The Bible Project: Prima săptămână

13

În ultimele zile am făcut multe jocuri de imaginație, de exemplu încercam să mi-i imaginez pe israeliți în zilele de după apariția lui Moise cu cele zece porunci. Oare ce gânduri circulau în sinea lor, oare cât de mare era entuziasmul și cam cât de bruște au fost schimbările după apariția noilor standarde de viață? Și făceam exercițiul fără să doresc să creez scenarii, parodii, fără să încerc să demontez mituri. Că până la urmă cei care primeau acele reguli erau niște oameni simpli ca noi și este foarte posibil ca regulile să fi contribuit la schimări majore în viețile lor.

de Magor Csibi

Și asta pentru că, în lipsa schimbărilor majore, probabil nici de legi nu mai era nevoie. Într-o societate în care cele zece porunci sunt de la sine înțelese, nu mai e nevoie de 10 reguli scrise pe bucăți din stâncă.

Sau era?

De când mi-am început experimentul, mi-am dat seama cam cât de departe sunt de omul care am vrut mereu să fiu. Regulile mele sunt de bun simț, cel puțin pentru mine, și ar trebui să fie mai tot timpul prezente în viața mea, însă în secunda în care te îmbarci într-un proiect de acest gen și începi să fii atent la gesturile tale, îți dai seama că e posibil să nu fi omul care crezi că ești.

Mergeam mereu absorbit de problemele mele pe stradă, rareori fiind atent la ce se întâmplă în jurul meu, iar dacă o acțiune bruscă sau neașteptată mă întrerupea și mă scotea din lumea mea, deveneam instant nervos. Agresivitatea părea un răspuns firesc la toate problemele. Dacă cineva te claxonează, îi arăți un deget, dacă cineva nu se dă jos de pe pista de bicicletă, te enervezi și începi să tragi de clopoțelul de pe ghidon ca un bezmetic, da cineva te împinge, îl împingi instant înapoi. Că până la urmă asta ne învață societatea de mici copii. Trăim într-o junglă organizată, iar aici doar masculul alfa supraviețuiește. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.

Deși am detestat mai toată viața mea această filosofie și mereu am încercat să evit conflictele pe cât posibil, nu știu de când, dar îmi dau seama că m-am schimbat. Ripostez la orice, deseori fără să fie nevoie, sunt într-o alertă permanentă de a îmi apăra teritoriul și de a nu lăsa pe nimeni să câștige un micrometru de teren pe lângă mine. Iar odată ce începi un altfel de experiment, îți dai seama imediat de ridicolul unui astfel de comportament. Suntem așa pentru că ne-am obișnuit să credem că asta e unica cale. Dar nu prea este așa.

Primele zile în care am urmat regulamentul nu mi-au cauzat schimbări spectaculoase ca în cazul Experimentului Caveman. Nu mai sunt urlăturile de la dușul de dimineață, până când te obișnuiești cu apa rece, nu mai salivez instant misrosind un mic sau un cârnat, nu mai arăt semne de sevraj din cauza nefolosirii tehnologiei. Dar în schimb, am devenit mult mai atent.

Atent la ceilalți, atent la tot ce e în jurul meu. Și îți dai seama că reflexele de animal dobândite în lupta pentru supraviețuire în marele oraș sunt deseori mult mai contraproductive decât pozitive. De exemplu, până acum, mai mereu eram în gardă pentru a-mi apăra drepturile. Sancționam la cea mai mică greșeală orice om în uniformă, având o respingere față de orice formă de autoritate care are dreptul de a se folosi legal de violență, mă certam cu oamenii legii de fiecare dată când aveam ocazia. De exemplu, în parcul Tineretului, unde mă duc zilnic la plimbare cu cățelul meu, probabil că majoritatea „bodyguarzilor” mă știu, pentru că ori de câte ori încercau să ne restricționeze accesul, nu cedam nici un centimetru din drepturile noastre. Am învățat legile și regulamentele și nu îi lăsam nici o secundă să aibă avantajul tactic. Evident că acest proces mi-a consumat destul de mult din timp și nervi, așa că noul experiment și noile obligații au venit exact la țanc.

Și iată și surpriza. Ies la plimbarea zilnică cu Ishmael și, ca de obicei, o punem de un fotbal. Bulldogul meu e deja un virtuoz desăvârșit al mingii, depășind net calitățile picioarelor mele de lemn, așa că ori de câte ori ajungem în parc, el acaparează din prima mingea.

Rutina noastră spune că în max 5 minute apar paznicii, comunicându-mi că cică n-am voie să mă jos fotbal cu cățelul, eu cer să-mi arate ceva scris, ei îmi zic că odată o să primesc amendă, iar viața și fotbalul merg mai departe. De data asta însă n-aveam voie nici să mă contrazic, și nici să nu aplic o regulă, chiar dacă nu știu nimic despre existența acesteia. Așa că m-am decis să fiu mult mai amabil în abordare. L-am întrebat pe „omul legii” de unde vine această „ordonanță” și care e motivul. Evident că el n-a știut să-mi răspundă decât că a primit o dispoziție.

Eu i-am explicat că parcul e singurul loc unde pot să mă joc cu cățelul meu, i-am invocat și faptul că deja ne vede de luni întregi cum ne jucăm fără să deranjăm pe cineva și i-am și cerut scuze, spunând că nu vreau să-l încurc, știind că el își face doar treaba.

Feedback-ul a fost pozitiv. Mi-a zis că putem să ne jucăm în continuare dacă mă duc câtiva pași mai încolo, pentru a nu fi în văzul lumii, am schimbat câteva cuvinte despre viața noastră, s-a împrietenit cu cățelul meu și ne-am dus după o strângere de mână prietenoasă să ne vedem de treburile noastre. Nivelul de stres a rămas constant redus, ba mai mult, amândoi am zâmbit la final. A doua zi nu s-a mai luat nimeni de mine și de atunci parcă am un alt feeling ori de câte ori pornec la plimbare cu Ishmael.

Așa că prima experiență legată de acest experiment este una pozitivă. Lumea nu este „o junglă”, cel puțin dacă noi nu ne chinuim să fie așa, și se pare că gesturile pozitive generează schimbări pozitive. Am avut multe alte motive de a zâmbi săptămâna asta, dar despre asta în episodul următor.

Citiți și:

The Bible Project: Cele 14 porunci. Plus un bonus

The Bible Project: Viața după Biblie

Cât ne mai mint reclamele?

Oamenii de știință au dezvoltat un indicator din plastic care îi avertizează pe consumatori când expiră produsele

Tags:



13 comentarii

  1. E ffffffffffffff bine ca ai incercat sa fii in locul israelitilor, dar totusi nu cred ca ai reusit, ei aveau 400 de ani de sclavie crunta-n spate. Dumnezeu le-a dat legile lor, atunci, ca sa mearga pe o cale buna pentru ei. Sunt valabile pentru noi si acum, sa urmam aceias cale, buna pentru noi, dupa cum ai experimentat chiar tu, cu politistul. Interesant ca lumea intelege legile Lui, ca si cum ar fi “restrictii”, dar de fapt e o protectie. Scuze pentru limba romana.
    Felicitari!

    • Free dar oare cine ia insclavit pe israelieni…nu scrie in biblia ta ca e ok sa ai sclavi..?, ia mai citeste odata cu atentie.
      Iar legile “Lui” sunt facute ca o restrictie, frica de o fiinta superioara fiind singura solutie, pe vremea aceea oamenii fiind mai primitivi iar moralitatea total diferita fata de azi(vorbesc bineinteles pe baza ideii mele si a consierentului ca biblia a fost scrisa fara vreo interventie divina, eu fiind ateu)

      • Da, Dumnezeu i-a trimis in Egipt, sa-i salveze de foametea care era-n zona.
        dar intentia Lui nu era ca ei sa ramina acolo. Ei mergeau spre Canaan, dar sau impotmolit “un pic”, 400 de ani. Dumnezeu i-a scos, erau sclavi aproape salbatici,care erau tinuti in conditii mizere si li se omorau copiii. Din pacate, aveau nevoie de lege, de un inceput nou, ca si oameni liberi.
        Te rog frumos sa-mi dai pasajul exact din Biblie unde scrie ca e OK sa ai sclavi, sa vorbim despre ceva concret, adica aceias limba.
        Multumesc.

      • Cand citesti Biblia cu interes de la un capat la altul vei vedea ca de fapt, ea nu se contrazice, ci din contra se explica singura. Ideea este sa nu o citesti cautand greselile care sa-ti sustina tie punctul de vedere. E exact ca in literatura sau in orice alt domeniu: daca iei o parte din total isi schimba forma si ajungi la alt concept, asa ca trebuie sa vezi tot contextul si sa-ti doresti sa cauti adevarul, nu “greselile si contradictiile”.

  2. Cred ca vei avea multe surprize si mult de descoperit in perioada asta in care experimentezi trairea vietii dupa Biblie si astea iti vor fi benefice, vei vedea diferenta si vor avea un impact pozitiv in viata ta si ti-o spun din experienta 🙂 dar sa nu-ti fie frica sa aprofundezi lucrurile si sa vezi dincolo de niste reguli. mult succes in continuare!

    • nu neaparat. eu sunt ateu, pt. ca mi se pare absurd stiintific sa existe d-zeu. pe de alta parte, in invataturile lui Cristos chiar ma regasesc, de altfel mi-am dat seama ca in comportament sunt mai crestin decat majoritatea romanilor asa-zis ortodocsi. si nu tin minte sa fi zis Cristos sa-i persecutam pe homosexuali (sau pe atei, a propos), asta se trage de la prostie si ignoranta, “crestinii” de azi care persecuta (orice) sunt de fapt…anti-crestini in atitudine.

      • sandu cum esti ateu dar totusi crezi in cristos..>? si cum anume te regasesti in invataturile lui cristos..? sa nu uiti ca daca isus chiar ar fi existat(vorbim bineinteles de el ca fiind un om simplu fie care intentiona sa faca un lucru bun inventand o sere de valori morale si atribuindu-le unu zeu deja existent, fie un om cu probleme psihice care se credea fiul lui dumnezeu) el nu a contribuit la crierea vechiului testament, nu ai de unde sa sti ce ce au scris apostolii in testament chiar reflecta ce vrea isus sa spuna, sau macar ca apostolii lar fi cunoscut. Sau poate vrei sa spui ca te regasesti in ceea ce i se atribuie lui isus ca fiind invataturile lui(doare cee consideram noi moral, si ce vrem sa intelegem din biblie)..si se sti ca in biblie sunt multe pasaje care condamna homosexualitatea…nu pot sati dau citat acum am citit biblia ultima data de ceva vreme….dar amintesteti de sodoma si ca se mentioneaza pacatele lor si dece va fi distrus si se mentioneaza si homosexualitatea…deci de aicea se poate intelege ca daca dumnezeu a ucis pacatosii homosexuali si noi acum trebui sa ii persecutam.
        Si eu sunt ateu si am o serie de valori morale deprinse de mine personal si probabil sunt ceea ce poate parea mai crestin decat asa zisii pupatori de moase care barfesc prin biserici, dar aceste valori personale nu au legatura cu biblia sau cu isus.

  3. Csibi tu zici ca nu aveai voie sa nu aplici o regula …dar pana la urma tot ai incalcato, defapt ai ocolito mai bine spus l-ai luat in cardasie si pe politist cu tine.
    Cred ca totusi ai icalcat anumite asa zise reguli…admir proiectul caveman dar cred ca acesta este penibil si irealizabil.Scuze nu o lua in nume de rau citeste postul meu de pe pagina cu celalalt articol cand ai hotarat sa incepi vei intelege mai bine de ce spun ceea ce spun.

  4. Se pare ca a fi ateu a devenit o moda. Este mai simplu sa te dezici decat sa studiezi si sa-ti construiesti punctul de vedere. Si a fi ateu inseamna a crede, tot despre o credinta este vorba. Iar sistemul de valori pe care ai impresia ca il dobandesti singur se bazeaza pe legi morale care tot in acest crestinism blamat are originea. Conteaza sa respecti omul si valorile lui, intoleranta este de condamnat.

    • Sa fi ateu nu e o moda, pur si simplu tot mai multa lume incepe sa gandeasca, sa aiba indoilli, vremurile se schimba, gandirea evolueaza.Iar valorile morale care tu spui ca se bazeaza pe cele din biblie isi au originea chiar de acolo, doar ca de 2000 de ani in coace nu mai avem nevoi…atunci erau urmate de frica acum prin ani de urmare am domandit moralitatea iar lumea incepe sa realizeze asta.Tu crezi ca daca azi sar dovedi cumva ca nu exista dumnezeu maine toata lumea va fura ucide si fa fi dezastru…?…e absurd

  5. Pingback: The Bible Project: Scuzele ce ne țin în cutie » Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger