Poveşti colorate din Piaţa Ţărănească – FânFest 2014
Micul Prinţ s-a oprit în Piaţa Ţărănească de la FânFest, la o tarabă veselă unde stau atârnaţi cercei şi coliere, printre borcane cu dulceaţă şi…
Micul Prinţ s-a oprit în Piaţa Ţărănească de la FânFest, la o tarabă veselă unde stau atârnaţi cercei şi coliere, printre borcane cu dulceaţă şi…
Am fost prima oară la FânFest în anul 2005. Lucram în Cluj-Napoca, pe atunci, şi mă pornisem să fac un mic reportaj pentru BBC, la…
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 301 voturi “pentru”, 11 “împotrivă” şi 3 abţineri, proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere din Roşia Montană. Potrivit…
Instanţele de judeactă din România au pronunţat, acum două zile, două sentinţe deosebit de importante pentru Roşia Montană, informează un comunicat de presă al Asociaţiei…
Şedinta plenului Camerei Deputaţilor (de ieri – n.r.) s-a încheiat fără a se mai vota şi Legea Roşia Montană 1. Deputaţii au discutat doar 18…
Legea specială cu dedicaţie pentru RMGC, care a scos zeci de mii de oameni în stradă din luna septembrie a anului trecut şi până în…
Comisia pentru petiţii a Parlamentului European (PETI) a dezbatut ieri petiţiile depuse de cetăţeni români sau asociaţii din România referitoare la proiectul minier propus de…
Comisia pentru petiţii a Parlamentului European va analiza în şedinţa de mâine de la Bruxelles o serie de petiţii între care se numără trei documente…
50 de activişti Greenpeace au luat astăzi cu asalt curtea Parlamentului, declarând-o zonă de exploatare minieră şi demarând lucrări miniere, având în vedere noile legi…
În 2013, unii au protestat, alții au încasat; cei care au câștigat efectiv bani din afacerea “Roșia Montană” au fost politicieni influenți, afaceriști controversați, academicieni…