Gaura din stratul de ozon e mai extinsă decât America de Nord
Anul trecut, pe vremea asta, comunitatea științifică sărbătorea, pentru prima oară în 35 de ani, regenerarea stratului de ozon. De curând însă, s-a observat că…
Anul trecut, pe vremea asta, comunitatea științifică sărbătorea, pentru prima oară în 35 de ani, regenerarea stratului de ozon. De curând însă, s-a observat că…
Deşi pare greu de crezut că mai putem primi veşti bune despre situaţia globală în materie de mediu, o comisie a Naţiunilor Unite a anunţat…
Când vine vorba de radiaţii, de obicei sunt dezastre precum cele de la Cernobâl sau Fukushima care captează atenţia lumii; dar pericolul real, pentru cei…
Oamenii de știință au detectat patru noi gaze artificiale care dăunează stratului protectiv de ozon al Pământului, în ciuda interzicerii producerii tuturor gazelor similare printr-un…
Autorităţile din Ghana au interzis complet şi definitiv importul de frigidere second-hand cu scopul de a reduce consumul de energie electrică şi răul produs mediului…
Cât de mult am progresat în lupta pentru combaterea schimbărilor climatice? Aceasta e întrebarea la care Programul pentru Mediu al Națiunilor Unite (UNEP) a încercat…
De-a lungul istoriei moderne am avut parte de multe teorii si isterii generalizate. A fost povestea cu noul Ice Age si apoi cu incalzirea globala,…