Studiu: Săptămâna de şcoală de patru zile duce la performanţe academice mai bune

0

De când există şcoala în lume, elevii au vrut să petreacă mai puţin timp în ea. Iată că un studiu realizat în SUA spune că un weekend de trei zile acordat copiilor de şcoală primară nu are deloc un impact negativ asupra performanţei lor şcolare, ci, dimpotrivă, o poate îmbunătăţi.

Studiul a analizat efectele săptămânii şcolare de numai patru zile prin prisma notelor obţinute la matematică şi la lectură de elevi în vârstă de 4 şi 5 ani din Colorado, SUA. La lectură (“citire”) nu s-au observat schimbări generate de programul şcolar mai scurt, în vreme ce la testele de matematică rezultatele au fost semnificativ mai bune în cazul copiilor care au mers la şcoală o zi mai puţin pe săptămână.

Cercetarea vine într-un moment în care mai multe şcoli din Colorado, New Mexico şi Wyoming şi-au redus, deja, programul săptămânal şcolar la patru zile faţă de cinci, cum era până acum. Şi alte state americane se gândescă să facă acelaşi lucru, în special pentru reducerea costurilor. Asta înseamnă, însă, că săptămâna şcolară de patru zile conţine acelaşi număr de ore care înainte erau derulate în cinci zile, doar că acum sunt mai condensate.

De ce anume apare această corelare directă între existenţa unui program de patru zile şi a unui weekend de trei zile şi rezultatele academice mai bune ale copiilor? Cercetătorii nu pot spune exact, dar au bănuiala că “profesorilor le-a plăcut atât de mult ideea, încât şi-au făcut treaba mai bine. Dar există studii şi în alte domenii de activitate care arată că săptămâna de lucru de patru zile creşte productivitatea”, declară coordonatorul studiului. Deocamdată, cercetarea s-a derulat numai în şcoli rurale, dar autorii ei vor să analizeze, cu aceeaşi metodă, şi impactul în cazul unor şcoli din oraşe mari, metropole, în speranţa de a înţelege mai bine rezultatul.

Cercetarea a fost publicată în revista Education, Finance and Policy.

 

Sursa, foto şi mai multe detalii: Science Alert


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger