Premieră mondială: Amendă pentru interzicerea alăptatului în localuri
Autorităţile oraşului Sao Paolo (Brazilia) au supus votului o lege cu aplicabilitate la nivel local, care a fost adoptată săptămâna trecută şi urmează să fie…
Autorităţile oraşului Sao Paolo (Brazilia) au supus votului o lege cu aplicabilitate la nivel local, care a fost adoptată săptămâna trecută şi urmează să fie…
Luna aceasta, Emiratele Arabe Unite le-a obligat pe mame prin lege să-și alăpteze copiii până la vârsta de doi ani, scrie The Guardian. Clauza a…
Am să vă dau un motiv foarte bun pentru care ați putea să vă formați o pasiune pentru cunoașterea celor mai favorabile condiții în care…
O agenție din orașul Shenzhen, aflat în provincia chinezească Guangdong, recrutează mame tinere, mare parte provenind din zone rurale sărace, pentru a produce lapte pentru chinezii…
Cercetătorii au analizat 34.000 de persoane din Marea Britanie născute în 1958 sau în 1970 și le-au comparat statutul social la vârsta de 33 sau…
Oamenii poartă cu ei foarte multe bacterii vitale pentru sănătate, iar prin alăptat, nou-născutul intră pentru prima oară în contact cu microorganisme benefice care îi…
Deși bizară, imaginea bărbatului care alăptează pare să fie veche de mii de ani. Biblia, de exemplu, ni-l înfățișează pe Moise aflat în dificultatea de…