Societatea Ornitologică din Suedia a schimbat, oficial, denumirile mai multor specii de păsări care aveau conotaţii rasiste, scrie IceNews. Schimbarea a venit după ce mai mulţi iubitori de păsări (observatori ai acestora, dar şi lingvişti) au solicitat societăţii în cauză o listă cu numele exacte, în limba suedeză, ale tuturor speciilor de păsări din Suedia.
Potrivit lui Anders Wirdheim, purtătorul de cuvânt al Societăţii Ornitologice din Suedia, nu a existat, până acum, o listă oficială cu numele suedeze ale tuturor speciilor de păsări care pot fi observate în această ţară, ci doar o listă neoficială, veche de aproximativ zece ani. Wirdheim a explicat că, în timp ce lucrau la această nouă listă oficială, specialiştii ornitologi suedezi au remarcat că anumite denumiri aveau conotaţii rasiste sau puteau naşte controverse din această perspectivă, aşa că au decis să le schimbe.
Astfel, printre păsările redenumite se numără cele ale căror nume conţineau cuvântul “negru” (negro), precum “negerfinken”, care acum se numeşte “svart” (care înseamnă “negru”, în suedeză). Nume care făceau aluzie la diferite ţări sau etnii au fost şi ele schimbate, cum ar fi numele păsării “gypsy” (ţigan). “Kaffer-sailor” este o altă pasăre rebotezată, deoarece “kaffer” este un cuvânt folosit de unii sud-africani albi pentru a se referi la concetăţenii lor de culoare şi este considerat extrem de ofensator. Aşadar, pentru că termenul este rasist, mai ales în Africa, numele păsării a fost schimbat.
Sursa: Ice News
Puteţi citi şi:
Când oamenii îşi împart locuinţele cu alţii care lucrează de-acasă
O companie suedeză de taxi oferă pasagerilor psihoterapie gratuită pe bancheta din spate