SUA şi China, cei mai mari poluatori ai lumii, au semnat un pact istoric

1

Marţi, 11 noiembrie, Casa Albă a anunţat că, în urma unei întâlniri la nivel înalt, cele mai puternice economii ale lumii şi totodată cei mai mari emiţători de gaze cu efect de seră, SUA şi China, au semnat un parteneriat pentru a combate efectele negative asupra mediului.  Obama şi preşedintele chinez  Xi Jinping s-au întâlnit la Beijing, propunând o serie de măsuri care, cel puţin pe hârtie, anunţă o regândire importantă a felului în care sunt combătute efectele poluării.

 

Potrivit planului semnat, SUA vor reduce emisiile de carbon cu 26-28% până în 2025, dublând ţinta deja existentă, iar China a anunţat, în premieră, că emisiile sale de carbon vor începe să scadă simţitor începând cu 2030. China este, în prezent, cel mai mare poluator prin emisii de carbon, principala cauză fiind dependenţa economiei pe arderea combustibilor fosili. Deşi China a anunţat totodată că, până în 2030, 20% din totalul consumului de energie va proveni din surse regenerabile, SUA şi-a exprimat rezervele: “Până în 2030, China va trebui să genereze un plus de 800 – 1.000 de gigawaţi de energie nucleară, eoliană, solară şi din alte surse cu zero emisii – mai mult decât producţia actuală din China, prin intermediul centralelor pe bază de cărbune, şi aproape cât toată producţia de energie electrică anuală a SUA.”

Este pentru prima dată când preşedintele chinez a abordat public necesitatea unor noi măsuri pentru reducerea poluării. Printre măsurile propuse de cele două ţări, se numără:

  • Suplimentarea finanţărilor pentru cercetarea tehnologiilor din domeniul energiilor verzi, prin intermediul Centrului de Cercetare Americano-Chinez, un think tank creat de preşedintele Obama împreună cu predecesorul lui Xi.
  • Lansarea unui proiect-pilot la scară mare, pentru absorbţia şi izolarea emisiilor de carbon din atmosferă.
  • Limitarea şi mai severă a folosirii hidrofuorocarbonului, un gaz cu puternic efect de seră, folosit în refrigerare.
  • Un cadru de lucru pentru municipalităţi din ambele ţări, pentru a facilita schimbul de experienţă şi bune practici pentru creşetrea economiei cu amprentă scăzută de carbon şi adaptarea la efectele schimbărilor climatice.
  • Un apel la creşterea comerţului cu bunuri “verzi,” inclusiv cu tehnologie eficientă din punct de vedere energetic şi infrastructură adaptată.

Specialiştii sunt de părere că acest pact ar putea influenţa pozitiv direcţia noului acord clumatic global, care se va încheia anul viitor la Paris.

Sursa: Mother Jones

Puteţi citi şi:

China: Poluarea aerului a depăşit de 20 de ori nivelul limită pentru siguranţa umană

Studiu: Ce nivel are poluarea asupra corpului uman, la nivel molecular

Harta creşterii emisiilor de dioxid de carbon, pe ţări, în ultimii 160 de ani


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger