Taierile ilegale de lemne au scazut cu peste 20% in ultimii 8 ani

4

Taierile ilegale de lemne in padurile lumii au scazut cu aproape un sfert din 2002 incoace, sustine ceea ce se prezinta drept cea mai amanuntita analiza de pana acum, realizata de think-tank-ul londonez Chatham House. Si asta gratie presiunii venite din partea consumatorilor, restrictiilor legale impuse de tarile importatoare si atentiei sporite acordate de mass media.

Cele mai mari scaderi in taierile ilegale de copaci au fost inregistrate in Brazilia (75%), Camerun (50%) si Indonezia (cifra se situeaza intre primele doua), trei dintre cele mai impadurie tari ale lumii, arata studiul britanic, citat de BBC News. La nivel global, din 2002 incoace, procentul diminuarii este de 22%, insa pe viitor alte ameliorari vor fi greu de realizat, spun specialistii, problema taierilor ilegale de lemne fiind inca foarte grava in ciuda castigului mai sus amintit.

In aceasta practica sunt angrenate atat corporatii mari, cat si mici intreprinzatori, iar ultimul deceniu a adus cu sine o serie de initiative menite sa reduca taierile ilegale de copaci, atat in tarile producatoare de lemn, cat si in cele care il importa. Statele care au aderat la strategia UE privind aplicarea legislatiei, guvernanta si comertul in domeniul forestier au fost obligate sa furnizeze doar lemn provenit pe cai legale, primind in schimb ajutor financiar si tehnic pentru a-si face paduritul sustenabil.

La randul lor, SUA au aprobat un amendament la Legea Lacey, cea mai veche lege americana referitoare la conservarea florei si faunei salbatice, adoptata initial in 1900, amendament care impune sanctiuni tuturor celor care importa lemn pe cai ilegale. Saptamana trecuta, Parlamentul European a votat o masura similara. Impreuna, asemenea initiative forteaza companiile din industria lemnului sa verifice originea fiecarei aschii.

Raportul Chatham House subliniaza ca este timpul ca si state precum Japonia, tara care importa cea mai mare cantitate de lemn taiat ilegal pe cap de locuitor, sa adopte masuri similare. Nici alte state asiatice nu ar trebui scutite de presiuni: „China devine tot mai importanta [ca importator], dar nu numai pentru consumul propriu”, spune pentru BBC autorul principal al raportului, Sam Lawson. „Incepe sa devina tot mai mult o tara procesatoare, uzina lumii; asa ca mare parte din lemnul provenit pe cai ilegale care ajunge in Europa si in SUA trece mai intai prin fabricile chinezesti”.

In tarile producatoare de lemn, factorii care s-au dovedit eficienti in infranarea taierilor ilegale de copaci au fost stabilitatea politica si aplicarea legilor, ceea ce starneste ingrijorari privind alte tari impadurite importante precum Madagascar sau Republica Democrata Congo. Aceste state ar trebui convinse cu exemple pozitive ca ar putea avea multe beneficii daca renunta la practicile ilegale.

Foto: Reuters

Tags:



4 comentarii

  1. In Romania, daca cumva au scazut taierile ilegale, e din cauza ca nu mai sunt copaci …. caci masuri reale de combatere a furtului forestier nu cred sa se fi luat. Trist.

  2. Furtul de lemne din Romania a crescut enorm in ultimul timp si nimeni nu face nimic. Hotii depoziteaza lemnele fara teama autoritatilor pt. ca sunt mana in mana.

Leave A Reply