Sâmbătă, 30 mai, toţi cei care doresc să protesteze paşnic împotriva tăierilor ilegale de păduri sau construcţiilor de micro-hidrocentrale, precum şi împotriva altor probleme asociate…
Sâmbătă, 9 mai, de Ziua Europei, când Bucureştiul flutura steagurile aniversare UE, peste 3.000 de oameni s-au adunat la intrarea din Parcul Herăstrău, pentru a…
Autorităţile norvegiene îşi propuseseră, iniţial, să creeze o lege care să interzică persoanelor fără adăpost să cerşească pe străzi. Dar, ulterior, au decis să extindă…
Astă-seară, la ora 18, la Cinema Elvira Popescu va fi proiectat, în cadrul Festivalului One World, documentarul Pe Valea lui Jato, povestea lui Pino Maniaci,…
Cooperativa Placido Rizzotto s-a deschis în Sicilia în 2001, în inima organizației mafiote Cosa Nostra, la câțiva kilometri de satul Corleone, care l-a inspirat pe…
Veştile despre intenţia statului Uruguay de a legaliza consumul, cultivarea şi vânzarea de marijuana au făcut înconjurul lumii din vara acestui an, când o propunere…
Pe 7 iunie, se lansează la Librăria Bastilia ultimul volum din seria Prima dată, publicată de Editura ART. Dacă primele opt titluri din colecție au avut…
Uneori, libertatea presei nu poate asigura şi integritatea corporală, mai ales în zonele tensionate ale globului. Adevărurile incomode sau conflictele absurde pot conduce de multe…