VIDEO A doua călătorie din vârful săgeţii: Rusia
În luna martie a anului trecut, v-am făcut cunoştinţă cu doi tineri din Canada, Sorin Mihailovici (plecat din România) şi Matt Cook, care, pornind de…
În luna martie a anului trecut, v-am făcut cunoştinţă cu doi tineri din Canada, Sorin Mihailovici (plecat din România) şi Matt Cook, care, pornind de…
Manon Ossevoort visează, de 12 ani, să meargă cu tractorul până la Polul Sud. Pentru acest scop, cel puţin neobişnuit, a muncit foarte mult, iar…
În luna septembrie, trei prieteni din Norvegia au stabilit un nou record mondial, prin vizitarea celui mai mare număr de ţări într-o singură zi. Au…
UPDATE: Alina a ajuns la destinaţia dorită. “După aproximativ 5.000 de kilometri pe bicicletă, câteva mii cu avionul şi câteva sute cu vaporul, am ajuns…
Aventurierul italian Alex Bellini vrea să atragă atenţia lumii asupra schimbărilor climatice prin care trece planeta, ca acestea să fie luate în serios, astfel că…
Alina Ene, ciclista care a plecat din România în Indonezia într-o expediţie în premieră pentru ciclismul românesc, a ajuns în Malaezia. Drumul ei a cuprins…
Clădirile vechi din Budapesta, capitala Ungariei, au primit o nouă întrebuinţare: turiştii plătesc să fie închişi în ele (în camere, pivniţe sau chiar temniţe) şi…
26 iunie: După un somn sănătos şi ferit de şoferi turci, mă uit cu speranţă pe fereastră, rugându-mă ca aia să fie ultima urcare. Cu…
Jurnalul de drum al Alinei Ene, prima ciclistă din România care merge pe bicicletă până în Indonezia, într-o aventură inedită, plină de neprevăzut, de momente…
Ce este mai util: să călătoreşti prin lume ori să petreci timpul învăţând în facultate? Dezbaterea, specifică mai degrabă statelor vestice, începe să apară şi…