Au fost odată nişte vremuri, când spaţiul public era un cadru benefic pentru naşterea ideilor şi împărtăşirea acestora; un cadru unde luau fiinţă polemici mai mult sau mai puţin culturale, unde adversari aparent ireconciliabili se confruntau sau se împrieteneau la un șpriț sau bere, chestie de gust.
de Florin Georgescu
Au fost odată nişte vremuri când deşi se înjura şi se striga mult, se scuipa gros [vorba domnului Foartă], deşi ideile erau susţinute uneori cu pumnii şi picioarele [căci avem, slavă Domnului, temperament], parcă aveam un discernământ mai mare în a deosebi minciună de adevăr, autenticul de fals , competența de amatorism.
Au venit apoi comuniştii şi ne-au învăţat, pe cei mai mulţi dintre noi, un altfel de a fi şi gândi, iar pe cei ce nu au vrut sau nu au putut să-şi însuşească aceste norme, i-au aruncat în închisori sau au făcut din ei nişte marginali şi indezirabili. Se instituise prin decret un singur adevăr şi nişte limite foarte precise şi strâmte în cadrul cărora era permisă ierarhizarea şi manifestarea adevărurilor esenţiale pentru ori ce individ. Dincolo de aceste limite a început infernul, în bună măsură pentru tot ce aveam noi reprezentativ că valori spirituale şi conştiinţe ale naţiunii, [dacă nu vi se pare prea mult]. Şi am tăcut aproape toţi!
Au vrut să facă din noi o grămadă de singuri, rădicând la cel mai înalt rang solidaritatea de clasă, în detrimentul celei umane. Şi au reuşit în bună măsură, iar noi am tăcut aproape toţi!
În sfârşit, cei care nu s-au conformat acestor reguli şi opuneau rezistenţă fie prin atitudine, fie prin ceea ce gândeau şi scriau, au fost confruntaţi cu personajul domnului Patapievici [din păcate foarte real], căpitanul Soare, sau cu personajul lui M. Preda, Amaicalitului [ca atitudine, la fel de real], care voia să educe masele şi scriitorii în piaţa cu făcăleţul. Iar noi am tăcut în mare măsură!
Astăzi, 15 octombrie, am urmărit emisiunea Sub semnul întrebării a domnului Turcescu, care i-a avut ca invitaţi pe domnii Cărtărescu, Liiceanu şi Patapievici. Din păcate mi-a scăpat începutul emisiunii, deci calitatea mea de martor începe de la momentul în care este redată mărturia domnului Sorin Roşca Stănescu, la nu ştiu ce emisiune. Spunea acest domn despre nişte liste cu autori români pentru a fi traduşi în diferite limbi, liste care erau impuse ICR-ului de un serviciu de informaţii. Mai spunea că toţi acei autori erau agenţii lui Băsescu şi că practica ICR-ului era de a finanţa doar agenţi de securitate, care voalat sau nu, făceau propaganda domnului Băsescu şi regimului lui. Dădea ca exemplu acei ziarişti care au beneficiat de burse în România şi care după spusele domniei sale, au scris doar neadevăruri despre România, pătând imaginea acestei ţări. Şi a încheiat stimabilul domn cu remarca “înseamnă o masturbare a realităţii”.
I-am ascultat apoi pe invitaţii din emisiune spunând categoric că este o minciună enormă şi aberantă, şi descifrând mecanismul acesta al intoxicărilor de mase. Au perfectă dreptate, lucrurile sunt simple: când o minciună este cu atât mai incredibilă şi flagrantă, sfârşeşte prin a fi crezuta de o foarte mare parte din oameni. Aceasta era o practică intens folosită acum mai mulţi ani, aşa că a avut vreme să fie învăţată şi perfecţionată şi în prezent.
Se naşte în mintea mea o dilemma, fie şi măcar că exerciţiu de raţionament: de-o parte stau acuzele emise de un jurnalist, care fie şi măcar din punct de vedere deontologic, trebuie să redea obiectiv faptele realităţii fără să o masturbeze, pe de altă parte este vorba de probitatea morală, calitatea operei şi a vieţii unor oameni, calitate recunoscută sper şi de adversarii acestor Domni cu care polemizează în contradictoriu. Recunosc că balanţa este extrem de dezechilibrata, dar să-mi continuu aşa cum pot raţionamentul.
Ce au lăsat în urma lor aceşti trei Domni, şi ce domnul Stănescu? Dacă mă refer la Mircea Cărtărescu, cred că este în acest moment cel mai mare “brand” de ţară în materie de literatură. Nu e vina omului ca editurile din Europa manifesta interes pentru traduceri din opera lui. A scris cumva domnul Stănescu un roman sau o carte de poezii, faţă de care editurile din Europa să manifeste interes? Domnul Patapievici, în afară operei domniei sale are vina de a fi învăţat câteva generaţii să gândească bine, profund şi civilizat, în plus a dovedit că are o viziune justă şi eficientă în ceea ce priveşte managementul cultural, aşa cum încă nu a avut-o nimeni până la domnia sa. Spuneţi-mi voi vă rog, când şi unde s-a remarcat domnul Stănescu în una din aceste ipostaze. Din păcate l-am văzut evoluând doar în contexte extrem de agresive şi încrâncenate, iar eu, sper că şi voi, m-am săturat de prea multă agresivitate şi încrâncenare în tot ceea ce înseamnă viaţa publică. În sfârşit, Domnul Liiceanu este fără discuţie un reper al generaţiei lui şi a noastre, care în bună măsură face ceea ce C. Noica a făcut cu generaţiile de tineri la vremea lui. A dat multor generaţii bucuria de a gândi şi le-a oferit acea direcţie şi susţinere pe care doar un mentor le-o poate oferi.
Mărturisesc că acum sunt şi mai puţin lămurit. Mă întreb, în ce calitate a făcut acele acuze domnul jurnalist? Avea el informaţii cu adevărat? Era doar o gură lătrătoare de serviciu, sau au profitat alţii de inocenţa lui? Din păcate acest domn îşi face şi lui un foarte mare rău, şi nouă, pentru că foloseşte cea mai infama arma, dezastruoasă prin consecinţele ei. Calomnia este principalul mijloc de constrângere care a rămas în urma unui regim totalitar. Cum nu-I poate băga la închisoare, Domnul S R S, şi nouă orânduire, care ne îndreaptă glorios paşii către lumină, folosesc calomnia ca modalitate de a influenţa percepţia socială asupra unui fenomen, creând astfel un paravan, care să legitimeze cele mai absurde şi imposibile demersuri. Atenţie însă că, oricât de abil ar putea fi cineva în mânuirea acestei arme, ea se poate întoarce oricând în potriva lui. Oricum domnul Stănescu a fost mai puţin patetic decât acea jurnalistă de la Antena 3, care, după ce a urmărit o prezentare foarte amănunţită făcută de Domnul Patapievici, a întrebat foarte bovin mirată, unde sunt banii pe care i-aţi primit din sudoarea poporului. Oare de ce au râs toţi cei aflaţi la acea conferinţă când au auzit că este de la antenna 3?
În final îi sugerez domnului Sorin Roşca Stănescu să-şi etaleze mai puţin în public anumite frustari legate de viaţă intimă a domniei sale. Din păcate nu e singurul jurnalist cu veleităţi de poet, care face abuz de masturbare. Nu e nici frumos şi nici normal. În calitate de psiholog, pot spune că e vorba de o imaturizare sexuală, care prin sport şi alimentaţie sănătoasă, trece.
Am scris acest punct de vedere, deoarece consider că nu trebuie să rămân indiferent la ceea ce se întâmplă, şi nu pot să assist pasiv când sunt blamaţi pe nedrept nişte oameni pe care îi stimez foarte mult şi în care cred. În plus eu probabil mai mult decât media statistică, resimt neajunsul de a trăi într-o societate fără reguli clare care să facă distincţia între valoare şi impostura, într-o societate, care încă nu şi-a asumat şi consolidat starea de normalitate, într-o societate care încă se vrea a fi uninivelara şi unde dezavantajul social înseamnă orice abatere de la marele “normal”. În sfârşit, am scris aceste rânduri pentru că sunt un om educat, care îşi reclamă dreptul la opinie şi manifestarea ei.
Îmi cer scuze pentru ceea ce probabil am spus greşit.