Cum să te sinucizi fără să mori
Sinuciderea pare, în special pentru adolescenți, cea mai simplă ieșire din mizerie. E ca un buton care te scapă de toate problemele. S-ar putea însă…
Sinuciderea pare, în special pentru adolescenți, cea mai simplă ieșire din mizerie. E ca un buton care te scapă de toate problemele. S-ar putea însă…
Urmărind zilnic presa și studiile proliferate de diferite canale, putem avea impresia că orice ne-ar putea ucide: o țigară ne poate aduce moartea, la fel…
Este sau nu etică folosirea spermei unui bărbat, după ce acesta a decedat, pentru conceperea unui copil? Întrebarea ridică dezbateri aprinse între oamenii de ştiinţă,…
Unul dintre cele mai ample studii de până acum, realizat de cercetătorii de la Universitatea Loma Linda din California, arată că vegetarienii ar trăi, până…
Maturizarea e când începi să simţi că universul nu mai e prietenul tău special, că nu te mai scuteşte, cum sperai, ba chiar erai convins…
Deși nu poate să spună ce se întâmplă cu noi după moarte, Google se poate ocupa, totuși, de conturile noastre după ce nu mai suntem.…
O asistentă medicală care îngrijea bătrâni aflaţi pe patul de moarte într-un cămin din Australia a înregistrat mărturisirile acestora de la final de drum şi…
Deși s-a estimat că fumatul taie cu 10 ani durata de viață a unei persoane, un nou studiu al cercetătorilor de la spitalul Saint Michael…
Cum ultimele zile au fost bântuite de controversa incinerării lui Sergiu Nicolaescu, în care au ieșit la iveală deopotrivă credințe instituționalizate și greutatea deciziilor individuale,…
“Cele mai bune fotografii sunt cele care te surprind mereu. Vezi în ele ceva ce nu îţi puteai imagina”, consideră redactorul-şef al publicaţiei National Geographic,…