FOTO Cum arată muzeul din unitatea militară unde au fost ucişi soţii Ceauşescu
Am fost ieri la Târgovişte, la unitatea militară unde au fost judecaţi şi executaţi, pe 25 decembrie 1989, Nicolae şi Elena Ceauşescu. Începând de anul…
Am fost ieri la Târgovişte, la unitatea militară unde au fost judecaţi şi executaţi, pe 25 decembrie 1989, Nicolae şi Elena Ceauşescu. Începând de anul…
Un oraş de fermieri din Colorado, SUA – localitatea Deer Trail, care deţine recordul organizării primului rodeo din lume, în anul 1869, este pe cale…
În Elveția, până nu demult, trăia un singur urs ”oficial”, adică înregistrat de autorități. Nu se știe dacă prin cine știe ce catacombe nu se…
După ce urșii au omorât două persoane în Dâmbovița, ministrul mediului, Rovana Plumb, a declarat ieri că numărul de urși de pe fondul de vânătoare…
Vânătorii au împuşcat un urs, sâmbătă seară, în zona localităţii Pietroşiţa, a anunţat şeful Poliţiei Dâmboviţa, comisar-şef Daniil Zepiş, iar autorităţile încearcă să stabilească dacă…
Cercetătorii de la Universitatea japoneză de Electro-Comunicaţii au inventat un gadget care foloseşte vibraţiile pentru a-i transmite purtătorului o senzaţie apropiată de cea a unei…
Un pui de urs koala, împușcat de 15 ori, oferă o lecție incredibilă de supraviețuire. În ciuda rănilor grave și a pronosticurilor rezervate, micul…