Consumul de carne ar fi accelerat evoluția feței oamenilor
Consumul de carne crudă și fabricarea uneltelor din piatră, nu apariția gătitului, s-ar afla în spatele dezvoltării dinților și fețelor mai mici ale oamenilor moderni,…
Consumul de carne crudă și fabricarea uneltelor din piatră, nu apariția gătitului, s-ar afla în spatele dezvoltării dinților și fețelor mai mici ale oamenilor moderni,…
Oamenii au evoluat până în punctul în care au impulsuri inconștiente de a mânca mai mult decât trebuie și capacitate limitată de evita obezitatea, mai ales…
Specia umană se deosebeşte de orice alţi prădători de pe planetă, mai ales când vine vorba de alegerea prăzii. În lumea animală, scrie Smithsonian, prădătorii…
Pescarii din oraşul brazilian Laguna au închegat o relaţie simbiotică cu delfinii, care îi ajută să prindă peşte, scrie Oddity Central. Studiile au arătat că…
Cea mai amplă cercetare genetică realizată vreodată pe o singură populaţie arată că specia umană evoluează într-un ritm mult mai accelerat decât au estimat până…
Unii oameni cresc, ca animale de companie, pisici, câini, iepuri, alţii chiar porci, găini sau vulpi; o familie din satul bielorus Zacherevye, situat la 250…
Am fost prima oară la FânFest în anul 2005. Lucram în Cluj-Napoca, pe atunci, şi mă pornisem să fac un mic reportaj pentru BBC, la…
Un material video marca BuzzFeed încearcă să ne arate cum ar fi dacă, în diverse situaţii, ne-am comporta după modelul pisicilor. Categoric, am părea nişte…
Ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar dispărea de pe Pământ, ce urme ar rămâne, ce n-ar mai exista niciodată? Autorul cărții “The World Without US”…
În august 1964, Isaac Asimov a scris un articol pentru The New York Times în care își imagina lumea în anul 2014. O lume cu locuințe fără…