Un profesor de sexologie din Danemarca propune şcolilor publice din această ţară să le prezinte elevilor materiale pornografie, sub formă de studiu, pentru ca aceştia să poată face diferenţa între sexul din viaţa reală şi ce văd în filmele pe care oricum le au la dispoziţie pe internet, scrie publicaţia The Local Denmark. Astfel, ar fi posibil ca, în viitor, elevii danezi să aibă pornografia în programa oficială de studiu, mai scrie publicaţia citată.
Christian Graugaard este profesor de sexologie la Universitatea Aalborg; el este cel care a înaintat propunerea ca şcolile publice daneze să le prezinte elevilor filme porno, pentru ca aceştia să poată învăţa şi realiza care este diferenţa între sexul prezentat în astfel de filme, care le inspiră aşteptări nerealiste şi sexul din viaţa reală. “În locul orelor plictisitoare şi tehnice de educaţie sexuală (cu lecţii de rulat prezervativul pe un castravete), mai degrabă i-am educa pe copiii noştri înspre a deveni consumatori avizaţi de materiale video, în special, ca ei să poată viziona filmele porno detaşaţi şi conştienţi de ceea ce ele prezintă”, a declarat profesorul.
Studiile realizate pe publicul adolescent din ţările nordice arată că aproape 99% dintre băieţii adolescenţi şi 86% dintre fetele adolescente urmăresc sau au vizionat măcar o dată pornografie (filme, în special). În aceste condiţii, mai spune profesorul, şcolile ar trebui să îi ajute pe adolescenţi să înţeleagă că viaţa lor sexuală nu va fi aşa cum le este prezentată în aceste filme, de regulă accesate online. “Dacă adolescenţii încearcă să imite ceea ce văd în filme porno, mai cu seamă în cele de tip hard-core, vor ajunge cu siguranţă la mari dezamăgiri sau chiar probleme”, susţine Graugaard. Postul de televiziune DR a discutat despre propunere cu elevii unei clase din Aalborg şi reacţiile acestora au fost pozitive.
“Cred că am putea afla ceva concret din asta, spre exemplu diferenţa dintre dragostea adevărată între doi oameni care întreţin relaţii sexuale şi orgiile porno pe care le vedem filmate în SUA”, a spus un elev de clasa a IX-a, Anders Kaagaard. Danemarca este oricum una dintre ţările care au fost mereu cu un pas înaintea altora în ceea ce priveşte pornografia: interdicţia asupra pornografiei a fost ridicată în anul 1967, iar doi ani mai târziu Danemarca a devenit prima ţară din lume care a legalizat complet pornografia. În prezent, potrivit sondajelor, trei pătrimi dintre bărbaţii danezi şi o treime dintre femeile daneze se uită la materiale pornografice. Ideea introducerii pornografiei în şcoli ca materie de studiu nu a apărut numai în Danemarca: se pare că există eforturi similare şi în Suedia şi Marea Britanie.
Sursa, foto şi mai multe detalii: The Local Denmark
Puteţi citi şi:
Sătulă de clişee, o tânără a lansat un site de pornografie feministă
Cum să te uiți la filme porno și să ajuți mediul
Filtrul care blochează tot, în afară de site-urile porno