Cercetătorii de la universitatea franceză din Caen susțin că, în cadrul unui experiment, șoarecii care au fost hrăniți cu porumb modificat genetic vândut de compania americană Monsanto au dezvoltat tumori și alte complicații care le-au afectat ficatul și rinichii. Aceleași simptome s-au înregistrat și la testarea celui mai cunoscut erbicid produs de această firmă.
Potrivit Reuters, cercetătorii au solicitat agenției UE și insituțiilor naționale care reglementează problemele de sănătate alimentară să analizeze aceste concluzii. ”Pornind de la aceste concluzii, guvernul va cere autorităților europene să ia toate măsurile necesare pentru a proteja sănătatea umană și animală, măsuri care ar putea merge până la suspendarea de urgență a pormubului NK603 în Uniunea Europeană,” arată într-un comunicat ministerul mediului și cel al agriculturii din Franța.
Experimentul a testat această specie de porumb modificată genetic pe șoareci, aceștia din urmă dezvoltând tumori și boli renale sau hepatice. 50% dintre masculii și 70% dintre femelele care au primit porumb Monsanto au murit prematur, în comparație cu 30, respectiv 20% din șoarecii care au primit hrană nemodificată genetic.
Purtătorul de cuvând Monsanto, Thomas Helscher, a anunțat că firma pe care o reprezintă va analiza studiul, precizând însă că alte studii demonstrează că produsele Monsanto nu prezintă niciun risc pentru sănătate. De asemenea, alți oameni de știință au criticat metodologia folosită de francezi, reproșând utilizarea unei anume specii de șoareci, Sprague-Dawley, despre care susțin că are tendința de a dezvolta forme de cancer.
Cu toate acestea, Michael Antoniou, biolog molecular la King’s College, e de părere că ”aceste date sunt destul de relevante pentru a retrage temporar avizele de vânzare pentru aceste specii de porumb modificate genetic, până când studiul va fi reluat și aplicat unui număr mai mare de animale, pentru a obține toate datele statistice de care avem nevoie,” a declarat el pentru Reuters. Totodată, Jose Bove, vicepreședinte ale comisiei pentru agricultură din Parlamentul European, a cerut imediat după parcurgerea studiului suspendarea cultivării și importului de autorizații pentru organisme modificate genetic în Uniunea Europeană. ”Această cercetare arată că avem dreptate și că se impune de urgență să refacem toate procedurile de evaluare a organismelor modificate genetic,” a spus Bove într-un comunicat de presă.
Sursa: Reuters
Foto: RT
Puteți citi și:
”Viitorul Europei este negru”: Mama-activistă care s-a pus cu Monsanto și a câștigat
Organismele modificate genetic ne îmbolnăvesc sau ne scapă de foame?
2 comentarii
Pingback: Porumbul modificat genetic de la Monsanto cauzează cancer. | Alege viata!
Pingback: Toate mizeriile din UE se testează întâi în România! Porumb modificat genetic, cultivat pentru testare |