Tânărul care şi-a mutat viaţa într-o dubiţă, cu care călătoreşte prin lume

A simţit un dor de ducă. Şi-a dat demisia de la locul de muncă. A cumpărat o dubiţă veche de pe eBay. A muncit din greu ca să o transforme într-un mic apartament pe roţi, necesar supravieţuirii. Şi-a investit toate economiile în asta şi, cu ce i-a mai rămas, a plecat la drum. Are aproape un an de când a părăsit Marea Britanie, în căutarea aventurii care l-a mânat să iasă din cutie. Drumul l-a dus prin diverse ţări europene, deocamdată, inclusiv prin România.

 

 

de Camelia Jula

 

A rămas profund impresionat de Transfăgărăşan, de frumuseţea sălbatică a multor locuri de la noi, de libertatea călătorului de a campa în natură. A privit un urs în ochi (de la o distanţă sigură, totuşi) şi apoi s-a pus pe căutat alţi urşi, prin Carpaţi: nu i-a găsit, dar a dat peste foarte mulţi câini fără stăpân. A explorat acoperişurile Bucureştiului şi spune că vrea să revină în România, vara, când e cald, pentru a sta mai mult şi a se bucura de oferta generoasă a naturii de aici. Deocamdată, face iarna în Grecia. Îl cheamă Mike Hudson, are 26 de ani, este britanic şi este un călător liber.

Mike lucra ca inginer de sistem în Marea Britanie, până în 2013, când şi-a dat demisia, a renunţat la aproape tot ce deţinea şi şi-a cumpărat o dubiţă ruginită LDV Convoy, de pe eBay. După cinci luni de muncă deloc uşoară, făcută cu mâinile proprii, a transformat dubiţa într-un apartament pe roţi echipat cu tot ce avea nevoie o persoană pentru a trăi pe drum. Dubiţa a fost botezată Vandog, iar Mike a devenit “the Vandog traveller”, după cum spune şi blogul său de călătorie. În dubiţă are un pat extensibil, un hamac, un birou, spaţiu de depozitare, un spaţiu pentru păstrarea la rece a alimentelor, o chiuvetă şi o butelie pe gaz, duş şi toaletă, sistem de alimentare cu apă (inclusiv caldă), iluminare cu LEDuri; energia este asigurată de panourile solare montate pe dubiţă. Butelia cu gaz este reîncărcabilă. Când vehiculul a fost pus la punct, adică în martie 2014, Mike s-a pornit la drum: din localitatea natală Hull înspre sudul Marii Britanii, unde s-a îmbarcat pe un feribot şi a trecut pe continent. A bifat, până acum: Marea Britanie, Franţa, Spania, Portugalia, Elveţia, Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Grecia.

 

Dubiţa lui Mike sau casa pe roţi

 

Experienţa călătoriei sale inedite o scrie, de fiecare dată când poate şi are acces la internet, pe blogul The Vandog Traveller, unde publică şi fotografiile făcute pe drum. Trăieşte off-grid, a învăţat să supravieţuiască şi fără bani, făcându-şi, totuşi, rost de alimente fără a apela la metode extreme; a învăţat cum să facă bani prin spectacole de stradă şi îşi face prieteni peste tot pe unde ajunge. Uneori, îi ia cu el să locuiască (fie şi o vreme) în dubiţă, până când drumul le este comun. A învăţat cum să facă economie la orice şi se bucură de fiecare nouă lecţie pe care i-o oferă călătoria, de fiecare nouă experienţă. Drumul său poate fi urmărit online de oricine doreşte să vadă pe unde este şi ce mai face. “Iată un top al lucrurilor cu care a trebuit să mă obişnuiesc de când sunt călător cu duba: întunericul; să conduc atent pe cealaltă parte a drumului faţă de cum eram obişnuit; cu oamenii care se holbează la mine; să mă trezesc şi să nu ştiu unde sunt; cu faptul că totul se poate duce naibii în câteva minute (un accident, te lasă frânele etc.); să mă trezesc în toiul nopţii şi să fiu gata de drum; să învăţ să simt şi să aud vremea; să trăiesc fără oglindă; să nu fac duş zilnic; să sap o groapă în pădure pe post de toaletă”, scrie Mike într-una din postările sale.

 

Mike şi un prieten de pe drum

 

Mărturiile sale sunt toate extrem de sincere şi la obiect: scrie despre cum se aprovizionează cu apă, curent, gaz, despre accesul la internet prin locurile pe unde ajunge; despre cum să faci bani când eşti pe drum, performând pe stradă pentru trecători – cântat la instrumente, dans, jonglerii; despre cum să faci rost de mâncare gratis, când eşti călător – din pieţe, de la vânzătorii care sunt pe cale să arunce ce nu au vândut şi nu mai poate fi păstrat sau de la supermarketuri care aruncă la gunoi produsele aproape de expirare; despre cum să economiseşti bani – sfaturi utile, de altfel, în orice situaţie. Iată regulile simple ale economiei de finanţe, aşa cum le vede călătorul britanic pornit la drum prin Europa:

– nu cumpăra mâncare, fă-ţi singur şi nu irosi mâncare sau produse de niciun fel,

– nu te lua după “turma” de turişti;

– petrece timp cu artiştii stradali;

– tunde-te singur;

– fă-te prieten cu toată lumea, în special cu parcagiii;

– nu merge la toalete cu taxă;

– ia mâncare din natură – fructe, spre exemplu, direct din pomi;

– nu te sfii să cauţi în tomberoane – de multe ori găseşti acolo mâncare încă bună;

– acceptă ce îţi oferă oamenii;

– nu cumpăra carne şi, în general, nu cumpăra mâncare ce nu îţi ţine de saţ, cumpără hrana potrivită, care are vitamine, minerale, nutrienţi;

– cumpără făină şi fă-ţi pâine singur;

– mai sari peste câte o masă, nu trebuie să mănânci tot timpul!

– repară-ţi singur lucrurile.

 

Peisaj montan din Austria

 

În România, Mike mărturiseşte că a fost “dat pe spate” de Transfăgărăşan. “Este cel mai tare drum din lume“, spune tânărul. A ajuns acolo chiar înainte ca drumul să fie închis pentru perioada de iarnă, dar vrea să revină într-o vară, să îl guste din plin. O întâlnire nocturnă neaşteptată cu un urs, în zonă, l-a făcut să mai zăbovească prin Carpaţi (mai exact, în Bucegi şi Piatra Craiului), în căutarea urşilor; a găsit mulţi căţei şi pui de căţei vagabonzi, castele, peisaje montane, semne de atenţionare în legătură cu urşii, gunoaie, dar niciun alt urs. Ajuns în Bucureşti, l-a explorat de pe acoperişuri (un altfel de turism urban). “România, ţara cu free camping“, spunea Mike într-o postare pe blog. S-ar întoarce oricând aici, mai ales în munţi. O confirmă, de altfel, şi în interviul de mai jos, pe care l-a acordat pentru TOTB.

 

Cum (şi când) ţi s-a pus pata să laşi totul şi să pleci aşa la drum?

Nu m-am gândit niciodată să călătoresc până la vârsta de 25 de ani, dar cred că mi-am dorit cumva dintotdeauna să am o dubiţă şi să o transform în cămin. Cel puţin ştiu că îmi doream asta de când eram la şcoală. Dar numai când am ajuns în “câmpul muncii” am avut această senzaţie ciudată în stomac că nu aici ar trebui să fiu (deşi slujba era chiar bine plătită). Simţeam că îmi lipseşte ceva. Mă simţeam cumva prins în capcană şi am început să petrec mult timp la birou uitându-mă la hărţi ale Europei. Eram plictisit, nu îmi doream decât să plec. Undeva. Era o dorinţă foarte puternică, a tot crescut în mine până când am simţit că nu o mai pot ignora.

Cum au reacţionat familia şi prietenii când le-ai spus ce vrei să faci?

Familia mea a fost “cool” în legătură cu asta, dar cred că ştiau că nu au încotro, că aş fi făcut-o oricum! Prietenii mei nu au fost foarte surprinşi când le-am spus că mă mut într-o dubă şi plec aiurea, erau destul de obişnuiţi cu mine să fac lucruri mai ciudate.

 

Pădure din Austria

 

Ce ai simţit când ai pornit la drum, care a fost senzaţia?

Asta o să îmi amintesc întotdeauna… A fost un amestec nebunesc de sentimente, emoţii. Totul se baza pe o dubă veche, renumită în Anglia pentru lipsa ei de fiabilitate, care urma să mă ducă de la un capăt la altul al continentului. Nu prea mi-am luat “la revedere” de la cunoscuţi şi nici măcar nu mi-am pus multe haine cu mine, pentru că… eram aproape convins că nici nu ajung în sud, la feribot!

Care ar fi momentele tale favorite din călătoria de până acum?

Asta e o întrebare dificilă, pentru că mi-e foarte greu să aleg doar anumite momente. Am făcut un top 14 al celor mai bune faze ale anului 2014 pe blog, dar oricum e greu să aleg.

Dar momente mai puţin plăcute (sau chiar deloc plăcute) din timpul călătoriei ne poţi dezvălui?

Da, sigur că nu totul este frumos şi idilic. Să locuieşti într-o dubă are dezavantaje, fireşte, dar partea frumoasă este că avantajele sunt mai multe, trag mai greu în balanţă. Dar iată câteva dintre momentele călătoriei mele care nu mi-au plăcut deloc:

1. Când am umplut rezerva de apă cu apă de calitate îndoielnică şi mi-a fost rău o săptămână. Aproape că am ajuns la spital. Când campezi liber într-o ţară străină, nu prea îţi poţi permite să fii bolnav, dacă se întâmplă, este nasol, sincer.
2. Când m-am trezit cu un şoarece în dubă. Am stat treaz aproape două zile încercând să îl prind. Fugea prin spatele pereţilor, a trebuit să desfac bucăţi de lemnărie (pusă acolo de mine) ca să îl prind. În cele din urmă, am folosit o capcană improvizată dintr-o sticlă de apă şi aşa l-am capturat.
3. Când m-am încuiat pe dinafara dubei şi era cât pe-aci să fiu arestat pentru că… încercam să intru în ea! Poliţiştii erau îmbrăcaţi în civil, aşa că, atunci când au început să îmi scotocească prin buzunare, am crezut că eram victima unei tâlhării, ceea ce a făcut lucrurile şi mai rele…
4. Când m-am împotmolit în noroi (şi asta nu s-a întâmplat doar o dată) şi a trebuit să aştept să se usuce.

 

Plajă în Franţa

 

Ce ţi-a plăcut mai mult în timpul călătoriei prin România şi ce nu ţi-a plăcut deloc?

Mi-au plăcut foarte mult munţii şi pădurile. Sunt diferite faţă de oricare alţii (altele) din Europa, sunt mult mai sălbatici (sălbatice). Ce nu mi-a plăcut deloc a fost mizeria. Am văzut atât de mulţi oameni aruncând gunoi pe jos, uneori în locuri absolut minunate… Nu pot să înţeleg acest comportament.

Ce ţi-a plăcut atât de mult la Transfăgărăşan? L-ai recomanda şi altor călători?

Da, categoric îl recomand! Este un drum fantastic. A fost o surpriză extrem de plăcută pentru mine să îl descopăr, mai ales că am ajuns pe el în urma unui detur de ultim moment. Cui nu îi place un munte frumos? Am văzut apusul din punctul cel mai înalt al drumului şi apoi am condus în întuneric. Am trăit un moment oarecum ireal când conduceam prin întuneric, nu mi-l pot explica. Cerul era uimitor, eram singur acolo, cu casa în spate, mă simţeam complet liber. Magic, aşa a fost.

 

Apus de soare pe Transfăgărăşan

Pe “cel mai tare drum din lume”

 

Şi căutarea urşilor prin Carpaţi cum a fost? 🙂

Am văzut un urs pe Transfăgărăşan în jos, noaptea şi după această “întâlnire” am plecat să caut şi alţii, dar nu am mai găsit… Într-un fel, sunt bucuros că nu i-am găsit, pentru că a fost destul de înspăimântător să mă uit în ochii celui pe care l-am văzut, chiar dacă eram în interiorul dubei.

Cum ai ajuns să vizitezi acoperişurile Bucureştiului?

Când eram în Marea Britanie, făceam un fel de explorare urbană. Am căutat “urbex România” pe Google şi l-am găsit pe “Reptilianul”. Mi-au plăcut foarte mult fotografiile lui, l-am contactat şi ne-am întâlnit a doua zi. Eu stăteam cu o amică în Bucureşti, pe care am întâlnit-o în Ungaria; ea mi-a arătat oraşul “de la sol”, iar cu “Reptilianul” şi alţi băieţi am fost pe acoperişuri. În general îmi place să văd un oraş din cât mai multe unghiuri posibile şi cât mai mult din el.

 

Casa Radio, văzută de pe acoperişurile Bucureştiului

 

Vei reveni în România?

Categoric! A fost foarte frig în munţi când eram eu acolo, aşa că nu am putut sta prea mult, abia reuşeam să dorm. Dar mi-ar plăcea să revin vara. Aveţi nişte locuri fantastice pentru camping gratuit în România.

 

Lacul Bâlea

 

Castelul Peleş

 

Unde eşti acum şi ce urmează, în călătoria ta?

Sunt în Grecia, stau la marginea Atenei. Rămân aici peste iarnă, oriunde mai la nord este prea frig. Aici este bine şi pot dormi noaptea în dubiţă fără probleme. Mai departe? Cine ştie… am întâlnit nişte oameni foarte faini (stăm împreună acum) care au un proiect ambiţios să construiască o comunitate nouă în Peloponez.

Ţi se întâmplă să te simţi singur, uneori?

Mi-a făcut griji în legătură cu asta înainte de a porni la drum. Nu îmi puteam imagina cum voi crea legături cu oameni fiind pe drum. Dar, totuşi, nu m-am simţit niciodată singur. Când vreau să întâlnesc oameni, pur şi simplu se întâmplă. Însă mie îmi place şi să stau singur – nu mă plictisesc niciodată cu mine însumi.

Ţi-ai făcut prieteni, pe unde ai fost?

Da, chiar mi-ai făcut prieteni buni, în special unde am stat pentru o perioadă mai lungă de timp, ca spre exemplu când am lucrat pentru festivalul SUN (Ungaria – n.a.). Dacă este muzică şi un mediu relaxat, reuşesc să comunic cu oricine.

Ai o ţară favorită, dintre cele vizitate până acum (sau un loc favorit)?

Ar putea fi Grecia şi locul este cu siguranţă Atena.

 

Campat în Grecia, la o oră distanţă de Atena

 

Ce ai învăţat despre tine în această călătorie (despre tine, despre oameni, despre a călători)?

Am învăţat şi am descoperit multe. Probabil m-am şi schimbat, pe ici – colo. Nu mă refer la personalitatea mea că s-ar fi schimbat, ci la felul în care văd lucrurile, la percepţia mea asupra realităţii şi la cum reacţionez în diferite situaţii. În ceea ce priveşte oamenii… sunt uimitori, drăguţi şi mereu gata să te ajute. Un lucru pe care îl consider o lecţie foarte bună este că nu mai trebuie să mă uit niciodată la televizor, mai ales la ştiri. Am ştiut întotdeauna asta, dar acum mi s-a confirmat.

Dacă ar fi cineva care ar vrea să plece, aşa ca tine, la drum, fără o ţintă anume, cu casa în spate, cum spui şi tu, ce i-ai transmite?

Pune-te pe treabă, ai răbdare şi fii atent la ceea ce îţi doreşti. Urmează-ţi visurile!

 

 

O zi din viaţa în dubă, pe repede-înainte:

 

 

Pe Mike, călătorul căruia îi şade bine cu drumul, îl puteţi urmări şi pe pagina sa de Facebook, iar despre cum faci iarna într-o dubă, în sudul continentului, puteţi citi în cea mai recentă postare a sa de pe blog. Fotografii de peste tot pe unde a fost puteţi vedea în galeriile sale foto, iar în descrierea experienţei sale pe Transfăgărăşan puteţi găsi mai multe imagini de pe drumul considerat de călătorul britanic “cel mai tare din lume”.

 

Fotografii: Mike Hudson, Vandog Traveller

Foto main: Mike pe un trapez, într-un copac, în Grecia / @Mike Hudson

 

Puteţi citi şi:

Despre starea de ducă: călător în jurul lumii cu autostopul

Cu autostopul în jurul lumii: călătoria continuă

Şase lecţii de viaţă pe care le înveţi doar călătorind prin lume

Înconjurul lumii cu autostopul: 163.990 de kilometri de aventură, iar călătoria merge mai departe