Ţări care nu au sau au renunţat la armate

0

“Papa! Câte divizii are?”, ar fi întrebat Stalin batjocoritor despre puterea fizică a Bisericii Catolice, scrie The Atlantic. Vaticanul e unul din puţinele state din lume care nu au forţe armate. Peste 20 de alte ţări sunt ca el, lista putând fi extinsă substanţial dacă sunt luate în calcul şi teritorii autonome ca Puerto Rico sau Insulele Cayman. CIA a publicat o listă cu 23 de ţări independente care nu au armate.

 

 

1.   Andorra
2.   Costa Rica
3.   Dominica
4.   Grenada
5.   Haiti
6.   Islanda
7.   Kiribati
8.   Liechtenstein
9.   Insulele Marshall
10.   Mauritius
11.   Micronezia
12.   Monaco
13.   Nauru
14.   Palau
15.   Panama
16.   Sfânta Lucia
17.   Sfântul Vincenţiu şi Grenadine
18.   Samoa
19.   San Marino
20.   Insulele Solomon
21.   Tuvalu
22.   Vanuatu
23.   Vatican

 

Lista include şapte dintre cele mai mici 10 state independente din lume ca suprafaţă, cum ar fi Vatican, Tuvalu, Nauru sau San Marinp. “În mod tradiţional, aceste ţări nu au fost invadate”, spune profesorul Peter Stearns, care a editat cartea Demilitarizarea în lumea contemporană (Demilitarization in the Contemporary World), apărută în 2013. Unele teritorii administrate în trecut de SUA, precum Insulele Marshall şi Palau, pur şi simplu nu şi-au format armate după ce şi-au câştigat independenţa, lăsând Statele Unite, în schimb, să se ocupe de apărarea lor. Alte ţări care n-au simţit nevoia să-şi adune forţe armate după câştigarea independenţei, având în vedere dimensiunea lor mică şi lipsa duşmanilor, sunt Micronezia, Samoa şi Tuvalu.

Pe lângă acestea, există şi ţări care au avut armate şi au renunţat la ele. În alte cuvinte, au trecut printr-un proces complet de demilitarizare, cum e cazul Haiti, Grenada, Panama şi Costa Rica. Exemplul cel mai ilustrativ e Costa Rica, care şi-a dizolvat armata în 1948 în urma unui conflict intern scurt, dar sângeros, decizia fiind imprimată în consituţia ţării. Iniţiativa a venit de la preşedintele de la acea vreme, José Figueres Ferrer, care ajunsese la putere printr-o insurecţie armată şi despre care se spune că ar fi abolit armata pentru a evita o eventuală lovitură de stat împotriva lui. De cealaltă parte, armatele din Grenada şi Panama au fost desfiinţate în urma invaziilor americane din 1983, respectiv 1989. Ţările de mai sus se află în America Latină şi Caraibe, regiuni care nu sunt predispuse de regulă la războaie, în sensul în care ţările se invadează între ele, deşi au o istorie lungă de războaie civile şi dictaturi militare.

Şase ţări fără armată au în schimb forţe paramilitare menite să asigure protecţia internă, printre ele numărându-se şi state care au trecut prin procesul de demilitarizare – Islanda, Haiti, Monaco, Mauritius, Vanuatu şi Panama. De exemplu, Panama a renunţat la armată în 1990, în urma invaziei americane prin care a fost înlăturat de la putere dictatorul militar Manuel Noriega, însă Forţele Publice Panameze, organul de securitate publică al ţării, are abilităţi războinice. Şi în Costa Rica, aflată într-o zonă periculoasă dominată de traficul de droguri, există Unitatea Specială de Intervenţie, o echipă de comando formată din 70 de oameni antrenaţi să intercepteze traficanţi de narcotice, să salveze ostatici şi să combată terorismul.

Pentru multe dintre aceste ţări, a nu avea armată, scrie NPR.org, este o sursă de mândrie naţională şi i-a îndemnat pe unii să-şi asume rolul de emisari internaţionali ai păcii. Costa Rica, de exemplu, găzduieşte sediul Universităţii pentru Pace a ONU, iar Islanda contribuie la eforturile de menţinere a păcii în Bosnia-Herţegovina şi Palestina. Totodată, lipsa unei armate înseamnă că un procent substanţial din bugetul de stat poate fi alocat altor sectoare publice, cum ar fi educaţia şi sănătatea. Dacă în SUA şi în Rusia cheltuielile pe apărare însumează 3,8%, respectiv 4,1% din PIB, în Costa Rica şi Panama ele sunt zero. Chiar şi atunci când se iau în calcul forţele de securitate internă, cum ar fi patrulele de la graniţă, gărzile de coastă sau unităţile de supraveghere aeriană, Costa Rica, de exemplu, cheltuieşte anual sub 0,5% din PIB.

Lipsa unei armate atrage totuşi riscuri de partea acestor ţări. Multe dintre ele au semnat acorduri de protecţie cu ţări mai mari. Islanda, de exemplu, se află sub oblăduirea NATO, iar spaţiul aerian al ţări este păzit, prin rotaţie, de mai multe state membre ale organizaţiei internaţionale. Monaco este protejată de Franţa, iar Italia are grijă de Vatican şi de Andorra în faţa unei posibile ofensive din partea vecinilor Franţa şi Spania. Mai multe, aici şi aici.


Leave A Reply