Avertisment ONU: lumea trebuie să fie pregătită să facă faţă dezastrelor climatice
ONU avertizează că lumea trebuie să se trezească la realitatea prezentată de riscurile tot mai mari şi mai periculoase ale dezastrelor naturale provocate sau legate…
ONU avertizează că lumea trebuie să se trezească la realitatea prezentată de riscurile tot mai mari şi mai periculoase ale dezastrelor naturale provocate sau legate…
Asociația Umanistă Română, în parteneriat cu International Humanist and Ethical Union (Uniunea Umanistă și Etică Internațională) și European Humanist Federation (Federația Umanistă Europeană), anunță conferința…
În perioada 11-15 aprilie, Gonsar Tulku Rinpoche, directorul spiritual al Centrului de Înalte Studii Tibetane „Rabten Choeling” din Elveţia, se va afla pentru a treia…
Philos – Asociaţia studenţilor din Filosofie, împreună cu ASPSE – Asociaţia studenţilor la Psihologie, în colaborare cu Editura Herald şi Centrul Seeds for Happiness, au onoarea…
Cultul proprietății este înlocuit de o nouă tendință în cultura de consum, care pune accent nu pe posesia a cât mai multor bunuri, ci pe…
Premierul Thailandei, Yingluck Shinawatra, a declarat, în cadrul CITES (Convention on the International Trade in Endangered Species) care are loc zilele acestea la Bangkok, că…
Datele adunate din întreaga lume de oameni de ştiinţă arată că, anual, omenirea ucide 100 de milioane de rechini, ca urmare, în special, a cererii…
Reprezentanţii statelor lumii la conferinţa ONU pe teme de mediu de la Doha (Qatar) au ajuns la o concluzie: vor prelungi Protocolul de la Kyoto…
[Jurnaliști și simpli gură cască sunt invitați, joi, 6 decembrie, ora11.30 la sediile partidelor de pe B-dul Eroilor la o conferință de presă performativă care…
Qatar este un stat relativ nou, care şi-a câştigat independenţa faţă de protectoratul britanic abia în anul 1971; totuşi, în existenţa sa de 40 de…