Riscurile de mediu ucid 12,6 milioane de oameni anual
În jur de una din patru morți care ar putea fi evitate sunt asociate anual cu condițiile nesănătoase de mediu, care contribuie la peste 100…
În jur de una din patru morți care ar putea fi evitate sunt asociate anual cu condițiile nesănătoase de mediu, care contribuie la peste 100…
Morțile cauzate de război, direct și indirect, în rândul sirienilor se ridică la 470.000, aproape de două ori mai mult decât cifra vehiculată de ONU până…
Marți, 3 noiembrie, în Piața Universității din București va fi organizat un miting de protest împotriva primarului Sectorului 4, Cristian Popescu „Piedone”, considerat de oameni…
Un turist japonez în vârstă de 66 de ani a murit, iar tovaraşul care îl însoţea a fost rănit după ce au căzut pe scări…
Opt spitale, nouă clinici și 14 ambulanțe au fost asediate de când Israelul a început ofensiva în Gaza, scrie Global Voices, o fâșie de 40…
În cele 14 zile de când a reizbucnit conflictul israelo-palestian, circa 560 de palestinieni şi-au pierdut viaţa, iar înmormântările conform tradiţiei devin din ce în…
Guvernul președintelui Viktor Ianukovici a anunțat pentru vineri încheierea unui acord care să pună capăt vărsării de sânge, după o noapte de discuții cu protestatarii,…
Sunt un om care-și face tot felul de probleme morale și ține lungi monoloage interioare când îi ia în calcul pe ceilalți. Acum câțiva ani,…
Roşia Montană, 5 septembrie. În oraşe din ţară şi din afara ei se protestează împotriva proiectului minier al RMGC şi a unei legi aberante, promovată…
Agenţia Europeană pentru Mediu (EEA – European Environment Agency) estimează o accentuare a condiţiilor meteo extreme şi evenimentelor meteorologice extreme, din cauza schimbărilor climatice traversate…