Sunt corpul, tu ești cea mai bună parte

0

Louise Labé, frumoasa sforăreasă, numită așa pentru că era fiica unui fabricant de sfoară, e o mare poetă renascentistă, despre care se spune că ar fi fost și o foarte apreciată curtezană, o profesionistă a dragostei. Ce însemna deci dragostea pentru o femeie din 1555, anul în care au apărut aceste sonete?

 

VI

Vedem cum moare-un lucru-nsuflețit,
Cînd sufletul de corp i se desparte;
Sunt corpul, tu ești cea mai bună parte:
Unde te-ai dus, o! suflet mult iubit?
Nu mă lăsa sleită și departe,
Ca să m-ajuți cînd totul s-a sfîrșit,
Să nu-ți lași corpu-acestui joc greșit:
Redă-i tu partea lui cea fără moarte.

 

Dar fă, iubitule, ca întîlnirea
Să nu primejduiască fericirea
Și nu asprimea să-i deschidă drum,

 

Nici patima, ci grația sfioasă
Spre mine-ntoarcă fața ta frumoasă,
Cîndva-ncruntată, zîmbitoare-acum.

 

traducere de Ștefan Aug. Doinaș


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger