Premieră mondială: Amendă pentru interzicerea alăptatului în localuri
Autorităţile oraşului Sao Paolo (Brazilia) au supus votului o lege cu aplicabilitate la nivel local, care a fost adoptată săptămâna trecută şi urmează să fie…
Autorităţile oraşului Sao Paolo (Brazilia) au supus votului o lege cu aplicabilitate la nivel local, care a fost adoptată săptămâna trecută şi urmează să fie…
Reţeaua de socializare Twitter nu a oferit nicio poziţie publică în legătură cu “blocada” din Turcia, dar a postat, încă de vineri, un mesaj atât…
În 1961, Stanley Milgram, psihologul celebru pentru studii legate de obediența în fața autorității, a vrut să verifice în laborator ideea lui Hannah Arendt, potrivit căreia…
Copiii-problemă din China sunt înscriși de părinți la Xu Xiangyang, un centru educațional care îi obligă pe cei mici să parcurgă la pas până la 1.000…
Cunoaștem cu toții dulcile plăceri ale procrastinării. Unii însă încearcă să lupte cu amânările repetate prin metode mai puțin obișnuite. Bloggerul american Maneesh Sethi, care avea…
Experimentele din anii ’60 făcute de Stanley Milgram, prin care încerca să afle de ce oameni aparent normali sunt dispuși să-i tortureze pe alții, odată…
Imaginaţia bogată a oamenilor a fost întotdeauna gata să creeze monştri sau diverse căi de băgat în sperieţi; iar de la celebrul Frankenstein (creaţia unui…
În urma unui discurs dur al primei femei premier din Australia, Julia Gillard, rostit în parlamentul australian şi orientat împotriva discriminării de gen, împotriva sexismului,…
Abia când ajungem la vârsta maturităţii începem să sesizăm şi, poate, să resimţim mai acut efectele a ceea ce am trăit în primii ani ai…
Un prieten mi-a povestit de un mason care i-a mărturisit în șoaptă că în spatele masoneriei mai e o masonerie, cea adevărată și că ei,…