Biblioteca din tren
Oraşul american Chicago şi-a propus să revigoreze “arta” pe cale de dispariţie de a te relaxa citind o carte bună. Astfel, de curând, unul dintre…
Oraşul american Chicago şi-a propus să revigoreze “arta” pe cale de dispariţie de a te relaxa citind o carte bună. Astfel, de curând, unul dintre…
Principele Nicolae al României va pedala peste 1.000 de kilometri alături de campionul național la ciclism, Alex Ciocan, în beneficiul proiectelor inițiate de Asociația Curtea…
Ideea unor antreprenori din Taiwan, care s-au gândit să-i ademenească pe tinerii nocturni cu lectura, ni se pare că ar trebui cât de curând să-şi…
În leapşa care s-a viralizat de curând pe Facebook, provocându-ne să ieşim la înaintare cu lista celor 10 cărţi care ne-au marcat, a plouat cu…
În epoca vitezei, se pare că nici cititul de plăcere nu scapă tendinţei de accelerare. În curând, însetaţii de literatură vor putea spune adio cărţilor…
Adăpostul Animal Rescue League din districtul Berks, Pennsylvania, SUA, a iniţiat un program emoţionant, numit “Book Buddies”, prin care aduce laolaltă copii cu vârste până…
Pe cei de la Bibliocărţi i-am cunoscut în 2013, când se aflau încă la început de drum. O echipă extraordinară cu care mi-a plăcut să…
Începând de anul trecut, Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie a lansat programul Cărţi pe reţetă, prin care medicii pot prescrie diverse cărţi de self-help pacienţilor…
De ani de zile de cînd merg la tîrgurile de carte, mă întreb și îi întreb și pe alții din domeniul ăsta – de ce…
Copiii care, la vârsta de 7 ani, sunt mai buni la citit şi la socotit, ajung într-o clasă socio-economică superioară la vâsta de 42 de…