Șt. O. Iosif pare un poet naiv și desuet pentru vremurile noastre psihopate dar celor două texte de mai jos despre vagabonțeală și sfîrșeală e greu să le găsești vreo slăbiciune, în afară de cele cîteva mărci ale afectării – punctele de suspensie, semnele de exclamare inutile, semne de nesiguranță deși n-ar fi fost cazul, ca scria bine.
Pribeagul
E noapte; la micuţa casă
Fereastra licăre-n lumină... Vezi feţe vesele la masă: Ei povestesc glumind şi-nchină. Tu, singur, te strecori prin ceaţă Şi-arunci privirea cu sfială: Te-apucă dor de-o altă viaţă, De linişte patriarhală... În vis, te-apropii de fereastră, Şi numa-n vis le tulburi pragul: "Primiţi, primiţi la vatra voastră Să hodinească şi pribeagul..."
Învins
De mult înstrăinatul De-abia ce ţi-a sosit, Aşterne-i, mamă, patul Să doarmă dus băiatul Bolnav şi obosit! Bătu el multă cale De când te-a părăsit... Învins de dor şi jale Pe prispa casei tale Se culcă obosit... Ci nu-ntreba: pe unde A fost şi ce-a găsit? El rana-şi va ascunde Şi nu-ţi va şti răspunde Decât: - Sunt obosit...
Pictură: Aurel Băeșu