Jamen Shively, fost manager în cadrul companiei Microsoft, plănuieşte să creeze primul brand naţional american de marijuana, cu ajutorul canabisului importat (ilegal) din Mexic; pentru…
Deși de la era vânătorilor-culegători, până la omul conectat la computere, civilizația a progresat spectaculos, dispozițiile morale au rămas, aproape la fel de spectaculos, neschimbate.…
O nouă armă anti-braconaj este ideea cea mai recentă a autorităţilor africane care luptă să salveze rinocerii din calea braconierilor: otrava. Numai până acum în…
România se numără printre cele nouă state europene care au votat, în luna martie, împotriva propunerii Comisiei Europene de interzicere a insecticidelor neuroactive la nivelul…
Un cuplu american, recunoscut pentru fundamentalismul creștin și aflat deja la a doua ciocnire cu legea, ca urmare a refuzului de a-și trata copiii, a…
Toamna este anotimpul cel mai mult asociat exploziei de naşteri de copii şi există o explicaţie ştiinţifică pentru acest lucru, spune un studiu realizat de…
Indiferent dacă e vorba de adicția de droguri, de excesul de muncă sau de depresie, cercetătorii siberieni susțin că remediul este unul singur: bătaia administrată…
Ca în orice armată, spiritul “macho” domină şi în rândurile soldaţilor germani şi este exprimat prin diverse ritualuri legate de zona superioară a corpului, mai…