Referendumul mizeriei (sau: somnul Naţiunii naşte monştri)
În copilărie, aveam serioase probleme cu titlul romanului lui Victor Hugo, Mizerabilii. Prea obişnuit cu înţelesul… moral al cuvântului (atunci, ca şi acum, “mizerabil” însemna, pentru…
În copilărie, aveam serioase probleme cu titlul romanului lui Victor Hugo, Mizerabilii. Prea obişnuit cu înţelesul… moral al cuvântului (atunci, ca şi acum, “mizerabil” însemna, pentru…
Toropiți de soare și ignorați de jandarmi, minerii de la Roșia Montană își continuă protestul început în urmă cu câteva zile în fața Ministerului Mediului,…
Autorităţile române sunt nedocumentate corespunzător despre Roşia Montană şi impactul proiectului minier asupra zonei, superficiale în abordarea acestei probleme de interes naţional şi, mai mult,…
În această seară, Televiziunea Națională organizează o dezbatere despre proiectul minier de la Roșia Montană, după ce a fost acuzată, în repetate rânduri, că refuză…
În decembrie 2011, Federaţia Română de Fotbal (FRF) a trimis un e-mail prin care îşi exprima intenţia de a-şi vinde drepturile de imagine către Roşia…
Cu ocazia împlinirii a 1881 de ani de atestare documentară a Roşiei Montane, Alburnus Maior, Asociaţia Bucureşti şi Re.Generation vă invită pe 6 februarie 2012…
Șase activiști din campania “Salvați Roșia Montană” au fost arestați luni, 7 noiembrie, în urma ocupării clădirii fostului hotel Continental, situat în Piața Unirii din…
“Nu credeam să apuc ziua să nu mai aud şteampurile pe dealurile astea”, spune cu nostalgie un localnic din Roşia Montană care, în ciuda bătrâneţii,…
Luminița Dejeu este unul dintre cei mai vechi și mai aprigi susținători ai campaniei „Salvați Roșia Montană”; lucrează la o firmă de publicitate din Cluj…