Chevron, Shell și alți grei vor să radă cel mai important sit unde au trăit dinozauri
Una dintre cele mai importante zone din lume care conservă urme din vremurile când planeta era populată de dinozauri, aflată în Australia, e amenințată de…
Una dintre cele mai importante zone din lume care conservă urme din vremurile când planeta era populată de dinozauri, aflată în Australia, e amenințată de…
Gruparea kacktivistă Anonymous spune într-o declaraţie publicată pe site-ul Pastebin.com că a pătruns pe serverele ale cinci companii care au de gând să foreze după petrol şi…
Europa arde cărbune la cel mai rapid ritm din 2006 încoace, în condiţiile în care importurile în creştere din SUA au contribuit la reducerea preţurilor…
Lupta pentru combustibilii fosili din zona arctică este în plină desfăşurare, mai ales în contextul schimbărilor climatice care duc la încălzirea regiunii şi topirea gheţurilor,…
Un nou raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică arată că lumea se va baza în proporţie de 85% pe combustibili fosili şi că,…
În 24 de ani, estimează Administraţia Informaţiilor din Energie din SUA (EIA), consumul global de energie va cunoaşte o creştere de peste 50%, China şi…