
10 centre de transfuzie sanguină vor fi renovate până la finalul anului 2016
10 centre județene de transfuzie sanguină vor fi renovate și dotate cu aparatură medicală, până la finalul anului, în cea de a doua etapă a…
10 centre județene de transfuzie sanguină vor fi renovate și dotate cu aparatură medicală, până la finalul anului, în cea de a doua etapă a…
Pentru a încuraja donaţiile de sânge, un serviciu suedez care centralizează şi coordonează astfel de activităţi, Blodcentralen, a venit cu o idee interesantă: de a…
Compania OpenBiome cumpără materie fecală (numai de la persoane foarte sănătoase) pentru a o folosi la tratarea pacienţilor care suferă de o afecţiune gastrointestinală cauzată…
Nu demult aflam de ce țânțarii îi preferă pe unii dintre noi, în vreme ce alții sunt scutiți de bâzâielile și înțepăturile lor. Dacă vreți…
Este supranumit omul-păianjen, vine din Ucraina, este cascador amator şi nu se teme de nimic, cel puţin din câte se vede în fotografiile pe care…
Sunt multe ”leacuri” pe care bărbații din diferite culturi le folosesc, în speranța de a-l maximiza pe masculul alfa care zace-n ei. Însă, văzând imaginile…
Un studiu realizat de cercetători de la King’s College London, realizat pe 8.000 de persoane cu vârsta peste 50 de ani, arată că fumatul dăunează…
Vorba unui proverb spune că Dumnezeu are grijă de nebuni, beţivi şi copii. Potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea…
Imaginaţia bogată a oamenilor a fost întotdeauna gata să creeze monştri sau diverse căi de băgat în sperieţi; iar de la celebrul Frankenstein (creaţia unui…
Tradiţional în dieta mediteraneeană, dar ajuns în toate bucătăriile lumii, uleiul de măsline este mult mai indicat pentru consum decât alte tipuri de uleiuri. Mai…