentul in care reuseste sa se integreze in lumea din jur.

    Daca refuzi interactiunea cu mediul inconjurator si o privesti doar din prisma aparatului foto, sau din geamul trenului cu laptopul in brat cu un aer de superioritate acest mediu nu doar ca nu te va accepta dar iti va devenii dusman.

    Cei doi inceapa sa prinda gustul, sper ca la sfarsitul calatoriei sa invete diferenta majora dintre cele doua profile de comportament.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger