Cum ne influențează muzica stările
Muzica ne-a devenit natură în ultimul secol, e peste tot și ne influențează. Mai discretă sau mai evidentă, influența muzicii asupra stărilor noastre nu e…
Muzica ne-a devenit natură în ultimul secol, e peste tot și ne influențează. Mai discretă sau mai evidentă, influența muzicii asupra stărilor noastre nu e…
Nu e doar un clișeu, spun specialiștii, că bărbații nu pot interpreta emoțiile femeilor, cel puțin din ceea ce transmit privirile lor. Un nou studiu,…
Doctorul Michio Kaku explică într-un videoclip pentru siteul Big Think care va fi următoarea revoluție după Internet: Brainet. E foarte posibil ca în curînd să…
Unele animale își pot împărtăși una alteia stările emoționale prin intermediul unor semnale chimice. Cercetătorii de la Universitatea Utrecht din Olanda au căutat să vadă dacă…
Când mergem cu metroul sau cu autobuzul, ne trezim adesea privindu-i pe ceilalți, însă de cele mai multe ori fără vreun schimb de expresii. Un…
O firmă londoneză a scos pe piață o gamă întreagă de sare de bucătărie, despre care susține că ar fi produsă din ”lacrimi umane proaspete.”…
Deşi cei mai mulţi nu ezităm să strivim insectele care ne bâzâie, considerându-le lipsite de orice fel de emoţii, un nou experiment arată că albinele…