Studiu: Seria “Harry Potter” încurajează toleranţa faţă de imigranţi, refugiaţi şi comunitatea LGBT

1

Copiii care au citit seria de romane “Harry Potter” şi-au schimbat atitudinea, în bine, faţă de grupuri de regulă stigmatizate, precum imigranţii, refugiaţii sau homosexualii, arată un studiu  realizat de psihologi şi publicat în Journal of Applied Social Psychology, scrie publicaţia The New York Daily News.

 

 

Potrivit rezultatelor studiului, povestea lui Harry Potter îi învaţă pe cei mici, în special, să fie mai toleranţi şi mai deschişi faţă de astfel de grupuri marginalizate – imigranţi, refugiaţi sau comunitatea LGBT. “Citirea seriei şi empatia cu eroul principal au îmbunătăţit percepţia tinerilor faţă de grupurile stigmatizate”, susţine cercetarea amintită. Universul creat de autoarea J.K. Rowling prin seria “Harry Potter” este plin de exemple de prejudecăţi şi nedreptăţi, care se pot regăsi cu uşurinţă în viaţa noastră de zi cu zi. Pentru studiul citat, au fost selectaţi elevi de clasa a cincea, de origine italiană, dar şi liceeni (117 la număr), tot de origine italiană.

În urma discuţiilor cu ei, cercetătorii au descoperit că elevii de vârstă mai mică, cu care au fost discutate pasaje legate de prejudecăţi, aveau o atitudine vizibil îmbunătăţită faţă de imigranţi, iar elevii de liceu care citiseră cărţile şi se identificau, oarecum, cu eroul principal, aveau o atitudine pozitivă mult mai evidentă faţă de comunitatea LGBT. Ca studiul să fie complet, şi un grup de studenţi britanici a fost chestionat, în legătură cu refugiaţii; tinerii care se identificau cel mai puţin cu personajul Voldemort aveau o atitudine categoric îmbunătăţită faţă de refugiaţi, spun autorii studiului.

Însăşi autoarea seriei, J.K. Rowling, a dezvăluit că personajul Dumbledore era gay, în concepţia ei şi că toate cărţile cu Harry Potter sunt, “în general, o pledoarie amplă pentru toleranţă şi pentru sfârşitul bigotismului”.

 

Mai multe detalii: NY Daily News

 

Sursa şi foto: NY Daily News

 

Puteţi citi şi:

Vaticanul o rade pe creatoarea lui Harry Potter

Ierburi magice: mirajul plantelor vrăjite

VIDEO Eroul cu o mie de feţe


Un comentariu

Reply To Ronexprim Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger