La 8.03, lumea se înghesuia pe peronul numărul 4 din Cluj-Napoca, așteptând trenul spre Negreni. “Trenul oprește chiar la târg. Coborâți acolo dacă nu vreți să mergeți pe jos”, spune controlorul în timp ce îmi perforează biletul de 5. 50 RON. Vremea nu se decisese încă dacă să se mai prefacă și astăzi că e primăvară sau să-și intre deja în hainele de toamnă. În trenul personal, lumea așteapta liniștită destinația. În stânga mea, un bărbat își spunea rugăciunea, cu mâinile pe tâmple și ochii închiși. În față, două fete ascultau melodia “Galbenă gutuie” în drum spre prima lor experiență la târgul de la Negreni.
de Andrada Lăutaru
Afară, vremea decisese să înceapă dimineața cu ploaie. După aproximativ două ore, trenul încetinește în mijlocul agitației ce dă de gol ce-a de-a patra și ultima zi a ediției de toamnă a târgului de la Negreni. La coborârea din tren, te întâmpină, în lipsa unui person, iarbă și bolovani. Primul om care zăngăne din clopotele aduse spre vânzare este Vasile. El vine de 5 ani la tîrg pentru a vinde clopote din bronz. Îmi spune că s-a înțeles cu polițiștii să îl lase să stea chiar lângă șine. Are doar o masă mică. În schimbul locului, atenționează fiecare tren prin zăngănitul clopotelor ce se profilează pe masa neagră, cu 3 picioare jumate, din fața sa. Mai departe, în inima târgului este nepotul său. Pe un loc mai mare, acesta vinde de toate pentru cai: lațuri, bice, hamuri.
Venit de vineri, astăzi va pleca spre casă la ora 16. Este dezamăgit. Vânzările scad cutremurător. “Am făcut 7 milioane. În alți ani, suma asta o făceam în 2 ore.” Se așază și mai soarbe o gură din paharul de bere ce stă printre clopotele ce valorează, la primul preț, între 5 și 20 de lei. Atunci când este întrebat de prețuri, răspunde cu o voce joasă. Nici nu îi mai privește pe cei care-i vorbesc. Pare că deja nici nu mai contează dacă va mai vinde ceva sau nu. Atunci când potențialii clienți lasă clopoțelul din mână și se îndepărtează, lasă și Vasile prețul: “Hai 15. Vi-l dau. E bun pentru vacă, pentru orice. Important e să sune.” Mâine se duce la doctor. Suferă de cataractă. Nici nu știe ce să-i mai ducă. “Toate se duc pe lumea asta. Se duc tradițiile, se duc toate.” Oftează și mai scutură un clopot.
Printre tablouri, bocanci, fiare,cărți și proaspăt conturatele bălți, mirosul de plăcinte se îmbină cu cel de mici. Ofertă este însă la sarmale: 1 leu bucata. În timp ce mulți dintre comercianți se plâng de vânzările scăzute, mesele sunt pline. Pare că târgul a devenit mai ales un motiv pentru a ieși din casă, pentru o incursiune în timp, pentru mici și bere la micul dejun și, doar în plan secund, pentru “a mai târgui una-alta”. De asta se plângea și Vasile, din spatele clopotelor sale: “lumea nu mai vine să cumpere, vine să se distreze.”
În timp ce unii descoperă pentru prima dată atracțiile celui mai mare târg de antichități din sud-vestul Europei, există și clienții fideli care după mai mulți ani au deja preferințe: “Hai să luăm colanți de aici. Ca anul trecut!” Și comercianții se diferențiază între ei în funcție de experiența la târg și felul în care decid să facă negoț. Unii se plimbă cu marfa pe brațe, alții urlă cu o energie neîntreruptă, dar mai sunt și fețe îngropate în spatele mărfii. Așteaptă. Toți, fie vânzători sau cumpărători, sunt de acord că astăzi, în ultima zi a târgului, se fac cele mai bune afaceri.
“Super ofertă! Astăzi toate se ieftinesc! Haidețiiii!!! Pantaloni la 5 lei bucata. De la 10, azi e 5! Haidețiiii!!” Venit din Hațeg, așa își întâmpină Costel clienții pe care îi așteptă din spatele mormanelor de haine ce se odihnesc fie direct pe pământ, fie pe capota mașinii. “Anul ăsta a mers cel mai rău. Nu sunt bani”, oftează și continuă să-și spună în gura mare oferta. Poate că totuși ultima zi se va dovedi mai profitabilă. Soarele începe să își facă simțită prezența. Și mirosul de grătare crește cu câteva grade.
“Atunci când fac cumpărături, eu nu văd oamenii, văd marfa. Iau de oriunde dacă îmi place”, spune o doamnă ce are mâinile acoperite cu plase mari. Nu îi place însă faptul că atunci când ai mâinile pline, “nu mai poți târgui, nu te mai poți învârti nicicum”. Mâinile o dau de gol că este pe punctul de a se îndrepta spre casă.
Merg mai departe și văd un tată cu ochii pe bormașini își mustră copilul care se lasă atras de mirosul de plăcinte: “Las-o dracului de plăcintă că ai avut ieri”, și cu copilul de mână se întreaptă cu hotărâre spre cel care strigă: “Poftiți! Un fier, o atenție, un motor!”
Îmi atrage atenția un album foto vechi. Mă gândesc la valoare amintirii; să fie în final doar “magia cu care ne amintim trecutul”, o magie ce zace pe o pătură, alături de cărți fără coperți și reviste din anii `70, la prețul de câțiva leuți? Printre chinezării și haine mâncate, pe alocuri, de molii, Târgul de la Negreni aduce și obiecte de colecție. Din nefericire, mare parte dintre acestea rămân în colecția proprietarilor, din cauza prețurilor: “Mai sunt străini care cumpără, ai noștri nu prea au bani”, spune un colecționar de ceasuri.
Ca un oraș de sine stătător, târgul se întinde pe mai multe artere. După ce pășești pe ele, toate par o mare de lucruri ce zac pe pământ. Găsești de toate: de la antichități, ceasuri, tablouri, oale și ulcele la haine de blană sau piele, scule, biciclete și schiuri. Pe alocuri, între șinele de tren și iarba udă, sunt întinse perdele ce par a transmite un aer de casă sub cerul liber. În materie de distracții pentru cei mici, anul acesta sunt doar două topogane pe care alunecă, din timp în timp, zâmbete de copii. De pe podul din mijlocul târgului, totul pare un furnicar din care nu poți distinge cu siguranață oamenii de lucruri. “Spune matale! Hai la șosete! Cu 4 lei bucata, da’ îți las 3 cu 10.”
Târgul de la Negreni este poate și ultimul prilej de campare pentru acest an. În spatele tarabelor sau a păturilor, pe alocuri, lângă roțile mașinilor, stau corturi acoperite cu prelate. În lipsa altor metode de campare, unii comercianți preferă să-și întindă oasele pe pământul mai rece, decât să (re)simtă 3 nopți înghesuiala din mașină.
Ora la care slujba de la biserică s-a terminat este dată de gol de numărul bătrânelor care își fac loc la negoț. Limba comună a tuturor este negocierea. Tot atunci, ultimele semne de ploaie se lasă înghițite de soarele ce a ocrotit târgul și în acest an. Pentru Vasile, mai sunt trei ore de târguit. Imediat se aproprie un tren și el își pregătește clopoțelul.
