O femeie şi-a luat doctoratul la vârsta de 102 ani, după ce, în anii ’30, naziştii au refuzat să i-l acorde
O femeie în vârstă de 102 ani, din Germania, a devenit cea mai bătrână persoană din lume căreia i s-a acordat titlul doctoral, la aproape…
O femeie în vârstă de 102 ani, din Germania, a devenit cea mai bătrână persoană din lume căreia i s-a acordat titlul doctoral, la aproape…
Decizia municipalităţii din oraşul francez Marsilia, de a le impune persoanelor fără adăpost să poarte la vedere un card de identificare marcat cu un triunghi…
Un nou studiu indică o legătură între persecutarea evreilor și neîncrederea în sectorul financiar, arătând că oamenii care trăiesc în zonele din Germania în care evreii…
Obsesia Germaniei naziste de a crea o rasă superioară ar fi avut beneficii pentru sănătatea nemţilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, scrie The…
Comicul, actorul, poetul, scenaristul, regizorul și, printre altele, activistul britanic Stephen Fry (foto) le-a adresat o scrisoare deschisă premierului Angliei, David Cameron, și Comitetului Olimpic Internațional…
Autoritățile din zona centrală a Indoneziei i-au cerut unui bărbat să explice de ce a deschis un local cu motive naziste care a stârnit controverse…
Hotnews scrie că în România tocmai s-a stabilit un precedent în legătură cu modul în care pot fi interpretate postările pe Facebook: Curtea de Apel…
Se pare că sistemul aristocratic ar avea un sens justificat științific – există o genă de lider. Aceasta nu e suficientă pentru a obține un…
Mîine se împlinesc 6 ani de cînd au fost decriminalizate insulta și calomnia. Pînă în 2006, oricine, și în primul rînd ziariștii, putea să se…
Nici protestul de ieri care a adunat peste 100 de oameni în fața Guvernului României, înarmați cu pancarte și sloganuri împotriva evacuării celor mai bine…