Apel la mobilizare generală: Azi putem pierde Roşia Montană!
Un apel la mobilizare generală a fost lansat de aseară, imediat după ce în comisiile parlamentare de specialitate a fost votată propunerea de amendare a…
Un apel la mobilizare generală a fost lansat de aseară, imediat după ce în comisiile parlamentare de specialitate a fost votată propunerea de amendare a…
Românii din străinătate au ieșit în stradă duminică, 1 septembrie, în fața consulatelor și a ambasadelor României din orașele în care locuiesc pentru a protesta…
Peste 100 de persoane au mers, astăzi, în fața Palatului Parlamentului solicitând să participe la ședința publică a Comisiei pentru Industrii unde se discută, din…
Nu-mi plac titlurile prea patetice, şi cu atât mai puţin cele naţionaliste. Tind să îi privesc cu cea mai mare suspiciune pe rrromâniştii de toate…
“Cred că sfârșitul lumii va veni”, spune nea Mihai, paraclisierul bisericii din Valea Mare, privind neputincios cum muncitorii companiei miniere de exploatare a cărbunelui dărâmă,…
„Timp de un an și jumătate am blocat proiectul de modificare a Legii Minelor în comisii; UDMR nu va vota acest proiect în forma actuală.…
Joi, 6 octombrie, în judeţul Harghita s-a desfăşurat o acţiune de protest împotriva modificării şi completării Legii Minelor nr. 85/2003, care ar permite companiilor miniere private…
WWF a criticat vineri proiectul de lege care le permite companiilor miniere să exproprieze terenuri în România, îngrijorată că această iniţiativă legislativă ar ajuta exploatarea…
Asociaţiile MaiMultVerde şi Alburnus Maior consideră că propunerea legislativă Pl-x. 549/2009 de modificare a Legii Minelor conţine o serie de prevederi care încalcă grav drepturile…