Studiu: Un zâmbet adresat trecătorilor ne face mai fericiți

0

Când mergem cu metroul sau cu autobuzul, ne trezim adesea privindu-i pe ceilalți, însă de cele mai multe ori fără vreun schimb de expresii. Un grup de psihologi arată însă că lucrurile ar trebuie să se mai schimbe: chiar și o privire fugară sau un zâmbet către ceilalți trecători au un efect considerabil asupra sentimentelor celorlalți.

Studiul, derulat de Universitatea din Indiana, a fost realizat cu participarea a câteva sute de studenți și a urmărit impactul micilor semne de atenție pe care le afișăm în spațiul public asupra oamenilor. Concluziile arată că până și cele mai nesemnificative astfel de gesturi întăresc sentimentul de apartenență și de conectare la ceilalți, ceea ce sporește starea de bine. În schimb, ”ostracizarea este dureroasă,” spune Eric Wesselmenn, psiholog social implicat în acest proiect.

Echipa de cercetători susține că lipsa contactului uman este mai răspândită în marile orașe, dar mai neplăcută în orașele mic. De asemenea, absența privirilor și a zâmbetelor amplifică senzația de singurătate care, spun psihologii, poate avea și efecte fizice asupra oamenilor. Alte studii arată că printre aceste efecte s-ar număra slăbiciunea sistemului imunitar și afecțiuni ale arterelor.

”Unii dintre participanții la experiment au declarat că se simt deranjați uneori, când străinii de pe stradă îi ignoră,” spune Wesselman, completând: ”Aceștia sunt oameni necunoscuți, simpli trecători, dar dacă ne uităm prin ei, nu la ei, acest lucru are cel puțin un efect de moment.” Prin urmare, nu ne mai rămâne decât ca, data viitoare când ieșim pe stradă sau mergem cu metroul, să nu ne mai comportăm ca și când am fi singuri.

 

Sursa: Dailymail.co.uk

 

 


Leave A Reply