The Bible Project: Scuzele ce nețin în cutie

6

Mi se pare că viețile noastre sunt meticulos construite in jurul unor scuze veșnice care să ne justifice lipsa unor acțiuni simple. Nu de ieri, nu de azi, expresiile de genul „scopul scuză mijloacele” ne domină gândirea. Pe deasupra, omul e păcătos, așa că orice am face, tot în eșec vom da la final, ca să nu uităm de cea mai nouă scuză preferată a noastră: degeaba mă schimb eu dacă toată lumea rămâne la fel. Așa că scuzele sunt pregătite în prealabil, așteptând doar ca, din motive de comoditate, să fie folosite atunci când n-avem chef să fim oameni rezonabili.

de Magor Csibi

Ce treabă are asta cu experimentul meu? E simplu. Eu am rămas fără scuze. Nu din bunăvoință sau pentru că am avut o revelație, pur și simplu experimentul m-a lăsat în fundul gol în fața „lumii ăsteia nebune”. Metaforic vorbind, evident 🙂

Regulamentul meu a fost creat după două principii simple, de bază: în primul rând, îmi place să cred că trebuie să vorbim mai mult despre ceilalți și să ne asumăm noi mai multe din schimbările după care suntem ahtiați și, în al doilea rând, regulamentul a fost creat astfel încât să oglindească comportamentul pe care visez să-l văd odată pe străzile noastre de la ceilalți.

Însă ori de câte ori vorbim de schimbare, întodeauna ceilalți trebuie să se schimbe. Noi nu. Că o rândunică nu face primăvară. Iar raționamentul funcționează la toate nivelurile. Nu ridicăm gunoiul de pe jos, pentru că o să arunce oricum „cineva” alte gunoaie la loc. Nu ne interesează ca indivizi cât poluăm din comoditate, pentru că oricum va polua altcineva și în locul nostru dacă noi ne abținem. Iar logica merge și la nivel de state. SUA zice că nu își va reduce emisiile, că alte țări vor polua și mai mult, și așa competivitatea economiei va scădea.  În nici un caz nu suntem noi de vină. Alții sunt de vină, indiferent dacă acești alții au sau nu un înțeles sau o definiție clară.

Dar ce uităm deseori e că pentru restul lumii și noi intrăm la categoria „alții”. Iar gândirea asta nu poate să ne aducă decât stagnare.

Câteodată trebuie să ni se întâmple ceva neprevăzut sau neobișnuit care să ne scoată din ritmul nostru normal pentru a putea vedea lucrurile cu alți ochi. Iar cel mai nou experiment al meu a reușit să dărâme alte ziduri și cutii în mine.

Nu cred că am conștientizat vreodată, dar când venea vorba de societate și de viața de zi cu zi, am devenit destul de negativist, cel puțin la un nivel subconștinent. Mă enerva agresivitatea, mă enerva lipsa răbdării oamenilor, mă enerva trivialitatea, dar fără să vreau să conștientizez că, deși mă credeam mai altfel, eram și eu agresiv, nerăbdător și neatent. Mă așteptam de la toată lumea să vadă lucrurile din perspectiva mea, dar eu nu eram dispus deloc să încerc să abordez alte perspective și mă încăpățânam în adevărul meu. Când eram în mașină, nu-i înțelegeam pe pietoni și cicliști, ca ciclist nu-i înțelegeam pe șoferi și pe pietoni și ca pieton eu am tot timpul dreptate.

Și nici măcar nu mi-am dat seama că degeaba faci un proiect gen Caveman dacă schimbarea începută acolo nu este continuată. Deși eu eram ferm convins că experimentul anterior m-a schimbat în bine, de fapt, pe lângă obiceiurile și deprinderile însușite de acolo, experimentul mi-a întărit credința că adevărul meu e cumva mai puternic decât celelalte adevăruri. Iar schimbarea asta nu poate fi deloc dorită de cineva.

Ieri, discutând cu un prieten apropiat pe care îl respect extrem de mult, acesta mi-a zis că s-a produs o revoluție în societate. Până acum, toată lumea asculta și câțiva, foarte puțini, vorbeau. Acum toată lumea vorbește și câțiva ascultă. Poate că următorul pas al evoluției noastre, dacă îl și apucăm, va fi să învățăm să coordonăm aceste două activități. Până atunci, însă, trăim într-o societate în care toate lumea deține cheia adevărului, iar restul trebuie să asculte. Iar în acest dialog al surzilor suntem condamnați la stagnare.

În ultimele zile mi-am dat seama că faptele și intențiile mele bune din trecut le foloseam drept scuze pentru a nu trebui să fac alte eforturi, mai grele, pentru mine cel puțin. Dacă am reușit să-mi reduc impactul asupra mediului, înseamnă că mi-am făcut deja partea mea de muncă și pot fi relaxat pe alte părți. Nu? Nu mai trebuie să nu fiu agresiv într-un oraș exagerat de agresiv, nu trebuie să mă dau în spate, că validitatea argumentului meu este testată și nu trebuie să fiu umil în fața nimănui.

Însă abia scriind acest articol mi-am dat seama că nu am făcut altceva decât să scap de un set de scuze pentru a găsi repede altele. Și nici măcar acestea nu sunt valide. În prima etapă mi-am dovedit că viața cu un confort redus poate fi la fel de plăcută precum cea decadentă și consumeristă. Acest experiment îmi arată însă că lumea nu e chiar așa cum ne imaginăm noi. Orașul este agresiv atâta vreme cât noi suntem setați pe agresivitate. Și pe mine m-a șocat descoperirea, dar în secunda în care am început să nu mă mai comport ca un animal în junglă, gata să-și apere teritoriul în orice secundă, și orașul seamănă tot mai puțin cu o junglă.

Când începi să fii atent la ceilalți devine ușor să eviți agresivitatea inutilă, oameni care se înghesuie și cei care caută la rândul lor confirmarea ideii că viața în oraș e ca cea din sălbăticie. Cu un minimum de efort se pot evita mare parte din aceste cazuri și putem economisi timp, nervi și să rămânem mai bine dispuși.

Da, ați ghicit ce s-a întâmplat. Eram pregătit să trec prin toate chinurile și dificultățile odată cu aplicarea celui mai nou regulament, eram pregătit să fiu cel care arată că se poate schimba.

Însă se pare că în loc să dau, am primit eu o primă lecție de la experimentul meu. Sunt forțat să fiu sincer, așa că trebuie să recunosc că experimentul mă trece prin proba umilinței, în primul rând față de mine însumi, și dă o lovitură decisivă, fără să vreau, aroganței mele naturale.

Nu mi-a luat decât câteva zile și o privire sinceră în oglindă pentru a realiza că poate nu sunt alții de vină atât de mult pe cât sunt eu. Și eu, ca majoritatea oamenilor, mi-am găsit cele mai convenabile scuze și m-am ascuns în spatele celor mai comode schimbări (că dușul rece este spectaculos, dar nu e mare probă de caracter de altfel) pentru a le evita pe cele necesare.

Se pare că, încă o dată, trebuie să mă opresc din rutina zilnică de a mă uita urât la „alții” pentru că mai am destulă treabă în propria ogradă.

Dacă voi reuși să mă schimb, nu știu. Aceste schimbări nu sunt doar câteva chestiuni incomode, ci vorbim de o schimbare structurală. Dar, în câteva zile, acest experiment m-a făcut să mă uit în oglindă și m-a forțat să fiu sincer. Și n-am fost mulțumit de ceea ce am văzut.

Citiți și:

The Bible Project: Prima săptămână

The Bible Project: Cele 14 porunci. Plus un bonus

The Bible Project: Viața după Biblie

Cât ne mai mint reclamele?

Oamenii de știință au dezvoltat un indicator din plastic care îi avertizează pe consumatori când expiră produsele

Tags:



6 comentarii

  1. Ai spus ca pe parcursul experimentului vrei sa te-ntalnesti cu oameni cu care altfel, nu te-ai fi-ntalnit. Daca mai este valabil, i-ti propun sa te-ntalnesti cu cineva, dar pentru asta trebuie sa fii dispus sa te deplasezi la Sf. Gheorge, sa stii limba magiara, sau engleza de conversatie. N-o sa-ti para rau!!!!

    • Mersi pentru observație. Nu poate fi vorba de un remake, atâta vreme cât bănuiesc că nici ideile și nici regulamentele noastre nu sunt la fel. Am auzit despre această carte, dar am ales s-o citesc abia după ce închei experimentul meu, ca să nu mă influențeze în vreun fel. Dar dacă crezi că este constructiv, n-am nici o reținere să recunosc că ideea experimentului a venit de la Dan Sociu, care a descoperit cartea respectivă.

  2. Religia este unul dintre principalii stalpi ai societatii, sau cel putin era pana cand unii oameni au inteles gresit mesajul transmis de aceasta si au considerat ca preotii sunt doar niste hoti ordinari care incearca sa profite de pe urma oamenilor.
    Unii chiar sunt asa, desi ceea ce am scris mai sus poate suna cam dur. Ma bucur ca te-ai schimbat, chiar daca putin. Daca vrei sa intelegi mai bine Biblia te sfatuiesc sa mergi in fiecare Duminica la Sf. Liturghie si sa vorbesti cu un preot, deoarece ei te vor asculta cu placere tot timpul; daca se poate sa fie unul din prima generatie, mai in varsta, deoarece si preotii sunt diferiti, mai ales preotii tineri, preferabil catolic sau greco-catolic. Nu am nimic cu ortodoxismul insa dupa 1948 si 89, m-am saturat de ideile lor marete.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger