Terapeutul Eugen Hriscu despre sistemul criminal și nevinovat

“Pe 4 mai 2009, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a fost sesizată cu privire la condițiile suspecte în care au murit șapte pacienți (patru femei și trei bărbați) în Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, în lunile ianuarie-februarie 2004. În momentul decesului, cei șapte pacienti aveau vârste cuprinse între 32 si 66 de ani. Toți pacienții erau într-o stare de subnutriție severă în momentul decesului, fiind spitalizați la Poiana Mare de foarte mult timp (unul dintre ei, o femeie, fusese instituționalizată întreaga viață).

 

 

Ei fuseseră diagnosticați cu diferite probleme de sănătate mintală (depresie sau schizofrenie și deficiențe intelectuale). Cele șapte morți n-au fost un caz izolat. Alți 81 de pacienți au murit în 2003 și alți 19 în primele două luni ale lui 2004 în spitalul de la Poiana Mare, dintr-un număr de pacienți ce oscilează constant în jurul cifrei de 500. Cei mai mulți au murit în timpul iernii în circumstanțe asemănătoare, din mai multe cauze, inclusiv precaritatea condițiilor de viață și tratament și ingrijirea necorespunzătoare. Cercetările oficiale cu privire la cauzele deceselor au constatat că nu există vinovați“

Raport al INTERIGHTS și Centrul de Resurse Juridice

 

***

“Opt pacienţi internaţi la Spitalul de Psihiatrie „Poiana Mare” vor fi botezaţi mâine (sâmbătă, 27 octombrie 2012), de praznicul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Bolnavii vor fi creştinaţi începând cu ora 7.00, la paraclisul unităţii medicale, de către părintele Tinel Dudău, la eveniment fiind prezenţi şi directorii spitalului, naşii pacienţilor botezaţi provenind din rândul cadrelor medicale. „După săvârşirea slujbei Sfântului Botez, le vom dărui pacienţilor câte o Sfântă Cruce, în amintirea zilei în care au primit credinţa creştin-ortodoxă.”

oltenasul.ro

***

Părintele Tinel Dudău, cel care botează pacienții spitalului de psihiatrie Poiana Mare și apoi le dăruiește câte o cruce în amintire, și Petru Corogeanu, pastorul comunității de măicute de la Tanacu, recent înfățișată în ultimul film al domnului Mungiu, sunt extremele unui continuum de-a lungul căruia ne plasăm noi, cei care lucrăm cu oamenii, în România.. Între obediența față de un sistem criminal și ieșirea din sistem.

La Poiana Mare au murit oameni, mulți oameni în condiții asemănate chiar de medicii de acolo cu Auschwitz. Nimeni nu a plătit, nimeni nu a fost făcut responsabil. Sistemul își protejează lucrătorii, pentru că lucrătorii sunt cei care mențin sistemul în forma sa actuală.

Care arată (și) așa:

“Aceste persoane au fost internate în spital pe motive nemedicale, aparent doar pentru că nu li se puteau acorda sprijin şi servicii adecvate care să-i ajute pe ei şi/sau familiile lor în comunitate. […] O mare parte din cei numiţi uneori de către personalul medical drept “cazuri sociale” sunt tineri adulţi care au fost plasaţi în spitale psihiatrice ca urmare a externării lor din instituţiile pentru copii cu dizabilităţi mintale. Nevoile lor, mai ales acelea de a fi integraţi în viaţa comunităţii, sunt ignorate.”

***

“Majoritatea pacientelor din secţia de psihiatrie pentru femei din cadrul spitalului general din Târnăveni erau situate în două saloane largi care erau ţinute încuiate în mod constant […] Pacientele umblau adesea îmbrăcate sumar sau dezbrăcate, şi puţine dintre ele purtau încălţăminte. Podeaua spitalului era adesea rece şi udă. În “camera încuiată de jos”, podeaua era mai tot timpul acoperită de fecale şi urină deoarece pacientele ţinute aici erau incontinente. Unele paciente petreceau întreaga zi în îmbrăcăminte şi cearceafuri pline de urină şi acoperite de fecale.”

***

“Metodele de imobilizare şi izolare din multe secţii şi spitale de psihiatrie nu erau în conformitate cu standardele internaţionale, iar în unele cazuri echivalau cu tratamentele sau pedepsele crude, inumane şi degradante”

***

“În dimineaţa zilei de 30 mai 2003, la spitalul psihiatric din Brăila, un asistent a descoperit cadavrul unui pacient în vârstă de 20 de ani, care fusese aparent ştrangulat cu un cearceaf, testiculele îi fuseseră tăiate, iar gâtul îi fusese tăiat cu lama.”

Amnesty International, 2004

Pentru cei aflați la marginea sau în afara sistemului, acest gen de protecție nu există. Există doar protecția pe care fiecare entitate ex-centrică și-o poate oferi sieși (sau împreună cu alte entități ex-centrice, dar asta e improbabil și încă rar).

În România funcționează multe astfel de entități ex-centrice. Psihoterapia însăși, ocupație inexistentă oficial printre meseriile listate în codul ocupațiilor, și al cărei sistem de formare și promovare profesională este quasi-independent de instituțiile statului, se plasează la marginea sistemului de servicii de sănătate mintală. Alte grupuri și organizații,  cum ar fi inițiativele de dezvoltare personală, grupurile de yoga și alte practici spirituale, organizațiile de cercetași, grupurile independente care promovează diverse programe de învățare ocupă același spațiu de după dealuri.

Pentru toți aceștia și pentru cei care apelează la serviciile lor aducând cu ei o istorie de traumă și de abuz emoțional, cazul Tanacu este important.

text preluat de pe http://eugenhriscu.ro/