Se poate face cultura si altfel? un grup de tineri artisti reuniti in cadrul organizatiei “Noi facem bine” crede ca da si, de aceea, au decis sa lanseze o revista care surprinde cel putin prin titlu: “Tataia”. E o revista de avangarda, dar care vrea sa fie si accesibila publicului larg.
“De ce Tataia? Pentru a atrage atentia oamenilor. E un termen cu dublu sens, care se refera la bunic, adica la o persoana inteleapta, dar e si un cuvant des folosit in cartier”, spune Mihai Pacurar, unul dintre cei implicati in proiectul “Tataia”.
Conform initiatorilor, “Tataia” incearca sa aduca la zi perceptia oamenilor despre cultura contemporana romaneasca. Functioneaza ca un agregator de proiecte non-comerciale din zone artistice precum film, muzica, arte plastice, multimedia, design, literatura si artele spectacolului.
“Vom forma un nucleu de oameni care vor sa contribuie activ la schimbarea aerului pe plan cultural in Romania. Am construit aceasta platforma – Tataia – pentru a zambi oamnenilor care doresc sa se exprime intr-o maniera creativa, optimista si curata”, spune si Mihai Sibianu.
“Tataia” este editata de Asociatia Noi Facem Bine, apare trimestrial, intr-un format grafic si editorial liber si creativ, pe 200 de pagini, intr-un tiraj de 5000 de exemplare pentru primul numar, la pretul de 22 de lei.
2 comentarii
Pingback: Tweets that mention Tataia. O revista de folclor romanesc contemporan » Think Outside The Box -- Topsy.com
am nevoie de o adresa de mail,ca sa pot intra in posesia unui abonament
multumesc