Malta a legalizat uniunile civile între persoane de acelaşi sex şi adopţiile de către cupluri gay
Parlamentul maltez a adoptat ieri, cu 37 de voturi pentru şi nici unul contra (opoziţia s-a abţinut de la vot), legea care recunoaşte uniunile civile…
Parlamentul maltez a adoptat ieri, cu 37 de voturi pentru şi nici unul contra (opoziţia s-a abţinut de la vot), legea care recunoaşte uniunile civile…
Poliţia chineză a descoperit corpul unui tigru ucis şi dovezi video ale electrocutării şi torturării animalului, după un raid în oraşul-port Zhanjiang, informează publicaţia The…
Premierul Ucrainei, Mikola Azarov, şi-a depus ieri dimineaţă demisia din funcţia deţinută, în contextul crizei de proporţii cu care se confruntă statul, marcată de ciocniri…
Kevin Chenais are 22 de ani, este francez şi are 230 de kilograme; el suferă de o dereglare hormonală pentru care este tratat la o…
Marc Kopp (foto) are 55 de ani, locuieşte în Paris şi suferă de scleroză multiplă, dar, în ciuda acestei afecţiuni, care îl restricţionează destul de…
Studenţi ai universităţii din Kaposvar (sudul Ungariei) au protestat în pielea goală (mai exact, purtând doar lenjeria intimă, iar fetele au renunţat şi la sutiene)…
Polițiștii pakistanezi au arestat un imam pe motiv că ar fi plantat pagini arse din Coran în geanta unei fete creștine acuzată de blasfemie, scrie…
În ultimul deceniu, aproximativ o treime din speciile de rechin de pe planetă au fost împinse spre extincţie din cauza pescuitului industrial, mânat mai cu…
“La baza maiestuoșilor Munți Carpați, Petrila așteaptă îngrozită închiderea minei sale de cărbune, cea mai veche din România și forța de viață a unui oraș…