Terorişti sau sinucigaşi?

1

Săptămîna aceasta, la cîteva zile după atentatul din Stockholm, ziarul britanic Daily Telegraph a inventat un mod nou de abordare a problemei terorismului şi un nou ţap ispăşitor: soţia ca “autor moral” al atentatului. Pornind de la o declaraţie a bunicii Monei Thwany, negată ulterior de aceasta, ziarul britanic a construit o poveste telenovelistică despre un tînăr DJ “plin de viaţă, căruia îi plăcea să bea bere şi să se distreze şi nu-i păsa de politică”, îndoctrinat şi corupt de soţie pînă la transformarea radicală într-un inamic public.

de Dan Sociu

Fie că e vorba de aşa-numita spălare a minţii operată de o ideologie sau de alta (ca şi cum o personalitate poate fi reconfigurată doar prin idei şi propagandă), fie că e vorba de presiunea anturajului, a familiei – în cazul atentatorului din Stockholm aceasta nu a venit dinspre părinţi, în copilărie, ci de la partenerul de viaţă, la maturitate – explicaţiile date actelor teroriste pun în paranteză responsabilitatea individuală. Sau, oricum, o minimalizează. Uităm sau vrem să uităm că teroriştii sunt în primul rînd indivizi, cu psihologie individuală şi probleme personale. O astfel de perspectivă e într-un fel mai neliniştitoare decît cea clasică, a teroristului ca soldat ideologic, predictibil într-o oarecare măsură.

În 2005, Qari Sami a intrat într-o Internet cafe din Cabul cu o bombă legată la piept. A trecut prin cafeneaua aglomerată, s-a dus în baie, a închis uşa şi a declanşat bomba. Explozia l-a omorît pe el, pe un angajat al ONU şi a rănit alţi cinci clienţi ai cafenelei. Şi totuşi, dacă n-ar fi intrat în baie, numărul victimelor ar fi fost mult mai mare. Brian Williams, profesor de studii islamice la University of Massachusetts Dartmouth, se afla în acea perioadă în Cabul. Curios să afle de ce Sami nu s-a plasat în mijlocul ţintei sale, chiar în mulţimea din cafenea, i-a făcut acestuia un profil, intervievîndu-i familia şi prietenii. Sami era un tînăr introvertit, supărat pe politica externă a americanilor, dar în primul rînd supărat pe viaţă. Lua în fiecare zi antidepresive şi se plîngea prietenilor că e deprimat. Williams consideră că Sami şi-a luat viaţa din motive personale.

Pe acelaşi tip de interpretare s-a concentrat şi un grup de universitari din Israel, care au intervievat tineri palestinieni care se pregăteau să devină atentatori sinucigaşi. Mai mult de 40% dintre aceştia aveau tendinţe sinucigaşe, iar unii dintre ei avuseseră chiar tentative de suicid, independente de acţiunile teroriste. Un profesor din Alabama, Adam Lankford, a publicat rezultatele acestor cercetări într-o publicaţie academică dedicată studierii violenţei şi a comportamentului agresiv. Acesta afirmă că teroriştii palestinieni şi cei ceceni au de obicei probleme financiare, au divorţat de curînd sau au probleme de sănătate în lunile dinaintea atentatelor. Unul dintre cei implicaţi în atentatele din 11 septembrie i-a lăsat soţiei sale un bilet în care îi mărturisea cît de ruşinat se simte pentru că nu s-a ridicat niciodată la nivelul aşteptărilor ei. Mai mult de jumătate dintre terorişti manifestă semne de depresie – melancolie, lipsă de energie, accese de plîns – şi 20% dintre organizatorii atentatelor prezintă aceleaşi simptome. Unii dintre ei au povestit chiar că după moartea tatălui sau după alte necazuri personale au încercat să-şi taie venele.

De ce această metodă ocolită de a-ţi lua viaţa? Islamul interzice sinuciderea. Dintre cele trei religii abrahamice, iudaismul, creştinismul şi islamismul, aceasta din urmă e singura care interzice scriptural sinuciderea. Coranul o condamnă, dar încurajează martirajul. Cel care îşi dă viaţa pentru Allah e considerat un om curajos, dar sinucigaşul din motive personale e dispreţuit. Teroristul e astfel un sinucigaş deghizat într-un luptător pentru o cauză. Această cauză îi dă vieţii sale un sens, deşi preţul e chiar viaţa. Valoarea martirajului este însă din ce în ce mai mult pusă la îndoială şi în comunităţile islamice.

Criticii acestei ipoteze spun că înregistrările video cu terorişti înainte de atentat îi arată pe aceştia într-o stare de euforie, ceea ce ar contrazice profilul depresivului. Euforia, ca şi calmul desăvîrşit, răspunde Lankford, pot fi şi sunt de multe ori manifestările sinucigaşilor înainte de moarte.

Taimour Abdulwahab Al-Abdaly, presupusul atentator de săptămîna trecută din Stockholm, ar putea fi unul dintre aceşti sinucigaşi deghizaţi, iar faptul că n-a reuşit să facă prea multe victime ar putea fi un argument în acest sens. Radicalizarea sa politică, indiferent dacă a fost inspirată de soţia sa, care totuşi neagă cu vehemenţă sau dacă a avut alte cauze externe, s-ar putea datora unor motive profund personale, îmbrăcate într-o formă impersonală, mai nobilă.

Foto: EPA

.

Tags:



Un comentariu

  1. Pingback: Mituri despre sinucidere » Think Outside the Box

Leave A Reply