Sunt sau nu românii cetățeni de mâna a doua în Europa?

4

La șase ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, ne punem problema dacă suntem cumva cetățeni de mâna a doua în Europa, de vreme ce românii par să aibă acces la mai puține drepturi decât ceilalți cetățeni europeni. Asociația Europuls ridică această problemă în raportul “Uniunea Europeană văzută din România – Concluziile Eurosfat 2013“, identificând printre cauze mediatizarea greșită, lipsa respectului de sine și auto-stigmatizarea. Cetățenia europeană implică o serie de drepturi – libera circulație, posibilitatea de a locui și de a lucra într-un stat membru etc. – și solicită cetățenilor participarea la viața publică europeană.

 

P0013210045

 

În practică, însă, arată raportul, românii s-au confruntat, încă de la aderare, cu o serie de restricții temporare care ne fac să ne întrebăm dacă aceste drepturi sunt cu adevărat respectate. În cadrul dezbaterii de astăzi, doi dintre membrii Asociației Europuls încearcă să vadă în care dintre tabere avem mai multe argumente.

 

[coloana]

Nu suntem cetățeni de mâna a-doua sau despre puterea de a ne influența propria soartă

de Alina Gîrbea, Europuls 

La o primă vedere, este greu să susții că românii nu sunt cetățeni de mâna a-doua în Uniunea Europeană: nu suntem în spațiul Schengen, nu suntem nici în zona euro și, până la sfârșitul lui 2013, ni se aplică restricții în ceea ce privește dreptul de a lucra în alte State Membre ale UE. La această situație se adaugă faptul că mulți români se simt discriminați, fie datorită campaniilor duse de unele partide politice din Europa de Vest, fie din alte motive care pot ține de întâmplări din viața cotidiană sau diverse păreri.

Însă cât de reală este această discriminare şi cât este ea imaginată? Nu cumva atunci când te aștepți să fii discriminat pe bază de naționalitate riști să interpretezi orice acțiune în această cheie? Unele studii arată că femeile nu câștigă la fel de bine ca bărbații pentru o muncă echivalentă, doar pentru că nu îşi negociază la fel de mult salariul. Dacă ne subestimam, riscăm să ajungem în aceeași situație, iar discriminarea va fi doar o explicație călduță. Or, așa cum a arătat-o şi atelierul participativ pe care l-am organizat în cadrul Eurosfatului, românii oscilează între paranoia discriminării şi auto-stigmatizare, un soi de complex de inferioritate conform căruia ne auto-plasăm pe ultimul loc în Europa. Nu susțin, bineînțeles, că discriminarea nu există. Consider, însă, că trebuie mai întâi ca noi să ne luăm în serios şi să fim siguri de șansele noastre, să ne dezvoltăm capacitățile şi atuurile pentru ca şi ceilalți să ne ia în serios. Aceasta înseamnă, desigur, şi faptul că trebuie să ne apărăm drepturile atunci când sunt încălcate la nivel individual (de exemplu, prin darea în judecată a unui angajator care te-a discriminat pe bază de naționalitate) sau colectiv – prin campanii ca cele duse de unii politicieni din Olanda sau Marea Britanie, care trebuie combătute ca populiste şi contracarate prin argumente şi fapte. Dacă ne asumăm pe deplin rolul de cetățeni europeni, sunt mari șanse ca şi ceilalți să ne considere la fel.

În ceea ce privește drepturile de care suntem privați, aderarea la spațiul Schengen va relaxa procedurile de trecere a graniței, însă nu ne va îmbunătăți semnificativ viața, restricțiile privind dreptul de a munci în restul Europei se vor ridica în câteva luni, iar cele mai multe state membre care nu sunt membre ale zonei euro (aceasta reunește 17 din cele 28 de state membre) se bucură pentru moment că sunt în afara acesteia. Deci poate că a venit timpul să nu mai irosim aproape toate eforturile diplomatice în aceste direcții, ci să începem să formulăm strategii concrete în ceea ce privește politicile europene, subsumate unei viziuni despre care este locul României în UE şi, nu mai puțin, asupra viitorului european. Altfel, riscăm să părem cei care cer mereu mai multe drepturi, dar fără a se implica în mod activ în subiectele care contează la nivel european. Dacă mâine va apărea o părere concretă despre depășirea crizei, aceasta va fi judecată şi apreciată în funcție de pertinența ei, nu de locul de origine a celui care a formulat-o. Iar data viitoare când propunem ceva, s-ar putea să fim luaţi mai în serios.

Aş conchide spunând că am uitat deja imensa șansă istorică și civilizațională pe care a reprezentat-o integrarea în UE. Este suficient să ne uităm peste granițele dinspre Est, ca să ne imaginăm care ar fi fost altfel destinul nostru. Civilizațional, suntem acum plasați nu numai în zona cea mai prosperă din lume, dar şi într-o zonă bazată pe promovarea democrației și a drepturilor omului, într-o zonă, în fine, în care a fi cetățean nu înseamnă un concept gol, ci participarea la luarea deciziilor. Integrarea este un proces de durată, iar transformările nu vin peste noapte, însă cel puțin știm că suntem înscriși pe traiectoria corectă. Privită din această perspectivă, masiva mobilizare populară împotriva proiectului de la Roşia Montană ne arată că românii încep să îşi ia în mod serios rolul de cetățeni. Ceea ce este primul şi cel mai important pas înspre o cetățenie națională şi europeană depline.

[coloana]

Suntem cetăţenii unei ţări UE de mâna a doua, rămâneţi calmi şi treceţi mai departe

de Bogdan Deleanu, Europuls 

Pare evident că românii sunt cetăţeni de mâna a doua în Europa. Uneori, ce este evident este aşa pentru că este adevărat. Chiar dacă tratatele europene impun drepturi egale pentru toţi cetăţenii statelor membre, în realitate unii sunt “mai egali” decât alţii. Nu am intrat în Schengen, deşi îndeplinim toate criteriile, am suferit şapte ani de restricţii pe piaţa muncii în UE, Directiva 205/36/EC pentru recunoaşterea diplomelor nu ni se aplică automat, iar numeroase drepturi sociale şi civile din diverse state membre ni se oferă greu sau deloc (recunoaşterea căsătoriilor, protecţie socială etc.). Suferim de fenomenul de profiling, adică suntem controlaţi preferenţial în verificările vamale interne, iar poliţia din numeroase state membre ne trage mai degrabă pe noi pe dreapta decât pe cineva din Slovenia sau Finlanda. Ce să mai vorbim de bazaconiile sau declaraţiile politicienilor străini, naţionalişti sau xenofobi!

Simptomele acestea însă nu ne sunt caracteristice doar nouă sau Bulgariei, vorbim în mai mică măsură chiar de ţări vechi din UE, ca Irlanda sau Grecia. Or, chiar dacă este corect spus că suferim de un complex teribil de inferioritate cuplat cu sindromul copilului bătut, nu toţi au această problemă. Grecii sunt mândri şi în ultima clipă. Tot degeaba – atitudinea critică sau benevolă, net superioară a „Vestului” faţă de ei persistă. Unele simptome se vindecă, cum ar fi libertatea de a munci fără restricţii, dar altele nu, şi e posibil să apară unele noi. Capacitatea noastră îndoielnică de a influenţa  deciziile Uniunii, în Consiliu – prin Guvern – sau în Parlament – prin eurodeputaţi -, nu pare a se îmbunătăţi, mai ales comparată cu ţări mici, dar pragmatice, ca Austria, ţările scandinave sau Polonia, ţară central europeană intrată, ca şi noi, de puţin timp în UE, dar care performează deja în concertul european.

Pe de altă parte, state care nici măcar nu sunt în Uniune, ca Elveţia sau Norvegia, nu suferă atât. Sunt în Schengen, circulă fără bătăi de cap peste tot şi nu cred că politicienii lor se înghesuie să fie băgaţi în seamă la întâlnirile bi sau multilaterale. Adică, o ducem mai rău chiar decât unii care nici măcar nu sunt, legal, cetăţeni ai UE!

Sună a clişeu, dar e vorba de bani şi de „location location location”. Suntem o ţară percepută ca marginală şi întârziată (nu înapoiată!), geografic şi cultural, în comportament şi cultură politică. Suntem nou veniţi în gaşcă, dar nu aducem cu noi nici un avantaj clar, iar unii (mulţi) spun ca nici nu am fi meritat să intrăm în UE. Suntem superficiali şi interesanţi doar ocazional, în funcţie de conjunctură. Puterea noastră economică poate ţine în şah doar alţi pioni. Avem resurse, dar nu suficiente, români geniali, dar care nu devin lideri vizibili (sau poate se tâmpesc când o fac). Dezbaterile politice interne devin interesante extern doar pentru comportamente scandaloase de toate părţile spectrului politic (şi oricum, cine ar fi nebun din afară să urmărească interminabilele noastre scandaluri mediatice?).

Este şi vina noastră, dar şi o realitate externă României. Ţările mari sau influente, stabile economic şi care, cu tot cu datorii sau şocuri interne, fac bugetul Uniunii şi ţin instrumentele financiare în mâini, nu au de ce să ne vadă ca pe nişte egali. Au problemele lor şi, cât timp nu putem fi o parte a soluţiei, de ce ne-ar trata mai bine, ca ţară sau ca cetăţeni (mai ales când uneori suntem mai utili ca ţapi ispăşitori)? Şi noi suntem mici – dar şi alţii sunt mari.

Nu e un motiv de disperare! În 1991, eram o ţară „în curs de dezvoltare”, ca să nu zic din lumea a treia. Parcă s-a mai schimbat câte ceva de atunci. Naşterea unei culturi civice din ultimii ani, “revoluţia” culturală underground, mulţimea de români care sunt prea ocupaţi să facă, în loc să plângă, toate sunt semne că lucrurile se mişcă.

Dar este important să ştim de unde plecăm şi să evităm bătăile pe umăr pline de auto-amăgire. Mai ales, să nu ne complacem într-o iluzie că suntem egali doar pentru că un simplu tratat spune asta. Asta duce la stagnare. Multe dintre discursurile oficiale româneşti, dar şi europene sunt umflate de formularea „cetăţeni cu drepturi depline”, care pur şi simplu nu e adevărată, la fel cum nu e nici senzaţia că cineva conspiră împotriva României de undeva de la Bruxelles.

Doar pentru că suntem în UE nu înseamnă că stăm la manşă. E ok, putem ajunge acolo. Până atunci, să învăţăm măcar să apăsăm pe butoane şi eventual să nu mai privim absenţi pe geam.

[coloana]

4 comentarii

  1. Pingback: Másodrendű állampolgárai-e az Uniónak a romániaiak? » Think Outside The Box

  2. Pingback: Másodrangú polgárok az európaiak Romániában? – Contributors | EuroCom - Romániai Sajtófigyelő

  3. Oare – ca putere de cumparare, nivel salarial cel mai mic din UE si pretul benzinei/motorinei de la 1 aprilie – cum ne-am putea incadra?
    Cand joburile celel mai “bune” sunt cele din multinationale unde apasam pe butoane pentru alte piete vestice?
    Cand visul cel mai frumos al romanului cu venit mediu este de a-si putea tine copilul in scoala, cheltuieli cu mancare si plata intretinerii?
    Cand multi din romanii plecati in strainatate la munca “cu ziua” sunt platiti mai bine decat cei cu “gulere albe” din tara – care oricum mai au un credit, doua pentru o masina/casa?

  4. romanii sunt cetateni clasa 1+++++ in Uniune, au platit 10,5 miliarde euro cotizatie si au primir 28 miliarde euro, dar si asta numai 20% din suma alocata in buget!!!!!! nemtii,britanicii, spaniolii, olandezii platesc de 10 ori cat primesc!! deci ei sunt mana a doua!! ca aveti asa guverne impotente, burocratice / corupte / care nu au realizat accesarea de 70% cat in Ungaria sau Slovacia, asta-i boala romanilor!!!!

Leave A Reply