Tâmplarul care face jucării din resturi, pentru copiii dintr-o tabără de refugiaţi sirieni

0

Războiul civil care a început în Siria, în anul 2011, a dislocat aproximativ zece milioane de sirieni, dintre care două milioane sunt copii, deveniţi refugiaţi. Cei mai mulţi locuiesc în tabere pentru refugiaţi situate în ţările vecine Siriei.

 

 

Diverse organizaţii non-profit fac tot ce pot pentru a le oferi oamenilor din aceste tabere condiţii minime de vieţuire decentă. Mâncare, haine, chiar şi educaţie – toate acestea le sunt oferite, în măsura posibilităţilor, pentru a-i ajuta. Însă pentru copii nu este întotdeauna de ajuns – ei au nevoie şi de joacă, iar jucăriile nu se află pe lista ajutoarelor necesare.

Kareem este un bătrânel cu barbă albă, care trăieşte într-o tabără pentru refugiaţi din Iordania. Nu se ştie de cât timp de află acolo sau dacă familia lui mai trăieşte sau nu, dar blândeţea lui, în special faţă de copiii care locuiesc în aceeaşi tabără, i-a adus renumele. Kareem face jucării pentru aceşti copii, din materiale aruncate prin tabără, din deşeuri, din resturi.

Experienţa lui de tâmplar îl ajută să creeze diverse obiecte destinate copiilor, care îi încurajează să se bucure de clipele de joacă şi, totodată, să îşi imagineze un viitor mai luminos. “Dacă aş avea cu ce, aş face lucruri şi mai frumoase. Nu doar ca avionul acesta, ci lucruri mai importante”, mărturiseşte bătrânul. Creaţiile sale, care îi bucură pe copiii sirieni refugiaţi, sunt subiectul materialului video de mai jos:

 

 

Sursa video: United Nations High Commissioner for Refugees (UNHCR)

Sursa şi foto (captură video): UpWorthy

 

Puteţi citi şi:

Viaţa reclădită de la zero

Refugiaţi din întreaga lume îşi spun poveştile de supravieţuitori

Numărul refugiaţilor din întreaga lume a depăşit 50 de milioane

Un jurnalist sirian scrie despre libertate în România

Ulise. Povestea unui refugiat cubanez în România

FOTO Grădina din grenade

 

Dacă doriţi să achiziţionaţi o jucărie pentru copilul vostru sau pentru a o dona unui copil care nu are acces la jucării, puteţi face asta aici. Zâmbetul unui copil ce a primit o jucărie pe care altfel n-ar fi putut să o aibă este nepreţuit.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger